Paradox de România: cum s-a transformat „ţara orfelinatelor” în cea care nu mai are de dat copii spre adopţie

Paradox de România: cum s-a transformat „ţara orfelinatelor” în cea care nu mai are de dat copii spre adopţie

Copiii din sistemul de protecţie socială de la Vâlcea, pe când încă mai erau în centrele de plasament; Foto Adevărul

E oficial: Vâlcea nu mai are copii de dat spre adopţie. Situaţia se regăseşte şi în alte judeţe, dar nu prea se discută despre asta, susţine directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Nicolae Badea.

Ştiri pe aceeaşi temă

După Revoluţie, potrivit UNICEF, cele 700 de orfelinate din România adăposteau în jur de 100.000 de suflete inocente. Presa occidentală era plină de relatări despre condiţiile oribile îndurate de copiii instituţionalizaţi, iar România a primit atunci ruşinoasa poreclă de ţara orfelinatelor”. 

Trei decenii mai târziu, potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, mai puţin de 50.000 de copii se regăsesc în sistemul de protecţie specială. 

Dintre aceştia, doar 11.000 beneficiază de servicii publice de tip rezidenţial (prin desfiinţarea orfelinatelor, copiii au ajuns în apartamente sociale şi case de tip familial), aproximativ 18.000 sunt la asistenţi maternali, 12.000 la rude sau la alte familii (aproximativ 4.000). 
 
Vâlcea, spre exemplu, mai are 96 de copii în locuinţe de tip familial / social şi alţi 352 în asistenţă socială. O parte din prima categorie este pe picior de plecare, fiind la vârsta majoratului, iar alţii urmează să beneficieze de servicii de asistenţă socială, motiv pentru care vor mai rămâne până la finalul anului în sistem în jur de 70 de copii.
 
Copiii din sistemul de protecţie socială de la Vâlcea, pe când încă mai erau în centrele de plasament; Foto Adevărul
 

Cea mai mică natalitate din 1930 încoace

 
Directorul Nicolae Badea a explicat pentru „Adevărul” că s-a ajuns la acest fenomen al scăderii numărului de copii abandonaţi, şi prin urmare de copii adoptabili în România, odată cu apariţia noilor servicii oferite de DGASPC-uri, dar în special în contextul scăderii natalităţii. 
 
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, la finele anului 2020 s-a înregistrat cel mai mic număr de naşteri din 1930 încoace: mai puţin de 180.000 de nou-născuţi. În zona Sud – Vest Oltenia, din care face şi Vâlcea parte, s-a înregistrat cea mai scăzută rată de natalitate – 7%. 
 
„Scăderea abandonului este legată şi de faptul că ne facem bine treaba. Mergem pe prevenţie, asistenţă şi îndrumare, dar a scăzut destul de mult natalitatea, iar planningul familial e mai bun...”, recunoaşte dr. Nicolae Badea. 

Acesta mai spune şi că: „Abandonul a scăzut şi pentru că avem o relaţie bună cu maternităţile, consiliem mămicile, le mai ducem şi în Centrul Maternal, iar copiii ajung înapoi în familie sau în adopţie...”. Şi la capitolul planificare situaţia s-a îmbunătăţit, susţine aceeaşi sursă, datorită unui proiect în care o persoană responsabilă discută şi pune mămicile în relaţie cu medicii ginecologi. 
 
Aşa s-a ajuns ca la Vâlcea, şi în alte judeţe ale ţării, să nu mai existe copii de adoptat: „Avem capacitate prea mare, iar copii puţini, pentru că nu mai sunt în sistem”, mai spune directorul Nicolae Badea. 
   
La Vâlcea, spre exemplu, în acest moment, 10 asistenţi maternali, din cei aproximativ 300, sunt fără copii. „Stăm foarte bine faţă de alte judeţe, precum Vaslui, unde sunt peste 1300 de asistenţi şi mai vor să angajeze încă vreo 300. Probabil că acolo natalitatea este mai mare, şi implicit şi abandonul. Prin urmare, nu prea mai avem copii, i-am reintegrat în sistemul maternal, iar alţii sunt la apartamente sau case de tip familial”, subliniează directorul DGASPC Vâlcea.
 
Cu toate acestea, la nivelul MMPS există în derulare un proiect pentru noi posturi de asistenţi maternali. „Ministerul vrea să instruiască în întreaga ţară 12.000 de asistenţi. Le-am spus că nu mai am nevoie, că nu e cazul să instruim mai mult de un asistent pe an, în următorii cinci ani, dar au râs de mine, într-o teleconferinţă. Am spus, până la urmă, să nu instruim mai mult de cinci pe an. Dar şi aşa pentru noi este foarte mult, pentru că în ultimii trei ani am angajat doar doi astfel de asistenţi. Şi avem deja, cum spuneam 10 fără copii. Copiii lor au trecut de 18 ani, s-au angajat, iar asistenţii stau acum cu contractul suspendat”, a mai precizat şeful de la Protecţia Copilului Vâlcea.  
 
Directorul DGASPC Vâlcea dr Nicolae Badea - în imagine la un eveniment dedicat copiilor aflaţi sub protecţie socială - în mijloc în costum Foto Adevărul
  
Deşi, centrele de plasament s-au închis aproape în totalitate, au rămas deschise centrele de violenţă pentru protejarea mamelor şi a minorilor. „Noi avem şi o locuinţă, printr-un proiect în derulare, unde vom putea trimite mame să stea până la un an de zile, dacă e cazul. E un nou serviciu. Dar şi aici adresabilitatea mică, atât la noi cât şi la nivel naţional”, mai spune dr. Nicolae Badea care, în ciuda evidenţelor, susţine că a scăzut numărul cazurilor de violenţă domestică. 

„Avem în acest moment doar patru cazuri de violenţă domestică: patru mame cu opt copii, două sunt într-o locuinţă protejată. Asta şi pentru că am trimis echipe pe la toate posturile de poliţie, pe la toate primăriile, am sensibilizat, am anunţat ce am făcut”, mai spune directorul DGASPC Vâlcea. 
 

În loc de concluzie, să ne aducem aminte...

 
După Revoluţie, presa străină vuia în urma reportajelor făcute în orfelinatele din România în care 60% dintre copiii abandonaţi în maternităţi şi internaţi, unii cu handicapuri foarte grave, mureau în primii doi - trei ani, din cauza asistenţei medicale precare, a lipsei medicamentelor, a interesului scăzut al angajaţilor şi medicilor şi chiar al subnutriţiei. 
 
La vârsta majoratului, cei care scăpau din astfel de „ghetouri” erau aruncaţi în stradă, cu sechele pe viaţă. Puţini reuşeau să se integreze social, cei mai mulţi fiind discriminaţi de societate. Unii deveneau infractori, alţii cădeau pradă politicii care interzicea avorturile. Mii de copii şi femei - care încercau să scape de sarcină prin metode băbeşti - au murit din această cauză. 
 
Multă vreme adopţiile internaţionale au reprezentat o afacere, în lipsa unei legislaţii clare, copiii instituţionalizaţi devenind o marfă pentru intermediari, vândută pe zeci de mii de dolari. 
 
Baroana Emma Nicholson, raportor pentru România al Uniunii Europene, declara în urmă cu două decenii că peste 30.000 de copii au fost înfiaţi de familii din Occident în primul deceniu de după Revoluţie, fapt ce a generat un miliard de dolari celor care facilitau adopţiile internaţionale, fie ei oficiali sau intermediari. 
 
În 2003 s-a înregistrat cel mai mare număr de adopţii internaţionale - peste 3.000, în timp ce adopţiile naţionale abia ajungeau la 1.300. În cazul adopţiilor naţionale, vârful a fost marcat în 1999, fiind undeva în jur de 1.700 de cazuri. Câţiva ani mai târziu, acestea erau doar de ordinul sutelor. După interzicerea prin lege a adopţiilor internaţionale, în 2005, în urma unui scandal mediatic provocat de traficul de copii, doar un număr destul de mic a mai putut fi adoptat, procesul de adopţie întinzându-se până la şapte ani, ceea ce a descurajat multe familii.
 
În contextul scăderii drastice a natalităţii, în primul rând, astăzi numărul copiilor adoptabili s-a redus dramatic. Dar, în ciuda situaţiei roz pe care o creionează oficialităţile, multe din problemele cu care se confruntă aceşti copii nu s-au schimbat, atât în rândul minorilor, cât mai ale în rândul celor nevoiţi să părăsească sistemul la majorat. 
 

Vă mai recomandăm şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările