Miturile în istorie şi nevoia poporului de eroi. Vlad Ţepeş, tiranul transformat în justiţiar

Miturile în istorie şi nevoia poporului de eroi. Vlad Ţepeş, tiranul transformat în justiţiar

Vlad Ţepeş. Pictură Kunsthistorisches Museum, Viena

Domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş rămâne, dincolo de asocierea cu mitul modern al lui Dracula, o figură emblematică pentru severitate şi simţ al justiţiei. În epocă, contemporanii domnitorului nu l-au văzut cu aceiaşi ochi buni şi l-au acuzat de o domnie tiranică şi autoritară. Istoricii moderni recunosc, însă, nevoia poporului de eroi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Vlad Ţepeş (1431 - 1476), domn al Ţării Româneşti, am învăţat din manualele de istorie că era întruchiparea cinstei şi a ordinii, iar pentru aceasta nu se dădea în lături de la acte radicale, pedepsind prin tragere în ţeapă aproape orice infracţiune, de la minciună până la omor.

Este celebru episodul unei cupe de aur, lăsată la vedere în piaţa centrală din Târgovişte. Călătorii însetaţi care ajungeau la Curtea Domnească au folosit-o, iar cupa nu a fost furată niciodată în timpul domniei lui Ţepeş.

De asemenea, spun legendele, îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi, iar pentru a-i pedepsi i-a invitat pe toţi reprezentanţii acestor categorii la Curtea Domnească din Târgovişte, la un ospăţ. După ce au mâncat şi au băut, domnitorul i-ar fi întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns afirmativ, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu ar fi supravieţuit.

Vlad Ţepeş, un tiran

Istoricii care au luat contact cu izvoarele documentare din perioada lui Vlad Ţepeş spun, însă, că domnitorul era perceput mai degrabă ca un tiran. 

„Personalitatea lui Vlad Ţepeş în istorie este foarte cunoscută, atât de istorici cât şi de popor. Poporul a luat contact cu personalitatea domnitorului mai ales după anii 1990, când în România s-a făcut simţită nevoia de justiţie, de dreptate, de cinste, de demnitate. Şi Vlad Ţepeş a fost invocat ca un astfel de justiţiar, un om care ar fi adus dreptatea. În egală măsură, sursele contemporane lui Vlad Ţepeş, şi mă refer la cele de secol XV, nu îl privesc întotdeauna cu ochi buni, ba din contră, sunt momente în care este denigrat, este acuzat de o domnie autoritară şi lucrul acesta se pare că i-a adus şi sfârşitul, în decembrie 1476“, ne-a spus Mariana Gheorghe, istoric ploieştean.

Domnitor în trei rânduri al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş a fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş.

Miturile în istorie, o raportare a poporului la conducători

Istoricul Mariana Gheorghe crede că românii nu au mai multe mituri decât alte naţiuni, iar izvorul unor „minciuni“, a unor exagerări din anumite perioade istorice, cu excepţia perioadei comunismului, când a fost cultivat în mod exacerbat cultul personalităţii, este chiar poporul, care are nevoie de eroi.

„Aşa cum am reuşit să înţeleg lucrurile până la ora aceasta, istoria scoate în faţă doar adevărul istoric. Mai devreme sau mai târziu, acest adevăr iese la lumină, şi el se bazează pe fapte, pe documente, pe realităţi trăite. În egală măsură, sursele pe care istoricii le citează, le studiază, le analizează pot fi cu o notă de subiectivism mai mare sau cu o notă ceva mai personal trăită şi de aici să apară ceea ce numim „mitul în istorie“. Adică glorificarea faptelor de vitejie, de măreţie, de putere pe care un conducător sau un personaj istoric le demonstrează la un moment dat.

Eroii şi-i creează fiecare popor, îi ridică sau îi coboară de pe piedestal în funcţie de trăirile poporului şi de cum se simte el raportat la acel conducător. Nu cred că, în istoria României, sunt multe sau mai puţine mituri decât în istoria altor popoare. Până la urmă, trebuie să ne apreciem conducătorii, trebuie să ne apreciem luptele, trecutul. Şi pentru că nu mai putem să îl reîntoarcem, să îl analizăm aşa cum a fost, trebuie să-i recunoaştem partea bună şi partea rea“, crede Mariana Gheorghe.

Glorificarea vine din nevoia de poezie

„Partea de exagerare ţine şi ea un pic de partea de poezie. În secolul XIX, de exemplu, romanticii considerau că patriostismul şi iubirea faţă de ţară, glorificarea faptelor de vitejie ale strămoşilor erau necesare pentru a le aduce elanul în luptă, entuziasmul pentru a obţine unitate, independenţă sau ceea ce îşi doreau ei la momentul respectiv. Fiecare dintre noi se raportează la un model. Şi mai degrabă aş aprecia un model din istorie decât unul din societatea contemporană pentru că trecutul ne învaţă, dacă îl cunoaştem, cum să evităm greşelile, cum să nu mai repetăm acele greşeli. Dacă îl cunoaştem“, ne-a mai spus Mariana Gheorghe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: