Diana Vieru, tânăra actriţă din Moldova premiată la UNITER 2021: „Actoria mă ajută să înţeleg mai bine viaţa şi omul“

Diana Vieru, tânăra actriţă din Moldova premiată la UNITER 2021: „Actoria mă ajută să înţeleg mai bine viaţa şi omul“

Diana Vieru, actriţă   FOTO Arhiva personală

Diana Vieru, tânăra actriţă care a câştigat recent premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar feminin, spune că personajele pe care le joacă împrumută ceva din propria persoană şi interpretarea lor o face să înţeleagă mai bine lumea din jur.

Diana Vieru (22 de ani) face parte din generaţia tânără a actorilor de peste Prut care profesează în România. S-a născut la Străşeni, în Republica Moldova, dar a absolvit Teatrul la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ din Iaşi, oraş despre care simţea că îi este predestinat.
 
Tânăra actriţă mărturiseşte că în primul an de facultate nu ştia prea multe despre teatrul românesc – auzise nume, dar nu le cunoştea chipurile. O altă pasiune de-ale ei este muzica – talent cu care, se pare, printre altele, l-a convins pe Radu Afrim să îi ofere rolul Marusiei în piesa „Oraşul cu fete sărace“. 
 
Rolul a fost un pariu câştigat atât de regizor, cât şi de Diana – pe 19 iulie, a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.
 
„Weekend Adevărul“: Când studiai muzică în Chişinău, te gândeai că vei veni să studiezi teatru la Iaşi?
 
Diana Vieru: Simţeam cumva că nu o să rămân în Chişinău. Nu ştiu de ce, dar aveam mereu dorinţa asta de a descoperi noul, iar asta cred că m-a făcut să vin în Iaşi. Muzica are un loc aparte în sufletul meu, dar simţeam că mai am nevoie de ceva – nu ştiam atunci ce era acel ceva.
 
- Când sau cum ai descoperit că acel ceva este, de fapt, teatrul?
 
După ce am finalizat liceul, am activat şi într-o trupă de teatru din Chişinău, am făcut un spectacol cu colegii mei. Toată lumea îmi spunea că am greşit profesia. Nu că nu aş fi fost bună la cântat, ci pentru că ei vedeau că sunt mai bună la teatru. Ideea e că pe scenă mă simţeam mult mai bine să fac teatru decât să interpretez o melodie. A fost o perioadă în care m-am gândit foarte mult la ideea asta. Dar am luat o decizie foarte spontană, pentru că în ultimele două săptămâni am decis să fug la Iaşi. M-am pregătit de admitere. S-a întâmplat totul pe fugă şi foarte frumos, de altfel.
 

Diana Vieru, actriţă  FOTO Arhiva personală

Iaşi, un oraş predestinat

- De ce ai ales Iaşul?
 
Am călătorit foarte mult cu părinţii mei în România. Trecând prin Iaşi, tata mereu îmi spunea că aici o să învăţ eu – „Uite ce frumos e. Aici o să înveţi tu“. Dar eu eram mică, nu luam în serios ceea ce-mi spunea. În timp, după ce am dat admiterea, mi-a zis: „Îţi aminteşti? Mereu când treceam prin Iaşi îţi spuneam că acolo vei învăţa“. Cred că a fost destinul; au fost nişte lucruri care trebuiau să se întâmple. Probabil, dacă dădeam în altă parte, se întâmpla ceva şi tot aici, la Iaşi, la teatru, ajungeam.
 
- Cum ai găsit România, Iaşul, la începutul studenţiei tale?
 
Când am venit în Iaşi, aveam un soi de frică – n-o să pot să mă integrez, nu sunt bună. Mă-ntrebam mereu ce caut eu aici – gânduri din acestea distructive. Dar, în timp, am cunoscut oameni, un aer nou. Iar treaba asta îmi dădea o stare de bine, chiar dacă îmi era frică de necunoscut. Îmi place să mă plimb prin Iaşi, îmi place să meditez. Îmi plac locurile de aici şi nu cred că aş pleca prea curând – poate doar dacă aş prinde un proiect foarte important pentru evoluţia mea ca actor. Dar, în prezent, ţin foarte mult la proiectele pe care le am aici şi ţin foarte mult la oamenii locului.
      

Nume fără chipuri

 
- Înainte să vii aici la facultate, cunoşteai actori români? Te inspira, poate, cinematografia românească?
 
Cunoşteam actori din Republica Moldova, mergeam la teatru. Aici, în România, mărturisesc că văzusem câteva filme noi, de prin 2014. Iar când am venit la facultate, colegii mei vorbeau între ei despre actorii români, dar eu nu-i ştiam – din acest motiv aveam un sentiment de disconfort. Auzeam de Marius Manole, despre care în anul I eu nu ştiam nimic. Sau de Rodica Mandache. Şi despre Radu Afrim auzeam în stânga şi-n dreapta. Şi în capul meu era: Cine este Radu Afrim? A trebuit să apelez la magia internetului: mă uitam la filmuleţe de prin filme vechi, mă uitam la poze cu actori. Dădeam follow pe Instagram actorilor, încercând să-i cunosc măcar vizual.
 
Diana Vieru, actriţă  FOTO Arhiva personală
 
- Şi pentru că ai pomenit despre Radu Afrim: Cum a fost castingul pentru „Oraşul cu fete sărace“?
 
Auzeam peste tot de Radu Afrim. M-am uitat la pozele lui şi mi se părea un tip foarte interesant, mai ales că el este foarte expresiv în poze. Când m-am dus la casting, în prima zi, m-am aşezat pe un scaun şi m-am uitat la colegii mei – de fapt, nu ştiu cât mă uitam la colegi şi cât îl analizam pe Radu Afrim. Îi analizam gesturile, zâmbetul care nu se grăbea să fie expus prea des. Părea dur – şi m-am speriat. Dar m-am întors a doua zi şi mi-am zis: „Diana, ori dai castingul ăsta, ori de ce-ai mai venit la Iaşi?“. Am dat castingul. La un moment dat, i-am spus lui Radu că pot să cânt. I-am cântat ceva. Acum, când mă gândesc, am în cap imaginea cu el care era alături de scenograful Cosmin Florea – râdea. Mă bucuram că le-am dat o stare de bine. Mai ales că acum ştiu că Radu nu se grăbeşte să zâmbească oricui.
 
- Cât de diferită e Marusia din „Oraşul cu fete sărace“, de Diana?
 
Cred că Marusia este Diana într-o altă viaţă, într-o altă perioadă de timp. Ceea ce vreau să spun e că sunt sigură că nu mă joc pe mine, dar pentru rolul ăsta am împrumutat foarte multe chestii din mine şi am creat ceva al meu. Desigur, cu ajutorul lui Radu şi al oamenilor din Teatrul Naţional din Iaşi, care m-au ajutat şi au fost lângă mine. Eram foarte crispată şi foarte emoţionată – uneori aveam şi nişte blocaje – era o anxietate, cred. Mă uitam la el, la Radu, dar nu mai vedeam nimic, nu mai auzeam nimic. În timp, am trecut peste asta.
 
A fost unul dintre puţinele personaje cu care am reuşit să vorbesc – cu Marusia, spun. Pare un soi de nebunie, dar am încercat să-l trec prin mine, să-i înţeleg vulnerabilităţile. Pare un personaj comic, dar ascunde nişte vulnerabilităţi în spate. Personajul ăsta este unul foarte special. Cred că, dacă o să îmbătrânesc, o să-mi aduc aminte cu drag de acest personaj. Deşi toate personajele pe care le-am făcut la facultate şi la Teatrul din Stejar au lăsat câteva ceva în mine şi m-au ajutat să mă dezvolt. Pe parcursul interpretării unui personaj încerc să înţeleg multe lucruri despre viaţă, despre om.
 
- Marusia este şi personajul care ţi-a adus o nominalizare la Gala Premiilor UNITER. Cum ai primit vestea?
       
Într-o dimineaţă în care eram la curs. A postat Radu Afrim pe Facebook: <Felicitări, Diana Vieru, pentru nominalizarea la Premiile UNITER>. O fracţiune de secundă nu am crezut, de asta am şi reacţionat cu „haha“ la postarea lui. Apoi, am văzut acel articol, oameni care mă tot felicitau. A fost o emoţie foarte intensă – un soi de tremurat, anxietate şi fericire în acelaşi timp. Câteva zile m-am simţit vinovată. A fost foarte ciudat, pentru că am trecut printr-un proces foarte lung ca să ajung aici. Mi-am dat seama că pasiunea pe care o am pentru acest personaj a atras această nominalizare.
 
Actriţa Diana Vieru, la Gala Premiilor UNITER 2021 FOTO Arhiva personală
 

Filmul, un alt tip de actorie

 
- Ce visezi să joci? În ce fel de spectacole îţi doreşti să fii distribuită?
 
Am învăţat în facultate că este greşit ca un actor să îşi aleagă personajul pe care îl face. Evit să mă gândesc la asta. Las lucrurile să se aşeze singure, să vină de la sine.
 
- Vrei să rămâi doar pe scena teatrului sau te vezi şi pe platoul de filmare?
 
Nu m-am gândit la asta, dar nu cred că aş refuza un proiect de film. Este mai frumos în teatru, pentru că simţi respiraţia publicului. Este o energie foarte faină care se formează în sală în acele două ore sau cât durează spectacolul. În schimb, în film este altfel. Este şi un alt tip de actorie, un alt tip de joc, dar cu siguranţă mi-ar plăcea să trăiesc şi o astfel de experienţă.
 
- Cum vezi tu că arată portofoliul teatrului românesc în momentul actual?
 
Cred că pe scenele teatrului românesc ar trebui să fie mai mulţi tineri, care să evolueze, să arate altceva. Dar asta nu înseamnă că persoanele care sunt mai în vârstă nu sunt bune, chiar sunt actori foarte buni. Eu ţin foarte mult la ei. De la ei am învăţat foarte multe lucruri, dar cred că ar trebui să existe un echilibru într-o trupă. Să fie un echilibru: şi actori tineri, dar şi actori cu experienţă. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările