Nadia Potoceanu, un dascăl exemplu pentru toţi studenţii săi

Nadia Potoceanu, un dascăl exemplu pentru toţi studenţii săi

Nadia Potoceanu s-a implicat activ în peste 20 de proiecte

Profesorul universitar este unul dintre cei mai activi reşiţeni, care antrenează tinerii în acţiuni. Deşi este inginer la origini şi şi-a dorit să lucreze în cercetare, Nadia Potoceanu a ajuns în învăţământ, iar acum este unul dintre cei mai iubiţi profesori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorul universitar Nadia Potoceanu este o figură cunoscută a comunităţii reşiţene. De la tineri şi până la oameni de cultură sau femeile pe care le-a ajutat în decursul lungii sale lupte pentru egalitatea şanselor între sexe, cu toţii au avut măcar o dată de lucru la câte un proiect iniţiat de dascăl. Ingineria este totuşi marea ei pasiune, pe care a transformat-o într-o meserie. A ajuns din greşeală în învăţământ, dar nu regretă.

„În acea perioadă mi-am depus dosarul la departamentul de cercetare la un centru din Timişoara. Eram înscrisă la doctorat, şi la actuala Universitate Eftimie Murgu, sau Institutul de Subingineri cum îi spunea înainte, aveau nevoie de cadre didactice. Am rămas din 1977 aici“, a spus profesoara. „Este foarte importantă comunicarea cu studenţii, din ambele sensuri. Studentul simte dacă îi acorzi atenţie. Cel mai important, însă, este să afli ce ştie studentul şi nu ce nu ştie, iar apoi să îl ajuţi să îşi completeze golurile”, a povestit dascălul. În paralel cu activitatea de la clasă, dar şi cu funcţia de prodecan al Facultăţii de Inginerie de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Nadia Potoceanu a pus în urmă cu mai mulţi ani, bazele Fundaţiei Activity. Acum, se ocupă de mediu, atunci când s-a înfiinţat s-a ocupat de drepturile femeii, dar ideea, indiferent de obiectul său de activitate, este una singură.

„Trebuie să îi facem pe tineri să se implice. Activity a apărut pentru copiii creativi şi inteligenţi”, a mai spus doctorul în inginerie.

Cel mai important centru pentru tineret

Profesorul a scris în jur de 20 de proiecte şi nu are de gând să se oprească aici. Deşi mai are doar doi ani până la pensie, dascălul ştie că mai are multă treabă. Unul dintre proiectele sale de valoare este înfiinţarea Centrului de Voluntariat, locul unde tinerii din Reşiţa îşi petrec timpul într-un mod constructiv.

citeste totul despre: