UPDATE Cumetrii politice. Cum ajungi în câteva luni şefa fondurilor europene în Consiliul Judeţean dacă eşti nora primarului FOTO

UPDATE Cumetrii politice. Cum ajungi în câteva luni şefa fondurilor europene în Consiliul Judeţean dacă eşti nora primarului FOTO

Primarul Mircia Gutău din Râmnicu Vâlcea - lider PER şi preşedintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu lider PSD Foto Vocea Olteniei

Relaţia dintre primarul din Râmnicu Vâlcea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea ridică semne de întrebare în privinţa angajărilor care se fac în instituţiile pe care cei doi le conduc.

 
UPDATE, După 22 de ore de când am solicitat o declaraţie preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea pe acest subiect, a venit şi o reacţie, asumată de Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice, în care se explică faptul că este vorba despre un concurs pentru organizarea căruia s-au demarat procedurile încă din luna ianuarie, şi pentru care s-a primit aviz de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Iar la concurs nu s-a prezentat decât o persoană. 
 
„Demersurile pentru organizarea concursului de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de Şef Serviciu, în cadrul Serviciului Elaborare şi Implementare Proiecte de Dezvoltare Economică şi Socială - Direcţia Generală Programe şi Relaţii Externe, au fost iniţiate în luna ianuarie a anului în curs. Astfel, în data de 22 ianuarie 2020, Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul pentru întreaga documentaţie necesară derulării concursului, iar în data de 14 februarie 2020 a fost publicat, atât pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cât şi pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea, anunţul privind organizarea acestuia, cu precizarea că dosarele pentru concurs vor fi depuse la registratura instituţiei, în perioada 14.02.2020 – 04.03.2020. Până la data limită, s-a înscris la concurs un singur candidat. 
În urma desfăşurării procedurilor legale, secretariatul comisiei de concurs a publicat, la avizier şi pe site-ul instituţiei, rezultatele fiecărei etape, derulate până la acest moment, urmând ca rezultatul final să fie publicat ulterior susţinerii ultimei probe”.
  
- ARTICOLUL INIŢIAL - 
 
Angajarea într-o funcţie publică la Consiliul Judeţean Vâlcea a nurorii primarului din Râmnicu Vâlcea a iscat în toamna anului trecut dezbateri aprinse în mediul online, fiind privită cu suspiciune atât de către cei din tabăra adversă, cât şi de o parte a presei locale. 
 
La doar câteva luni de la angajare, în plină stare de urgenţă, de criză, inclusiv în ceea ce priveşte stabilitatea locurilor de muncă, în contextul pandemiei de coronavirus, aceeaşi persoană este unicul candidat la un concurs pentru postul de şef în cadrul aceluiaşi serviciu.
 
Dincolo de alianţele politice sau de familie, modul în care s-a organizat acest concurs de promovare ridică de fapt o serie de semne de întrebare privind legalitatea sa. 
 

Alianţa dintre PSD şi PER, la Vâlcea

 
În Vâlcea, există o colaborare extrem de strânsă între liderii filialelor judeţene ale Partidului Social Democrat şi Partidului Ecologist Român, mai exact între preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. 
 
O relaţie recunoscută şi asumată de către amândoi denumită maliţios în presa locală drept „cumetria ciumată pe banii vâlcenilor”, presă care a scris şi că PER Vâlcea va susţine candidaţii PSD la Consiliul Judeţean, iar PSD - candidatul PER la Primăria Râmnicu Vâlcea la alegerile din acest an. În cadrul Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, consilierii din partea PSD sunt întotdeauna de acord cu propunerile primarului, iar consilierii judeţeni PER votează mereu alături de colegii din PSD. La europarlamentare, dar şi la alegerile prezidenţiale, primarul din Râmnicu Vâlcea şi-a îndemnat electoratul, atât prin declaraţii publice cât şi prin afişele electorale, să susţină membrii partidului de guvernământ de la acea vreme - PSD. 
 

Concurs pentru un post pe care deja îl conducea  

 
Tot în presa locală, dar şi pe reţelele de socializare au fost semnalate în mai multe rânduri angajări puse sub semnul întrebării ale unor rude / cunoştinţe în instituţiile conduse de către cei doi lideri sau subordonate acestora. Cum s-a întâmplat în toamna anului trecut, când nora primarului din Râmnicu Vâlcea, Monica Gutău, a fost angajată în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, printr-un transfer, dintr-un post de expert superior, pe cel de consilier superior.
 
La doar câteva luni de la transfer, în plină criză provocată de pandemia de coronavirus, Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei de şef Serviciu Elaborare şi Implementare Proiecte de Dezvoltare Economică şi Socială, din cadrul Direcţiei Generale Programe şi Relaţii Externe, iar singurul candidat care se prezintă este Monica Gutău.
 
Un serviciu pe care de fapt îl şi conducea deja, temporar, potrivit organigramei Consiliului Judeţean, aprobată la finele lunii ianuarie 2020. Prin urmare, concursul în sine nu reprezenta decât o formalitate, o legitimare pe post, într-o direcţie strategică pentru Consiliul Judeţean şi pentru toată Vâlcea, legată de fondurile europene. 
 
Marţi, 17 martie, Monica Gutău a trecut de proba scrisă, iar joi, 19 martie a trecut şi de proba orală. O televiziune locală a concluzionat, la aflarea veştii: „Monica Gutău, şefă peste banii europeni”.
 

Organizarea concursului ridică semne de întrebare

 
Există o serie de neconcordanţe în organizarea acestui concurs menite să ridice cel puţin nişte semne de întrebare. În primul rând, fiind vorba despre un post de conducere - funcţie publică, anunţul privind organizarea concursului nu se regăseşte şi pe site-ul posturi.gov.ro, pentru a avea o vizibilitate naţională, ci doar pe site-ul Consiliului Judeţean.
 
Un alt fapt care ridică semne de întrebare este legat de faptul că în ziua în care a fost publicat anunţul - 14.02.2020 - aceeaşi dată este anunţată ca fiiind şi prima zi pentru depunerea dosarelor! 
 
Dosarele de concurs se depun la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea... în perioada 14.02 - 04.03.2020”. Anunţul este ataşat în Galeria Foto.
 
Cu două luni înainte, în cadrul aceluiaşi Consiliu Judeţean s-a mai organizat un concurs tot de promovare pentru funcţia de director adjunct al Direcţiei de Programe şi Relaţii Externe. La examenul respectiv s-a prezentat tot un singur candidat care ocupa, de asemenea, temporar postul.
 
Există o serie de diferenţe între cele două concursuri, legate strict de organizarea lor. Spre exemplu, pentru postul de director adjunct, anunţul de concurs a fost făcut în data de 21 noiembrie, depunerea dosarelor a început pe 16 decembrie, iar proba scrisă a fost pe 15 ianuarie, anul următor.
 
În schimb, pentru postul de şef serviciu - anunţul a fost făcut în data de 14 februarie, termenul pentru depunerea dosarelor a început în aceeaşi zi, iar concursul a început în data de 17 martie. 
 
În primul caz, oficial, candidatul a avut la dispoziţie aproximativ două luni pentru a se pregăti pentru concurs, iar în cel de-al doilea doar o lună. Actele privind organizarea celor două concursuri se regăsesc şi pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea la Secţiunea Concursuri.
 

De la inspector fiscal la expert superior

 
Potrivit publicaţiei „Vâlcea Info”, privind parcursul profesional al Monicăi Gutău, în 2008, aceasta s-a angajat ca inspector fiscal în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice, în sectorul 5 din Bucureşti, pentru ca trei ani mai târziu să ajungă la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), la Direcţia Verificare Derulare Procedură de Atribuire, Ministerul Finanţelor Publice, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificare a Achiziţiilor Publice. 
 
Pe net, potrivit declaraţiilor de avere, apare în august 2017 şi în mai 2019 ca fiind expert principal, apoi superior, în cadrul Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice, iar în iunie 2019 o regăsim ca expert superior în cadrul Casei Judeţene de Sănătate Vâlcea, de unde, cel mai probabil a ajuns prin transfer la Consiliul Judeţean.
 
Este căsătorită din 2013 cu fiul actualului primar din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău.
 

Socrul îi ia apărarea, menţionându-i „CV-ul remarcabil”

 
În urma „atacurilor lansate în mediul online” privind ocuparea postului de şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, primarul Mircia Gutău s-a simţit dator să îşi apere nora pe pagina sa de socializare, menţionând că tânăra are un CV „remarcabil”, catalogând scandalul drept o „aruncare cu noroi” în membrii familiei sale, din partea unor contracandidaţi politici: „Monica Gutău, cea care a candidat pentru ocuparea acestui post – fiind de altfel singura care s-a înscris la procesul de selecţie – are un CV remarcabil, cu specializări şi certificări dintre cele mai înalte, cu o experienţă de 12 ani în domeniul de activitate pentru care a aplicat, transferul în Râmnicu Vâlcea făcându-se direct de la Ministerul Finanţelor Publice. Cei interesaţi pot solicita Consiliului Judeţean acest document şi vedea, astfel, cu ochii lor un parcurs profesional cu adevărat remarcabil. Faptul că este, în acelaşi timp, nora mea, înseamnă că i se anulează orice drept de a ocupa o poziţie pe măsura calificărilor obţinute? Întâmplarea că poartă numele de Gutău înseamnă că nu are voie să performeze în domeniul pentru care care s-a pregătit ani la rând, cu eforturi şi perseverenţă? Şi cum poate cineva să îşi aroge dreptul de a dicta – doar pe baza numelui de familie – cine are şi cine nu are voie să ocupe un post, în indiferent ce structură?”.
 
 
„Adevărul“ i-a solicitat un punct de vedere şi preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, legat de acest concurs şi de neregulile în organizare, precum şi de cât de oportună era această angajare chiar şi dincolo de suspiciunile generate de legăturile prin alianţă ale candidatei. Acesta ne-a transmis că „a dispus să ni se întocmească un răspuns”, care nu a venit nici până la ora publicării acestui material.  
 

 

Primarul Mircia Gutău din Râmnicu Vâlcea - lider PER şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea Constantin Rădulescu lider PSD Foto Vocea Olteniei

Imagini din aceeasi galerie
  • Primarul Mircia Gutău din Râmnicu Vâlcea - lider PER şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea Constantin Rădulescu lider PSD Foto Vocea Olteniei
  • Monica Gutău - nora primarului din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău Foto Ziarul de Vâlcea
  • Anunț de angajare - promovare pentru funcția de conducere de șef serviciu în cadrul Consiliului Județean Vâlcea - neconcordanțe Foto Adevărul
  • Anunț de angajare - promovare pentru funcția de conducere de director adjunct în cadrul Consiliului Județean Vâlcea Foto Adevărul
  • Bibliografii de concurs aproape identice pentru două posturi diferite de conducere concursurile fiind la două luni distanță Foto Adevărul
  • Extras din organigrama Consiliului Județean aprobată la finele ianuarie 2020 care demonstrează că nora primarului din Râmnicu Vâlcea ocupa deja funcția de șef serviciu
  • Reacția Consiliului Județean Vâlcea în privința modului în care a fost organizat un concurs de angajare Foto Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: