Ziua Armatei, marcată într-o atmosferă sumbră la Satu Mare: fără paradă şi fără tehnica militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Armatei a fost marcată la Carei cu un public restrâns
Ziua Armatei a fost marcată la Carei cu un public restrâns

Ziua Armatei României a fost marcată în acest an la Carei într-un mod cel puţin atipic. Aflându-ne sub o serie de restricţii impuse în contextul pandemiei de coronavirus, ziua menită să celebreze armata a fost una marcată de o atmosferă austeră.

Anii precedenţi au adunat în centrul municipiului Carei mii de persoane dornice să asiste la manifestările organizate cu ocazia zilei de 25 octombrie. În acest an însă, oraşul a fost mai gol ca niciodată. În faţa Ansamblului Monumental au fost prezenţi militarii, fanfara şi câţiva oficiali. 

De la nivel central a fost prezent doar ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, cu toate că iniţial a fost anunţată şi prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, respectiv a premierului Ludovic Orban. Publicul a fost şi el unul restrâns. 

Cele câteva zeci de persoane au asistat în linişte la ceremonia care a durat circa 20 de minute, cu toţii purtând măşti de protecţie, întocmai cum prevede legea.

Discursurile au dispărut şi ele. Spre dezamăgirea puţinilor participanţi, tehnica militară nu a fost prezentă, iar defilarea armatei a fost anulată. De departe cel mai emoţionant moment a fost predarea Ştafetei Invictus. 

Ziua de 25 octombrie a însemnat şi ultima etapă pentru voluntari. Aceştia au parcurs 37 de kilometri pe traseul cuprins între sediul Batalionului 52 Geniu Tisa Satu Mare şi Monumentul Ostaşului Român de la Carei, în aproape 3 ore şi jumătate. 

ziua armatei

Doar minisrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost prezent la eveniment 

stafeta invictus

Voluntarii au alergat 37 de kilometri 

Acţiunea a presupus purtarea unei ştafete reprezentate de una dintre culorile drapelului tricolor – albastru, galben şi roşu, prin alergare pe trei trasee (însumând peste 1.000 de kilometri), toate având ca destinaţie finală oraşul Carei, eliberat de sub ocupaţie străină la 25 octombrie 1944.

Traseele s-au reunit la Carei, de Ziua Armatei României, întregind drapelul tricolor. Traseul albastru a acoperit vestul ţării şi a început din Reşiţa pe 21 octombrie, cu etape la Timişoara – 21/22 octombrie, Arad – 22/23 octombrie, Oradea – 23/24 octombrie şi Carei – 25 octombrie. 

Traseul galben a început în Tulcea pe 13 octombrie, a trecut prin Babadag – 13 octombrie, Constanţa – 13/14 octombrie, Călăraşi – 14/15 octombrie şi a ajuns în Bucureşti, în noaptea de 15/16 octombrie; a continuat prin Ploieşti – 16/17 octombrie, Braşov – 17/18 octombrie, Cincu – 18/19 octombrie, Sibiu 19/20 octombrie, Alba Iulia – 20/21 octombrie, Câmpia Turzii – 21/22 octombrie, Cluj-Napoca – 22/23 octombrie, Zalău – 23/24 octombrie şi a ajuns în Carei, în 25 octombrie.

Traseul roşu – startul din Sighişoara pe 19 octombrie. Traseul a inclus Târgu Mureş – 19/20 octombrie, Vatra Dornei – 20 octombrie, Bistriţa – 20/21 octombrie, Dej – 21/22 octombrie, Baia Mare – 22/23/24 octombrie, Satu Mare – 24/25 octombrie şi Carei – 25 octombrie.

,,Am participat cu drag la alergare, alergând cu gândul la militarii răniţi în teatre de operaţii. Sper că efortul echipei de azi, să fie simţit ca o recunoaştere a jertfei făcute de eroii neamului românesc, de ieri şi de azi”, a declarat la finalul cursei Vlad Chiuzbăian, căpitanul echipei. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Iohannis, de Ziua Armatei: Implicarea în acest efort naţional, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a fost exemplară

De ce se sărbătoreşte Ziua Armatei Române la 25 octombrie: „Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţerii şi ostaşii, care aţi eliberat Ardealul“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite