Alecu Russo, surghiunit de Vodă Ghica: „S-a sumeţit cu întinderea condeiului a ataca respectul cuvenit autorităţilor“

Alecu Russo, surghiunit de Vodă Ghica: „S-a sumeţit cu întinderea condeiului a ataca respectul cuvenit autorităţilor“

Alecu Russo a participat şi la revoluţia din Transilvania. FOTO: adevarul.ro

Pentru scrierile sale în care critica moravurile vremii, basarabeanul Alexandru Russo avea să fie trimis în surghiun la Mănăstirea Soveja şi să i se retragă dreptul de a profesa avocatura.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alecu sau Alexandru Russo, basabean la origine, în scurta sa viaţă, născut la 17 martie 1819, la Prodăneşti sau Străşeni şi mort la 5 februarie 1859, la Iaşi, este cunoscut mai mult ca unul dintre scriitorii de seamă din deceniile cinci şi şase ale veacului XIX sau ca fiind cel care a descoperit balada Mioriţa, în Munţii Vrancei, despre care spunea că „păstorul câmpiilor şi al munţilor noştri a produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume”. 
 
Dincolo de aceste aspecte, Russo a avut merite ca îndrumător în teatru, în critica literară, în folclor ca culegător
al creaţiilor populare, dar a fost şi judecător şi apreciat avocat.
 
S-a remarcat şi ca un susţinător înfocat al idealurilor româneşti, a Unirii Principatelor, a românilor transilvăneni, lucru ce avea să-i aducă şi o condamnare la moarte şi critic al orânduirilor vremii, cu toate metehnele sale, fiind de două ori surghiunit de domnii Moldovei.
 
Despre un astfel de „aspect“ din viaţa acestuia detaliază profesorul Gheorghe Radu, fost director al Arhivelor Statului Neamţ, în studiul „Alecu Russo - magistrat la Piatra Neamţ“, apărut în cartea
„Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“.
 
„Cel ce a fost prietenul «Bardului» de la Mirceşti, poetul Vasile Alecsandri, care îi datorează multe din poeziile publicate de acesta în colecţia sa, a făcut carieră în magistratură o bucată de vreme şi în urbea Piatra. Documentele vremii îl prezintă pe autorul «Cântării României» ca judecător, (asesor, mai apoi avocat - n.red.) în aşezarea de pe malul stâng al Bistriţei, unde «îi plăcea mai mult cărarea decât cariera»“, scrie profesorul Radu.
 
„Îi plăcea mai mult cărarea decât cariera“, se traduce prin aceea că Russo a fost un pasionat al călătoriilor, lucru pe care îl făcea cu plăcere cel puţin în perioada cât a stat în Neamţ.
 
„Tot aici, cel ce a fost acuzat că «tulbură orânduiala» prin mesajul cuprins în piesele «Băcălia ambiţioasă» şi «Jignicerul Vadră» şi surghiunit la Mănăstirea Soveja, în 1846, unde descoperă balada «Mioriţa», va redacta primele sale scrieri, cu caracter memorialistic, ce conţin note de călătorie, romantice prin atmosferă, vădind un remarcabil sentiment al naturii, aşa cum este «Piatra Teiului»“, mai arată profesorul Radu.
 

Condamnat la moarte şi „scăpat“ de Lajos Kossuth

 

„Băcălia ambiţioasă“ şi „Jignicerul Vadră» conţineau atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii şi a parvenitismului, fiind socotite ca un atac la autorităţile vremii, în timpul domniei lui Mihail Sturza, scriitorul fiind surghiunit la Mănăstirea Soveja, în Vrancea. 

Apoi, după înăbuşirea revoluţiei din Moldova, este exilat din Principat şi participă, împreună cu alţi revoluţionari, la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 15 mai 1848. Manifestarea nu va fi pe placul regimului, iar Alecu Russo este arestat la Dej, închis la Cluj şi condamnat la moarte.

Va scăpa de sentinţă pentru că se cunoştea cu Lajos Kossuth, conducătorul Revoluţiei din Ungaria. După acest incident pleacă la Paris, alăturându-se cauzei elitei de cărturari români, conduşi de Nicolae Bălcescu. Va sta trei ani pe meleaguri franceze şi va reveni în ţară în 1851, dar nu la Piatra Neamţ, ci la Iaşi, unde, paralel cu activitatea din avocatură, va continua să scrie. 
 
Şi iar, din cauza „ascuţimii“ peniţei, va intra în conflict cu autorităţile din capitala Moldovei. În „Calendar pe 1853“ al publicaţiei „Buciumul român“, îi este publicată scrierea „Holera“, în ea fiind iarăşi tonuri critice, astfel că domnitorul Grigore Alexandru Ghica îi ridică dreprul de a mai profesa. Asta pentru că „s-a sumeţit cu întinderea condeiului a ataca respectul cuvenit autorităţilor“, aşa cum rezultă dintr-un document de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Neamţ, Logofeţia dreptăţii din anul 1853, comunicat această poruncă domnească „prin ţircularnice, pe la toate tribunalele din capitale şi ţinuturi“, precum şi prin publicarea în foile oficiale. 
 
Alecu Rusoo face o plângere împotriva măsurii şi este iertat pentru că „s-a sumeţit cu întinderea condeiului“, redându-i-se dreptul de a profesa ca avocat. 
 
Alecu Russo a polemizat şi criticat în scrierile sale ceea ce considera exagerări în curentul latinist şi
italienist, atrăgând atenţia asupra importanţei literaturii naţionale, recomandând scriitorilor să se inspire din trecutul de luptă al poporului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările