EXCLUSIV Cum a ajuns un fost ministru de Finanţe al României să fie judecat pentru uciderea a doi oameni

EXCLUSIV Cum a
ajuns un fost ministru de Finanţe al României să fie judecat pentru uciderea a doi oameni

Daniel Chiţoiu (foto stânga) a intrat cu maşina pe contrasens pe 26 decembrie 2019, accidentul soldându-se cu doi morţi şi o persoană grav rănită FOTO: Facebook/Ovidiu Vanghele

În luna august, fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului din 26 decembrie 2019 soldat cu moartea a două persoane. Magistratul Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Argeş, ne-a explicat detaliile rechizitoriului în caz.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată este cea din ucidere din culpă. Nu am putut stabili motivele pentru care nu ar fi fost atent. Nu s-a confirmat că inculpatul ar fi vorbit la telefon în momentul producerii accidentului. Sunt tot felul de variante şi zvonuri. Oricum nu era obligatoriu de stabilit această împrejurare pentru a stabili răspunderea lui penală. Noi am ajuns la concluzia că a pierdut controlul direcţiei. Nu am putut stabili motivele. Aceste motive nu au relevanţă pentru stabilirea răspunderii penale. Până la urmă culpa a fost stabilită în sacrina dumnealui, infracţiunea subzistă”, ne-a declarat în exclusivitate Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

În 26 decembrie 2019, Chiţoiu a fost implicat într-un accident pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, maşina sa pătrunzând pe contrasens şi ciocnindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. O altă persoană aflată în autovehicul a fost rănită.

Şi fostul ministru a fost internat în spital, deşi imediat după accident a fost fotografiat mergând alături de poliţist, fără a părea să aibă o problemă medicală. Chiţoiu a fost externat în 2 ianuarie.

Deşi au fost voci potrivit cărora fostul ministru Daniel Chiţoiu ar fi vorbit la telefonul mobil în momentul producerii accidentului, Marius Ştefan infirmă această supoziţie. „Nu a fost vreun martor care să declare că l-ar fi văzut pe inculpat vorbind la telefon”, precizează prim-procurorul Marius Ştefan.

La audieri, toţi martorii aflaţi la faţa locului au declarat că au văzut cum autoturismul condus de Daniel Chiţoiu a intrat pe contrasens.

După cum se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori, pe 26 decembrie 2019, în jurul prânzului, „inculpatul Daniel Chiţoiu, în timp ce conducea autoturismul Audi A5, deplasându-se din direcţia Râmnicu Vâlcea-Piteşti, pe raza comunei Cotmeana, sat Zamfireşti, judeţul Argeş, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism Dacia Logan ce se deplasa din direcţia Piteşti-Vâlcea, producând decesul victimelor Pristavu Haralambie şi Pristavu Elisabeta şi vătămarea corporală a persoanei vătămate Popescu Viorica”.

O persoană rănită a avut nevoie de şase luni de îngrijiri

Legat de femeia rănită, procurorii spun că aceasta a suferit în urma accidentului leziuni traumatice ce au necesitat aproximativ 250 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.

Şapte persoane fizice, rude ale decedaţilor şi ale femeii rănite, dar şi trei unităţi sanitare – Spitalul Judeţean Argeş, Spitalul Floreasca din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Argeş- s-au constituit părţi civile în dosar. Rudele victimelor vor preciza cuantumul daunelor cerute lui Daniel Chiţoiu atunci când va începe procesul.

Daniel Chiţoiu nu a vrut să le dea declaraţii procurorilor

Chemat la audieri la începutul lunii ianuarie, Daniel Chiţoiu nu a dorit să dea vreo declaraţie procurorilor din Piteşti. „Domnul Chiţoiu, care era singur în maşină în momentul producerii accidentului, a venit la audieri, era citat, însă s-a prevalat de dreptul la tăcere, nu a dat declaraţii”, spune prim-procurorul Marius Ştefan.

Daniel Chiţoiu nu a dorit să dea declaraţii FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Denunţul împotriva medicilor de la Floreasca a fost clasat

Tot legat de dosarul fostului ministru Chiţoiu, mai trebuie precizat că prin ordonanţa din 7 februarie a.c., ca urmare a unui denunţ, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, „din cuprinsul actului de sesizare reieşind că medici din cadrul Spitalului Floreasca, după producerea accidentului rutier, cu scopul de a îngreuna cercetările care se efectuau în prezenta cauză, au dispus internarea inculpatului Chiţoiu Daniel în secţia de terapie intensivă a spitalului, deşi acesta nu a suferit leziuni traumatice care să justifice internarea”.

Însă denunţul a fost clasat deoarece, după cum spune Marius Ştefan, „din probele administrate nu au rezultat dovezi cu privire la această infracţiune”.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş spune că „inculpatul a fost câteva zile internat la Bucureşti. S-au cerut documente la spitalul din Bucureşti, a fost o internare reală”.

Iniţial, dosarul în care Daniel Chiţoiu este judecat, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, însă ulterior a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, având în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

Imediat după accident, fostul ministru a fost fotografiat în timp ce mergea în spatele unui agent de poliţie care a intervenit la locul accidentului.

Câteva ore mai târziu, politicianul era dus pe targă la Spitalul Judeţean Argeş, de unde a fost transferat apoi la Spitalul Floreasca din Capitală. Cadrele medicale au precizat că Daniel Chiţoiu a avut mai multe coaste rupte.

Cei doi soţi ucişi erau căsătoriţi de 54 de ani

Soţii Haralambie şi Elisabeta Pristavu, cele două persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul în care a fost implicat ex-ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, erau patronii celui mai cunoscut magazin de stofe din centrul Piteştiului. Cei doi erau căsătoriţi de 54 de ani, iar în 2015 fuseseră premiaţi de Primăria Piteşti pentru longevitatea lor conjugală.

„Îi cunoşteam pe dna şi dl Pristavu. Erau oameni puternici... Munceau şi cărau mai mult decât un tânăr de 20 de ani. Dl. Pristavu ridica şi căra cu uşurinţă role de metraje (câte două) de 12-14 kg bucata... La vârsta lui, nu tremura deloc. Deşi ei nu se vor mai întoarce niciodată, îmi doresc din suflet ca măcar dreptate să se facă. Sunt alţi doi oameni ucişi de un politician care va scăpa nevinovat? Sper să nu scape!”, a scris pe YouTube la un video cu accidentul Aurel Borândel, un apropiat al soţilor decedaţi. 

Fost ministru de Finanţe, pe vremea alianţei USL, Daniel Chiţoiu a scăpat de urmărirea penală în dosarul Carpatica ASF, deoarece parlamentarii au respins solicitarea DNA. Iar când alianţa PSD-ALDE încă exista, Daniel Chiţoiu a contribuit la realizarea bugetului pentru 2019.

Vă mai recomandăm şi:

Daniel Chiţoiu - în picioare după accidentul în care au murit doi oameni, pe targă, câteva ore mai târziu, la internarea în spital FOTO VIDEO

Reacţia poliţistului Marian Godină cu privire la accidentul în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chiţoiu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările