Autoritatea pentru Calitatea în Sănătate: Nereguli majore la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde a avut loc incendiul violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul de la Spitalul Judeţean Neamţ FOTO ISU
Incendiul de la Spitalul Judeţean Neamţ FOTO ISU

Spitalul Judeţean Piatra Neamţ prezenta nereguli în ce priveşte siguranţa personalului şi a pacienţilor, mai exact patru indicatori cu neconformităţi, a declarat la Digi24 Marius Filip, directorul Unităţii de Standarde din cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

Potrivit oficialului, spitalul nu avea responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizaţi pentru fiecare secţie sau serviciu, nu avea responsabili de intervenţie în caz de incendiu declanşat, nu avea program de instruire.

„Spitalul nu a intrat în ciclul actual de acreditare, respectiv el este vizat de-abia pentru anul viitor pentru acreditare, dar de la ultima acreditare noi ne-am uitat rapid peste nişte rezultate şi tocmai în zona în care instituţia trebuia să asigure siguranţa personalului, inclusiv a pacienţilor, printr-un plan de prevenire a incendiilor şi evacuare a acestora, aşa suna indicatorul la vremea respectivă, are patru indicatori cu neconformităţi, respectiv nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizaţi pentru fiecare secţie sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenţie în caz de incendiu declanşat, nu aveau program de instruire. În fine, la ultima evaluare cam aşa se prezentau, din păcate”, a declarat Marius Filip, la Digi24.

El a afirmat că instituţia va mai vizita spitalul după încheierea anchetelor.

„Acum, nu ştim ce s-a întâmplat acolo. Noi vom ajunge acolo undeva mai după ce se termină anchetele, în momentul în care se mai liniştesc lucrurile şi vom reevalua situaţia din punctul nostru de vedere. În secţia ATI, ai în primul rând curent electric şi surse de oxigen, iar oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”, a spus Filip.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite