Oradea: Liceul Greco – Catolic, conceput de un slovac în stil neobrâncovenesc

Oradea: Liceul Greco – Catolic, conceput de un slovac în stil neobrâncovenesc

Oradea: Liceul Greco – Catolic, conceput de un slovac în stil neobrâncovenesc

În episodul de astăzi al Campaniei Poveștile Oradiei Mari vă propunem să descoperiți povestea Liceului Greco Catolic din Oradea, o clădire monument de categoria B.

Clădirea școlii greco-catolice, în afara de clădirile bisericilor ortodoxe, este una dintre cele mai reprezentative pentru stilul neobrâncovenesc din Oradea. Școala greco-catolică și casa de locuit din Oradea, a fost construită la inițiativa episcopului Valeriu Traian Frențiu in 1934. Clădirea a fost proiectata de Sallerbeck Anton și executată de Papp Janos și este așezată de fapt atât pe strada Iuliu Maniu cât și pe Pavel, și spre curtea bisericii greco-catolice.

Istoria școlii

Liviu Borcea scrie în cartea sa “Memoria Caselor” că învățământul românesc de confesiune greco-catolică din Oradea poate fi urmărit în timp încă de la începutul secolului XVIII. Încă din anul 1733 exista o școală destinată pregătirii învățătorilor la curtea episcopului sufragan greco – catolic. Tot de atunci funcționa și o școală primară, desființată de mai multe de autorități. În 1832 școala a fost reânființată într-o clădire donată de văduva Ana Caba, de pe strada Cuza Vodă (actualul sediu al MindBank). Donația s-a făcut la insistențele directorului școlilor naționale din eparhie, Ioan Corneli. Școala s-a mutat în noua clădire abia din 1836, imobilul fiind reparat de Episcopia Unită.

Reconstruită

Preparandia greco-catolică a funcționat pe Cuza Vodă până în 1848 când și-a mutat sediul în clădirea Seminarului din Parcul Traian. Acolo a funcționat până în 1883 când episcopil Mihail Pavel a mutat-o într-o clădire a fostului Liceu Pedagogic, de pe strada Iuliu Maniu. “În perioada interbelică clădirea școlii normale, situată în imediata vecinătate a catedralei, a fost mărită. Începând cu 1926, lucrările au fost conduse de arhitectul slovac Anton Sallerbeck, care a utilizat elemente de arhitectură românească”, scrie Liviu Borcea în cartea sa. Arhitectul a fost angajat de Episcopia greco-catolică pentru care a realizat 21 de biserici. Tot Anton Sallerbeck a construit și ștrandul din Oradea. Noua clădire a Școlii Normale a fost inaugurată pe 28 mai 1934, la aniversarea a 150 de ani de la înființarea instituției. Primul director al școlii reconstruite a fost Simion Gican. Din 1948 până după 1989 acolo a funcționat Liceul Pedagogic. După restituirea clădirii Episopia Unită și-a deschis aici o instituției de învățământ.

Stil

Fațada principală este cea de pe strada Iuliu Maniu, aici se găsește și intrarea principală a școlii. Clădire cu două etaje este formata din șapte registre. La parter se poate observa o fereastră mare semicirculară. Deasupra ferestrelor dreptunghiulare de la etajul unu se poate observa o cornișă semicirculară, care este în umbra galeriei sub formă de “bow-window” de la etajul doi. Galeria are arcada formată din trei secțiuni care se sprijină pe două coloane, a căror capiteluri nu seamănă cu cele bizantine, ci mai mult cu cele corintice prin ornamentele sale. La ultimul etaj ferestrele sunt asemănătoare cu cele de la clădirea seminarului, mai precis și aici deasupra ferestrelor se pot observar lunete ornamentate, care ies în evidență din linia cornișei principale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările