52 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor să obţină autorizaţii pentru arme letale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

39 dintre cei care vor obţinerea permisului sunt deja la a doua arma. La verificarea făcută de IGPR în rândul angajaţilor MAI, în judeţ nu s-au găsit nereguli.

După masacrul care a avut loc la Coaforul Perla din Bucureşti când un angajat al MAI a omorât doi oameni şi alţi şase au fost răniţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a trecut la verificarea tuturor dosarelor de autorizare a celor din MAI (poliţişti, jandarmi, pompieri) care deţin arme letale. „În judeţul Vâlcea există 48 de persoane din aceste structuri care deţin arme letale. Nu s-au găsit nereguli la verificarea care s-a făcut. De asemenea, există tot din rândul personalului MAI un număr de 54 de dosare de autorizare pentru port de arme letale. Dintre cei care vor să obţină autorizaţie, 15 sunt la prima armă, iar 39 la a doua armă", a spus agentul principal Loredana Sandu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.


92 de angajaţi MAI au rămas fără premise de arme


La nivel de IGPR au fost verificate 3.434 de dosare ale personalului din MAI care deţin (în afara armelor de serviciu) drept de port şi folosire a armelor letale. 92 de angajaţi ai MAI au rămas fără permis de armă. Dintre aceştia 34 au renunţat de bună voie, nemaifiind controlaţi, la 38 le-au fost anulate permisele (10 şi-au pierdut calitatea de a le mai deţine, 18 nu s-au mai prezentat să prelungească permisele, iar 10 nu au mai îndeplinit condiţiile psihologice şi medicale), iar la alţi 20 le-au fost suspendate permisele. Verificarea tutor deţinătorilor de arme se va finaliza pe 30 iunie, în România existând 86.062 de deţinători, care deţin 114.528 de arme de foc.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite