Cine este medicul din Iaşi care i-a făcut pe protestatari „idioţi“, „şobolani“ şi „boi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Constantinescu, medicul care i-a catalogat pe protestatarii din Piaţa Victoriei „idioţi”, „boi”, „cretini”, „şobolani” într-o serie de postări publice de pe contul personal de Facebook, tratează pacienţii care se adresează celui mai mare spital din Moldova.

Răzvan-Nicolae Constantinescu este medic primar în secţia clinică gastroenterologie I de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, respectiv şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Înainte de a fi încadrat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, medicul a fost directorul Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi - centru închis în 2009 printr-o decizie a fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Atilla.

Potrivit unui CV postat pe siteul UMF Iaşi în 2009, Răzvan Constantinescu a scris până la acea dată, alături de alţi medici, patru cărţi de specialitate şi a publicat cinci lucrări ştiinţifice. Constantinescu, fost membru al Partidului Ecologist Român, s-a înscris în ALDE Iaşi în aprilie 2016. 

„Când vi s-au înschis spitalele, aţi stat ca nişte şobolani, că nu v-a convocat Securitatea, boilor!”

Înainte de protestele împotriva Guvernului PSD-ALDE de duminică, 5 noiembrie, Răzvan Constantinescu şi-a avertizat audienţa din Bucureşti printr-o postare acidă pe Facebook: medicul i-a anunţat pe utilizatorii Facebook care îi frecventează pagina că le blochează conturile dacă anunţă că participă la protestul din Piaţa Victoriei. Ulterior, gastroenterologul le-a sugerat protestatarilor să apeleze pentru o „endoscopie” la cântăreţul Tudor Chirilă, respectiv la omul de televiziune Rareş Bogdan.

„CĂ TOT SUNT FURIOS... anunţ de pe-acum că blochez din prima secundă orice idiot care anunţă pe Facebook că merge sau că a fost în Piaţa Victoriei! Când vi s-au închis spitalele, aţi stat ca nişte şobolani, că nu v-a convocat Securitatea, boilor! Să vă facă Tudor Chirilă şi cu Rareş Bogdan endoscopie, clar?!”, a postat pe Facebook medicul.

image

Duminică seara, Tudor Chirilă şi-a manifestat dezacordul faţă de Guvernul PSD-ALDE alături de protestatarii din Piaţa Unirii Iaşi.

Luni, după proteste, medicul Răzvan Constantinescu a concluzionat că ieşenii ieşiţi în stradă cu o seară înainte au cerut, de fapt, reînfiinţarea institutului pe care l-a condus. „Câteva mii de ieşeni s-au adunat aseară în Piaţa Unirii, cerând reînfiinţarea Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie”. 

În martie 2016, Constantinescu l-a diagnosticat tot pe Facebook pe fostul şef al SRI, generalul Florian Coldea, cu Boala Huntington (Coreea Huntington). „Nu sunt specialist neurolog, ci internist şi gastroenterolog. La anul III, predau Semiologie generală, inclusiv cea neurologică. Semnele dezaxatului corespund perfect cu cele din coree (…) Diagnosticul este, aşadar, prezumtiv şi necesită confirmarea unui specialist neurolog, precum şi prin teste genetice. Diagnosticul diferenţial mai cuprinde şi alte entităţi cu manifestări clinice similare. Dacă mititelul ar fi fost pacientul meu, nu aş fi putut comenta nimic. În tot cazul, un individ care nu mai deţine controlul absolut asupra nervilor somatici nu are ce căuta în fruntea unui serviciu de informaţii. Că-i sărit de pe fix şi poate induce catastrofe”.

Citeşte şi:

 

Medic din Iaşi, supărat pe protestatari: „Să vă facă Tudor Chirilă şi Rareş Bogdan endoscopie, clar?!”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite