Două zile de foc în sudul ţării şi noi recorduri de temperatură. Avertizare Cod Portocaliu

Două zile de foc în sudul ţării şi noi recorduri de temperatură. Avertizare Cod Portocaliu

Sâmbătă, 31 iulie 2021, temperaturi ed coşmar în sudul ţării

Meteorologii au emis noi avertizări Cod Galben şi Cod Portocaliu pentru ultima zi din iulie şi prima zi din august. Oltul se află sub avertizare Cod Portocaliu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trăim cele mai calde dimineţi de mulţi ani încoace, iar sfîrşitul lunii iulie 2021 este în top 3 cele mai călduroase perioade din 1961 şi până în prezent, a menţionat meteorologul Elena Mateescu, directorul ANM, într-o intervenţie la un post de televiziune. 
Sudul ţării este sub Cod Portocaliu de caniculă, temperaturile crescând până la 40 grade Celsius, iar în lunca Dunării se poate ajunge la 41 grade Celsius, măsurate la umbră. Codul a fost emis pentru 31 iulie şi 1 august 2021, însă cel mai probabil va fi prelungit şi pentru luni, 2 august 2021.
Fenomenele vizate sunt valul de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat
 
„Pe parcursul zilei de sâmbătă (31 iulie), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade“, se menţionează în prima avertizare Cod Portocaliu.
 
Duminică, 1 august 2021, valul de căldură va cuprinde şi alte zone.„ Duminică (1 august) în Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, sudul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41
de grade.
Notă: În sudul şi sud-estul ţării valul de căldură va persista la intensitate ridicată şi la
începutul săptămânii viitoare“, se menţionează în cea de-a doua avertizare Cod Portocaliu.
 
Nu doar temperaturile devenite de nesuportat vor pune probleme, ci ne aşteaptă şi vijelii şi ploi torenţiale de scurtă durată, dar de mare intensitate.
În intervalul 31 iulie, ora 13:00 – 31 iulie, ora 23:00 vor fi ploi şi rafale puternice de vânt în mai multe zone ale ţării (vezi harta de mai jos).
„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30...50 l/mp“, mai spun specialiştii ANM.
 
Vă recomandăm şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările