Florin Tecău  îi duce pe consilierii judeţeni să vadă stadiul lucrărilor la pârtia Mo­li­vişu

Florin Tecău  îi duce pe consilierii judeţeni să vadă stadiul lucrărilor la pârtia Mo­li­vişu

Florin Tecău,  îi invită pe consilierii judeţeni să vadă stadiul lucrărilor la pârtia Mo­li­vişu

Preşedintele Cj Argeş, Florin Tecău,  organizează  marţi o deplasare în interes de serviciu, invitându-i pe toţi consilierii ju­de­ţeni să vadă, la faţa locului, cum se desfăşoară lucrările pentru incertul proiect de construire a staţiunii de schi Molivişu.

Ştiri pe aceeaşi temă


  Iniţiativa este motivată de faptul că proiectul prezintă, din punctul de vedere al directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat,  unele riscuri de a nu se încadra în termen - finele anului 2015, caz în care Argeşul va fi obligat să returneze banii primiţi de la UE.
 
Nu este primul proiect cu finanţare europeană aflat într-o asemenea situaţie. Argeşul  trebuie să returneze Uniunii Europene 4 milioane de lei pentru eşecul  proiectului de modernizare a DJ 703I
 
Din 24 de kilometri cât prevedea iniţial proiectul  intitulat Modernizarea DJ 703I: “Muşăteşti (DN 73C ) - Brăduleţ - Brădetu - Poienile Vâlsanului, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism”,  mai rămăseseră, pe vremea când încă se mai putea vorbi de finanţare europeană, doar 12, pentru ca, în cele din urmă, Consiliul Judeţean să procedeze la rezilierea lui,  după ce riscurile de nerealizare au devenit tot mai evidente

Potrvitl conducerii ADR Muntenia,   şi proiectul   de la Molivişu este  unul sub semnul întrebării.

”Există riscul ca acest proiect să nu fie finalizat. Responsabilii proiectului susţin că vor reuşi finalizarea acestuia, însă acest lucru rămâne de văzut. Deocamdată, ADR Sud Muntenia nu a alocat fonduri pentru proiectul Molivişu, au cereri la noi ce însumează în jur de 1,5 milioane de lei, dar ele sunt încă în lucru În orice caz, la sfârşitul primelor două luni ale anului viitor ar trebui să avem un răspuns clar privind finalizarea acestui proiect”, spunea, în urmă cu  aproape două săptămâni,  Liviu  Gabriel Muşat, precizând că mai pot fi făcute  lucrări în cadrul proiectului şi după 2015, dar că acestea vor fi achitate integral de beneficiar. 

Preşedintele CJ Argeş a declarat însă, săptămâna trecută, că este optimist în privinţa  viitoarei staţiuni de schi de la Molivişu.

“Sunt diferenţe mari între proiectul de la Muşeteşti şi cel de la  Molivişu. La Muşeteşti nu mai exista proiect de execuţie pentru că interveniseră intemperii şi trebuia să facem un alt proiect, în timp ce la Molivişu există şi teren şi proiect şi utilajele necesare. Eu cred că se vor găsi toate soluţiile şi resursele necesare pentru ca la anu’ să finalizăm proiectul, care este unul foarte important pentru judeţ, pentru că el chiar va aduce bani în Argeş.”, a declarat, vineri, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările