Cum se pregătesc pomii înainte de înmugurire. Reguli stricte de toaletare şi de curăţare

Cum se pregătesc pomii înainte de înmugurire. Reguli stricte de toaletare şi de curăţare

Foto: Adevarul

Tăierile anuale la arbori sunt lucrări obligatorii, fie că sunt pentru corectarea coroanei, fie pentru regenerare ori pentru rodire, specialiştii recomandând ca lucrările să se facă înainte de venirii primăverii, în perioada de repaus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tăierile de toamnă se fac până la jumătatea lunii noiembrie sau înainte ca temperatura să scadă sub 5 grade. Astfel, pomii vor fi protejaţi de îngheţ şi vor avea timp să se refacă înainte de căderea primei zăpezi. Tăierile de primăvară se fac devreme, înainte de înmugurire, când pomii sunt încă în repaos.
 
Potrivit specialiştilor, toaletarea cuprinde, obligatoriu, eliminarea ramurilor uscate, rupte, care par atacate de dăunători, ale celor care se intersectează, care se ating unele de altele şi care cresc spre interior respectiv lăstarii bătrâni. 
 
După scopul urmărit, tipurile de tăiere pot fi mai multe. Tăierile de formare sunt pentru formarea unei coroane, în 3-5 ani de la plantare. Cele de rodire presupun eliminarea elementelor de rod pentru a le dimensiona şi pentru a forma noi elemente, pentru a obţine un raport de 2:1 sau 3:1 între ramurile cu flori şi cele fără flori.
 
Tăierile de întinerire se fac în perioada de repaus, primăvara târziu, pentru a se putea face o deosebire între mugurii sănătoşi şi cei care au fost atinşi de ger. Tăierea de corectare se recomandă pentru eliminarea crengilor foarte înalte, care blochează lumina soarelui să ajungă la toate crengile pomului în timp ce tăierea de regenerare presupune eliminarea de urgenţă a ramurilor bolnave, neroditoare şi de cele mai multe ori sunt parazitare.
 
Printre greşelile cele mai frecvente se numără tăierea excesivă sau insuficientă. După o tăiere severă, de pildă, s-ar putea să aveţi în primul an o recoltă slabă sau chiar deloc. 
 
O altă greşeală ar fi ca tăierile să se facă în anotimpuri nepotrivite şi condiţii meteo nefavorabile, care pot afecta ulterior pomii. De asemenea, uneltele trebuie să fie de calitate şi ascuţite. O foarfecă de grădină tocită, de exemplu, poate provoca leziuni şi poate afecta pomul. 
Pont! Ustensilele trebuie dezinfectate înainte de folosire, pentru a se preveni extinderea bolilor. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările