„Măicuţa Ştefania“ care promitea vindecări miraculoase şi câştiguri la Loto, condamnată la închisoare cu executare

„Măicuţa Ştefania“
care promitea vindecări miraculoase şi câştiguri la Loto, condamnată la închisoare
cu executare

Dumitru Fausta, falsa măicuţă care promitea vindecări miraculoase  FOTO captură ştirileprotv.ro

Fausta Dumitru (32 de ani), cunoscută în mediul virtual drept Măicuţa Tămăduitoare Ştefania, a fost condamnată la închisoare cu executare. Femeia a rueşit, prin vorbde bine ticluite, să convingă zeci de naivi din ţară şi străinătate să plătească pentru „rugăciuni magice“ pentru câştiguri la Loto sau vindecări miraculoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fausta Dumitru (32 de ani), din Ploieşti, cunoscută în mediul virtual drept Măicuţa Tămăduitoare Ştefania, a fost condamnată la închisoare cu executare. Femeia a reuşit, prin vorbde bine ticluite, să convingă zeci de naivi din ţară şi străinătate să plătească pentru ”rugăciuni magice” pentru câştiguri la Loto sau vindecări miraculoase.

Doi ani în spatele gratiilor este pedeapsa primită de Dumitru Fausta alias Măicuţa Ştefania care a fost găsită vinovată de judecătorii ploieşteni de înşelăciune în formă continuată. Sentinţa aparţine Curţii de Apel Ploieşti şi este definitivă. Iniţial, instanţa de fond, Judecătoria Ploieşti, a condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit anchetatorilor, Fausta a reuşit să înşele 37 de persoane din România şi din afara ţării să plătească sume mari de bani în schimbul unor promisiuni de câştiguri la jocurile de noroc, vindecări miraculoase sau dezlegări de farmece.

Una dintre victimele sale, o româncă stabilită în SUA i-a plătit ”Măicuţei Ştefania” nu mai puţin de 27.000 de dolari în schimbul unor rugăciuni pentru sănătate.

Dumitru Fausta avea un scenariu foarte bine pus la punct pentru a convinge naivii care se aflau în situaţii critice de viaţă să plătească pentru serviciile ei ”magice”. Discuţiile între ”măicuţă” şi client se desfăşurau fie pe skype, fie prin telefon, iar ca fundal sonor sau video se folosea de înregistrări de la mănăstiri pentru a fi convingătoare.

Sumele cerute clienţilor porneau de la 300 de euro, iar clienţii erau puşi să plătească în repetate rânduri pentru ca minunea să se întâmple.

Dumitru Fausta a fost reţinută de poliţiştii prahoveni în aprilie 2016 şi a fost trimisă în judecată în stare de libertate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: