Peste 30 de suspiciuni de infectare cu tulpina Delta la Iaşi. Secţia ATI se aglomerează, medicii vorbesc de valul 4

Peste 30 de suspiciuni de infectare cu tulpina Delta la Iaşi. Secţia ATI se aglomerează, medicii vorbesc de valul 4

FOTO: Andrei Luca

11 cazuri cu tulpina Delta sunt confirmate până în acest moment la Iaşi, iar medicii aşteaptă răspunsul pentru alte 30 de posibil infectaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 30 de cazuri suspecte de infecţie cu tulpina Delta au fost trimise pentru confirmare la Institutul Matei Balş din Bucureşti, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. Secţia de Terapie Intensivă de la spitalul ieşean este ocupată în proporţie de 80% cu bolnavi COVID, iar medicii încep să vorbească deja despre declanşarea valului 4 al pandemiei. 

„Deocamdată, la tulpina Delta, ca şi cazuri confirmate, rămân cele 11 diagnosticate la Bucureşti recent. În total, avem tot 34 de cazuri, de la primul caz confirmat şi până acum, dar există peste 30 de probe cu suspiciune de infecţie cu tulpina Delta date în lucru la Bucureşti“, a transmis Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. 

La ultima raportare, în spitalele COVID din judeţul Iaşi erau ocupate 44 paturi, dintre care 9 sunt paturi ATI. Dintre cele 9 paturi ocupate de bolnavi COVID-19, opt sunt la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva şi unul la Spitalul Municipal Paşcani.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 137 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările