Prinţesa de pe „frontul din spatele frontului“. Cu ce s-a remarcat Olga Mavrocordat Sturdza în Marele Război

Prinţesa de pe „frontul din spatele frontului“. Cu ce s-a remarcat Olga Mavrocordat Sturdza în Marele Război

Olga Sturdza a fost preşedinta Asociaţiei pentru Ocrotirea Orfanilor de Război. FOTO: Agorapres

În timpul Primului Război Mondial şi în anii de după conflagraţie, prinţesa Olga Mavrocordat Sturza, alături de Regina Maria, s-a dedicat altruist îngrijirii răniţilor şi orfanilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
“Fată frumoasă, viguroasă şi arătoasă, cu doi ochi negri care sfredeleau, emancipată (călătorea singură, lucru neobişnuit) şi inteligentă. Plină de farmec şi cetită”. 
 
Aşa o descria Constantin Argetoianu, ministru şi deputat, pe prinţesa Olga Mavrocordat Sturdza, pe care o cunoscuse la Viena, înainte de a se căsători (în 1908, cu prinţul Mihail Sturdza, nepotul domnului cu acelaşi nume al Moldovei).
 
Iar vigoarea, inteligenţa şi determinarea tinerei de atunci, „cetită“ de omul politic menţionat, avea să se materializeze, peste doar câţiva ani, într-o activitate nobilă şi altruistă - îngrijirea sutelor de mii de răniţi şi orfani de război. 
 
Meritele ei, alături de ale Reginei Maria, sunt incontestabile şi poate prea puţin cunoscute, trecute sub tăcere în perioada comunistă.
 
De altfel, „recunoaşterea“ prodigioasei ei misiuni altruiste în slujba oropsiţilor vremurilor a venit tot de la regimul instaurat după 1945, peste câţiva ani, în 1953 fiind arestată, împreună cu o noră, sub o învinuire stupidă şi încarcerate în două penitenciare. 
 
O contribuţie importantă la scoaterea la „lumină“ a unor aspecte din viaţa prinţesei o au profesorii universitari Cătălin Botoşineanu şi Mihai Mîrza, din Iaşi. Ei au făcut publice studiile şi la simpozioane organizate în Neamţ, tema lor fiind „Marele Război în spaţiul românesc, o perspectivă arhivistică asupra Frontului de acasă“. 
 
Olga Mavrocordat s-a născut pe 27 septembrie 1884, în satul Popeşti, judeţul Iaşi, fiind fiica prinţului Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu. 
 
Beneficiind de starea materială a familiei s-a dedicat artei, studiind pictura şi sculptura la Berlin, Dresda şi Paris, fiind elevă a celebrilor Paul Debois şi Auguste Rodin. Are o primă primă expoziţie
de sculptură în 1909,  la Salonul de la Paris, fiind apreciată de critici. 
 
A avut şi un atelier atelier la Iaşi, în Copou, pe strada Carol, unde lucra cu dalta şi ciocanul în piatră sau marmură. O lucrare dedicată Marii Uniri, care exprima „maternitatea naţională“ şi orfanii de război ce-şi caută mamele, a fost donată oraşului, în 1924, dar statuia a fost dărâmată de comunişti în 1947.
 

Societatea care a funcţionat până ce ultimul orfan a devenit major

 
Odată ce tăvălugul primei conflagraţii s-a abătut şi asupra Românei, Olga Sturdza a devenit una dintre marile colaboratoare ale Reginei Maria în susţinerea „Frontului de acasă“, adică în ceea ce însemna susţinerea „efortului“ pentru război, în special în îngrijirea răniţilor şi orfanilor de război, invalizilor şi bătrânilor, continuând şi în perioada interbelică. 
 
Prinţesa a început încă din 1910 să sprijine timida mişcare feministă din Moldova acelor timpuri, iar în 1916, când ţara a intrat în război, s-a implicat în primele subscripţii publice pentru „Frontul de acasă“. 
 
În acelaşi an, în septembrie, din iniţiativa ei şi sub patronajul reginei s-a edificat primul cămin pentru orfanii de război la Iaşi. „Era o iniţiativă privată, dar mai mult decît necesară, căci erau deja 40.000 de
orfani de război şi guvernul a înţeles rostul ei şi recunoştea în decembrie 1917 Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război condusă de Olga M. Sturdza, dându-i delegaţie exclusivă pentru a se îngriji de copiii năpăstuiţi“, se arăta în studiul menţionat. 
 
Apoi, în februarie 1917, principesa a înfiinţat la vechiul palat boieresc de la Miroslava, Iaşi, o şcoală pentru orfanii ai căror părinţii au murit în război. Instituţia a devenit model pentru Societatea de Ocrotire a Orfanilor din Război, care a adăpostit şi instruit 340.000 de copii în toată ţara. 
 
La sfârşitul războiului, organizaţia întreţinea 91 de orfelinate, unde copiiii erau crescuţi şi educaţi, şcoli primare, gimnazii, şcoli profesionale şi licee. A funcţionat pînă în 1935, când ultimul orfan de război a ajuns la majorat, toate căminele şi proprietăţile societăţii fiind cedate Ministerului Sănătăţii, darea de seamă arătînd o activitate intensă de 20 de ani. 
 
Olga Sturdza a sprijinit-o pe Regina Maria la fondarea unui comitet pentru ajutorarea refugiaţilor, fiind numită preşedintă, la fel ca la Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor din România. 
 
Scopul era ajutorarea copiilor, refugiaţilor şi invalizilor, deschizându-se mai multe centre la mănăstirile Neamţului şi în oraşele Moldovei, ca după război să fie extinse în toată ţara.
 
Palate cumpărate acţiuni de binefacere şi pentru orfanii „vicioşi“
 
La palatul de la Miroslava a fost înfiinţat un orfelinat şi o şcoală superioară agricolă. FOTO: Wikipedia
 
 
 
În anul 1919, prinţesa a cumpărat fostul Palat Sturdza din Iaşi, pentru Societatea Naţională Ortodoxă a Femeilor. Asociaţia se afla sub tutela Mitropoliei Moldovei şi avea caracter umanitar, organizându-se
colecte de binefacere, acţiuni de educaţie şi cultură. 
 
În 1920, Olga Sturdza, ca preşedinte al Societăţii Orfanilor de Război, a cumpărat proprietatea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza din Copou. Aici a înfiinţat prima şcoală de îndreptare pentru copii din România, şcoală de corecţie pentru orfanii „vicioşi“, apoi o şcoală agricolă. 
 
Acţiunile de binefacere au continuat  şi în anii celui De-al Doilea Război Mondial. Olga Mavrocordat Sturdza a fost chemată de generalul Ion Antonescu să conducă din nou ocrotirea orfanilor, aşa cum o făcuse începând cu 1916, dar a refuzat, considerând că vârsta nu o mai ajută la îndeplinirea  misiunii. 
 
Nu s-a retras total, continuând să ofere din resursele sale celor năpăstuiţi şi care-i cerau ajutor, fie la Popeşti, localitatea natală din judeţul Iaşi, sau la Bălţăteşti şi Hangu, judeţul Neamţ. 
 
Coflagraţia avea să se termine sub auspicii deloc bune pentru România, iar pentru pricipesă avea să înceapă prigoana. După Reforma agrară din 1945 i-au fost confiscate propietăţile şi casa de la
Popeşti, mutându-se cu văduva fiului şi nepoţii într-o casă din Bucureşti, confiscată şi acesta ulterior şi este nevoită să se mute într-o locuinţă cu două camere. 
 
Urmează arestarea, în 1953, împreună cu nora, Ileana Manu-Sturdza şi nepotul Mihai Dimitrie, sub învinuirea că au comercializat lemn de pe fosta proprietate de la Hangu - Neamţ, fiind încarcerate la penitenciarele de femei Mislea şi Jilava. 
 
În 1957, la intervenţia ambasadorului grec Argyropoulos (care era căsătorit cu Mariape, sora Olgăi Strudza), pe lângă guvernul român, li s-a permis eliberarea şi plecarea din ţară. Olga Sturdza s-a stabilit în Franţa, acolo unde studiase în tinereţe, locuind la proprietatea Sainte Marguerite de lângă Dieppe şi a decedat la 10 iulie 1971. 
 
Profesorul dr. Cătălin Botoşinianu arăta că marile doamne precum Ana Conta-Kernbach, Olga Sturdza, Anastasia Filipescu sau Alexandrina Cantacuzino, care au sprijinit-o pe Regina Maria în marile ei fapte de binefacere din timpul războiului şi din anii de imediat după, nu şi-au primit obolul de recunoştinţă pe care-l merită. 
 
Iar faptele lor trebuie ştiute, ele fiind generalii de pe „Frontul de acasă“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: