Prizonieri în Noua Zeelandă. Aventurile a doi români rămaşi captivi la Antipozi după declanşarea pandemiei

Prizonieri în Noua Zeelandă. Aventurile a doi români rămaşi captivi la Antipozi după declanşarea pandemiei

Radu şi Irina, undeva în Noua Zeelandă FOTO Facebook/ Radu Păltineanu

Radu Păltineanu, ciclotrotter, alpinist, speaker şi blogger, împreună cu prietena, Irina Repede, au rămas blocaţi în Noua Zeelandă din cauza epidemiei de coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Radu Păltineanu, un româno-canadian absolvent al Universităţii McGill, după senzaţionala experinţă avută cu câţiva ani în urmă, când a traversat pe bicicletă continentele americane din Alaska şi până în Ţara de Foc, expediţie ce adurat vreo 3 ani, are parte de o nouă aventură. Nu a plănuit-o nicio clipă, dar hazardul l-a pus în postura de
a trăi noi încercări tocmai la Capătul lumii, dar pe care temerarul din Piatra Neamţ nu le regretă deloc. 
 
Împreună cu prietena sa, Irina Repede, a decis să petreacă o vacanţă în Noua Zeeleandă şi după ce au făcut diligenţele necesare au zburat de la Bucureşti spre Australia şi de aici la Auckland, capitala Noii Zeelande. 
 
Numai că, epidemia de coronavirus le-a schimbat total sejurul în îndepărtata insulă, punându-i în posturi nebănuite. De altfel, Radu Păltineanu îşi propusese ca provocarea pentru acest an să fie o nouă expediţie, traversarea Groenlandei pe schiuri, avându-l ca partener pe Aurel Sălăşan, un cunoscut alpinist, distanţa de străbătut fiind de circa 600 de kilometri. 
 
În Noua Zeelandă, cei doi români au apucat să parcurgă ceva-ceva din initerariul plănuit, dar acum sunt „prizonieri“ acolo de pe 23 martie, când autorităţile au decis închiderea graniţelor şi suspendarea zborurilor din pricina pandemiei care începuse să afecteze şi această ţară. 
 
Aşa se face că au trebuit să rămână într-un mic sătuc din Northland - Ţinutul de Nord (una dintre cele 16 regiuni ale ţării), situat la ceva distanţă de un mic oraş, Kerikeri (destinaţie turistică la 240 de kilometri nord de Auckland), cu vreo 6.000 de suflete. 
 
Pentru ca cele ce le este dat să trăiască în Noua Zeelandă să fie împărtăşite şi altor pasionaţi de călătorii şi nu numai, Radu Păltineanu ţine un jurnal de călătorie pe contul de Facebook.
 

„Eram pregătit. Undeva în sinea mea am vrut să rămân aici“

În cele ce urmează, prezentăm notele de călătorie ale tânărului din Piatra Neamţ, lăsând cititorul să descopere lucruri ştiute s-au deloc ştiute despre Noua Zeelandă din însemnările lui Radu Pătineanu. Şi iată cum a primit vestea că sunt „prizonieri“ şi trăirile de moment.

 
23 martie: Când am plecat spre Noua Zeelandă, nu mi-aş fi imaginat o clipă că pandemia de COVID-19 va căpăta asemenea dimensiuni la scară globală. De altfel, în prima săptămână petrecută în acest capăt de lume, am fost complet ferit de problemele din afară, aflându-mă în inima sălbăticiei din Fiordland, în extrema sudică a insulei de Sud. 
 
A fost un challenge destul de mare să străbat cei 54 de km de Dusky Trek, prin mlaştini, vegetaţie luxuriantă şi poteci puţin bătute, dar mai greu a fost să fac faţă ştirilor la întoarcere, în societate. Zecilor de mii de noi cazuri detectate şi miilor de morţi în Europa. Primele reacţii pe care le-am avut au fost ignorarea şi negarea, dar, apoi, am început să-mi dau seama că ceea ce se întâmplă acum ne impactează pe toţi: rapid, direct şi global. Şi mi-e clar că fără măsurile minime de protecţie şi izolare nu ne vom recupera. Chiar dacă asta are un cost enorm.
 
Tind să văd şi partea bună din acest fenomen. În toţi anii petrecuţi explorând cele mai sălbatice colţuri ale Terrei, am realizat cât de afectată este planeta de impactul nostru, de urmele lăsate de noi şi de
trendurile economiilor noastre mereu puse pe creştere cu orice preţ şi prea puţin orientate spre conservare şi spre autenticitate. Spre valorile intrinseci şi spre conexiunea cu natura. Aşa că eu îl văd şi ca pe un moment de trezire la realitate. Trezire la realitate pentru noi şi relaxare pentru Pacha Mama (personificare a fertilităţii sau maternităţii, zeiţa-mamă este adesea asociată cu pamântul, cu natura, numită Mama-Pamânt sau Pamântul-Mamă în mitologia Inca - n.r.). 
 
Chiar cred în vorba aia românească: tot răul spre bine! Azi dimineaţă m-am dus la aeroport doar ca să constat că toate zborurile mele au fost anulate. Singapore, unul din statele prin care ar fi trebuit să tranzitez dinspre Noua Zeelandă spre Europa şi-a închis graniţele pentru cetăţenii straini, urmând astfel modelul altor ţări. Dar eram pregătit. Undeva în sinea mea am vrut să rămân aici. După amiază a venit şi anunţul primului ministru. Noua Zeelandă se pregăteşte de miercuri să paralizeze orice activitate pentru o lună. 
 
Pentru mine şi iubita mea, asta se traduce într-o lună de auto-izolare într-o micuţă comunitate rurală din extrema nordică a insulei de Nord. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la cei rămaşi acasă, la cei bolnavi şi la cei în pericol. Aşa că vă rog, luaţi fiecare în parte măsurile care se impun. Staţi acasă şi
folosiţi acest timp pentru a-l petrece cu cei dragi vouă. Meditaţi! Regândiţi acţiuni şi strategii. Reevaluaţi tot şi rămâneţi pozitivi, sperând într-un viitor al autenticului.
 

„Am uitat de valorile noastre intrinseci, de lucrurile mărunte, dar cu adevărat importante nouă“

 
24 martie: Azi a plouat! Cum am mai spus-o, tind să văd şi latura benefică a acestei pandemii care a cuprins întreaga lume. Pe cât de dureroasă, pe atât de utilă, cred eu, refacerii ecosistemelor naturale
dar şi conexiunilor interumane. Am uitat de valorile noastre intrinseci, de lucrurile mărunte, dar cu adevărat importante nouă. 
 
Planeta trăieşte un moment de respiro şi am simţit asta bucurându-mă de ploaia de azi, în mijlocul naturii, la o aruncătură de băţ de casuţa în care m-am retras cu iubita mea. Am fugit cât de departe am putut de oraş, fiindcă ştiam că nu am capacitatea de a rezista între patru pereţi şi mă bucur
atât de mult că am găsit acest loc minunat şi m-am împrietenit instant cu oamenii de aici, cu viziunea lor, cu locul şi cu natura. Noua Zeelandă este absolut minunată, iar timpul pe care îl voi petrece aici îl
voi folosi pentru a mă conecta cu cei dragi, cu natura şi în care voi continua să visez şi să creionez proiecte şi expediţii noi. 
 
20 martie: Astăzi, explorând pe bicicletă gheizerele şi lacurile geotermale din apropiere de Rotorua, mă gândeam că, până la urmă, sălbăticia ne poate oferi un spaţiu numai bun pentru autoizolare, departe de mulţimi şi de interacţiune cu alţii. De altfel, anii petrecuţi prin Americi mi-au arătat că se poate trăi şi departe de societatea dezlănţuită. Aşa că iau această provocare mondială ca pe un semnal
pe care ni-l dă Terra. 
 
Cred că era nevoie să punem frâu goanei nebune şi să lăsăm Planeta să se refacă, iar traiul pentru o perioadă, cel puţin, în mijlocul naturii, poate fi o alternativă numai bună la autoizolarea urbană.
 
4 aprilie: Cascada. De când suntem în autoizolare în Kerikeri, ne-am făcut deja un ritual de a veni în acest loc. De la căsuţa noastră şi până aici facem fix jumătate de oră, pe o potecă, prin pădure iar odată ajunşi aici anxietatea, gândurile negative, incertitudinile cu care ne confruntăm în perioada aceasta dispar pur şi simplu. Puff! 
 
13 aprilie: Am ieşit până la supermarket să fac nişte cumpărături şi pe drumul spre casă, îmi face un nene dintr-o camionetă semn să vin încoa'. Cum nu eram sigur dacă chiar asta a vrut să zică, mi-am văzut de drum, dar se dă jos şi mă strigă: „Hai încoa! Vreau să-ţi dau o pungă de avocado din producţia proprie“. Cum aşa? Cu ce ocazie?, îl întreb. „Nimic special“, îmi zice. Vreau pur şi simplu să ţi-o ofer, ca un simplu gest de bunătate şi generozitate, fiindcă de asta avem nevoie în aceste vremuri şi în cele ce vor urma, mai mult ca de orice altceva. Să nu uiţi!“. Iaca, un gest mic, dar unul care mi-a umplut inima de bucurie şi speranţă.
 

Adrenalina necunoscutului

 11 aprilie: Ziua 19 de autoizolare în Noua Zeelandă. Poate unii dintre voi vă amintiţi că în august anul acesta aveam de gând să traversez Groenlanda, pe schiuri, împreună cu Sălăşan Aurel. Ei bine, se prea poate ca pandemia să ne fi stricat planurile, dar nu-i nimic. Timp este, energie cât cuprinde şi chiar dacă am rămas izolat în acest colţ îndepărtat al Terrei, am decis să profit de fiecare zi în natură şi să mă antrenez pentru când vom putea porni într-acolo. 

 Şi poate nu ăsta este neapărat scopul mişcării, ci să descopăr locurile minunate din împrejurimile micuţei localităţi Kerikeri. Sunt de părere că altfel vezi şi înţelegi locurile când depui şi puţin efort. De pildă, azi, alergând 15 km pe un trail, am ajuns la două cascade, am avut de traversat un pârâu
sălbatic şi m-am trezit la o fermă, înconjurat de vite, ca apoi să revin înapoi pe asfalt.
 
24 aprilie. În numeroasele prezentări pe care le-am ţinut în ultimii ani am vorbit mereu despre adrenalina necunoscutului, despre faptul că fix atunci când reuşeşti să ieşi din zona ta de confort, reuşeşti să trăieşti cu adevărat şi să fi tu însuţi, să înveţi lucruri noi şi să te dezvolţi. Acolo eşti cu adevărat creativ, acolo înveţi să te adaptezi. 
 
Restul e mediocritate şi supravieţuire. Şi iată că o lume întreagă este scoasă în această perioadă din zona de confort. Rămâne la latitudinea noastră dacă alegem să o vedem ca pe o provocare pozitivă sau dacă alegem să ne frustrăm şi să ne încăpăţânăm să nu schimbăm nimic. 
 
24 aprile: A venit toamna în emisfera sudică. Zilele sunt mai reci şi mai scurte, dar încă ne bucurăm din plin de acest loc minunat în care ne-a aruncat soarta. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că voi ajunge să rămân blocat într-o ţară atât de îndepărtată cum e Noua Zeelandă, dar, ca multe alte experienţe pe care le-am avut de-a lungul anilor petrecuţi prin lume, o iau ca pe o binecuvântare. De altfel, de săptămâna viitoare vom face voluntariat la o familie şi vom învăţa despre permacultură şi grădinărit, muncind în schimbul chiriei.
 
Duminică - 26 aprilie: Nu ne-am imaginat niciodată că vom rămâne blocaţi în Noua Zeelandă, pe o insulă atât de îndepărtată, dar, câteodată, astfel de surprize sunt extrem de benefice, mai ales că
suntem atât de aproape de natură în această perioadă. Chiar dacă şi-a închis graniţele şi întreaga ţară a intrat în carantină încă de acum o lună de zile, aici ne-am simţit mereu în siguranţă şi mai conectaţi unul cu celălalt şi cu natura mai mult ca oricând.
 

WWOOF. Troc cu muncă în schimbul cazării şi hranei

28 aprilie Astăzi ne-am trezit cu veşti extraordinare. Noua Zeelandă a reuşit să elimine transmiterea comunitară a virusului iar ţara îşi va relua treptat activităţile. Iată cum această micuţă ţară de la capătul lumii, în care nu ne-am imaginat niciodată că vom rămâne blocaţi atât de mult timp, ne-a demonstrat că se poate şi altfel, atât timp cât există guvernanţă politică transparentă şi colaborare cetăţenească pentru un scop comun. 

Tot astăzi, pe fondul relaxării măsurilor de carantină, am putut să ne mutăm la o familie la care am început să facem voluntariat, iar căsuţa pe care o vedeţi în imagini ne va adăposti pentru următoarea săptămână. A fost super fun să muncim şi să învăţăm în acelaşi timp despre copacii şi arbuştii endemici pe care i-am plantat astăzi, cât şi noi tehnici de grădinărit, toate astea în schimbul cazării şi hranei. Nu mai zic că în pauze ne înfruptăm direct din pomii fructiferi. Pauline, gazda noastră este super de treabă şi ne-a făcut să ne simţim ca acasă încă din primele clipe.

2 mai: Într-o lume care şi-a închis graniţele terestre şi aeriene, mările şi oceanele rămân totuşi deschise cutezătorilor. Blocat deja de mai bine de o lună pe insula de Nord a Noii Zeelande, am început să iau această variantă în serios. Chiar dacă va dura luni bune, mă gândesc să mă întorc în Europa pe cale maritimă şi terestră, asta în funcţie de graniţele care se vor redeschide şi ţările care îmi vor acorda viză. Dacă tot am ajuns aici, hai să transform drumul până acasă într-o nouă
aventură! Ce ziceţi?
 
PS: Astăzi am dat o fugă până în port să văd o barcă de vânzare, împreună cu un amic francez, blocat şi el aici, care se gândeşte să o cumpere şi să părăsească Noua Zeelandă la bordul ei, odată ce se
ridică restricţiile.
 
6 mai: Devreme ce tot suntem blocaţi aici, în Noua Zeelandă, de o lună jumătate deja, săptămâna trecută ne-am apucat de voluntariat pe reţeaua WWOOF. Dacă vă întrebaţi ce înseamnă, ei bine WWOOF (World Wide Opportunities on Organic Farms) este un sistem de troc
(non monetar) prin care îţi poţi oferi 4-5 ore de muncă pe zi în schimbul cazării şi hranei. De fapt, este mai mult de atât. 
 
Este vorba de un schimb cultural şi de o experienţă autentică prin care poţi învăţa tehnici de grădinărit, principii organice şi de permacultură. Într-o lume debusolată de pandemia de COVID-19 asemenea experienţă rămâne o gură de aer curat. (...) Vestea bună este că WWOOF este o reţea
internaţională şi puteţi găsi gazde chiar şi în România. Aşa că după 15 mai, odată ce se vor ridica restricţiile, vă provoc să căutaţi o fermă aproape de oraşul vostru şi să încercaţi această experienţă. Este gratis şi veţi ieşi cu mult îmbogăţiţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: