O maşină în care se aflau o tânără şi copilul său s-a răsturnat pe DN 67B

O maşină în care se aflau o tânără şi copilul său s-a răsturnat pe DN 67B

Femeia a fost preluată de ambulanţă

Un accident rutier în care au fost implicate o femeie şi copilul său a avut loc vineri seara, pe DN67B. Maşina în care se aflau s-a răsturnat. Femeia a ajuns la spital, iar copilul a fost preluat de tată. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ştiri pe aceeaşi temă


Accidentul a avut loc în comuna argeşeană Moşoaia.

"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş a reieşit că, o femeie de 33 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe DN 67B, din direcţia Poiana Lacului către Piteşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile", precizează IPJ Argeş.

Martorii care au văzut maşina răsturnată le-au sărit victimelor în ajutor până la sosirea ambulanţei şi a pompierilor.

"În urma accidentului, femeia a fost rănită şi transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", mai precizează IPJ Argeş.

Copilul femeii, care nu ar fi fost rănit, a fost preluat de tatăl său.
 

Îţi recomandăm să citeşti şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările