Accident grav în judeţul Iaşi. O maşină a ajuns în barajul Hălceni. A intervenit elicopterul SMURD VIDEO

Accident grav în judeţul Iaşi. O maşină a ajuns în barajul Hălceni. A intervenit elicopterul SMURD VIDEO

FOTO: captură video ziaruldeiasi.ro

Elicopterul SMURD a fost solicitat în comuna Şipote, după ce două autoturisme au intrat în coliziune, iar unul dintre acestea au a ajuns în barajul Hălceni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei persoane au fost rănite într-un grav accident produs în judeţul Iaşi, în comuna Şipote. Doi bărbaţi care se îndreptau spre casă, venind de la o fermă la care munceau, au ajuns cu un Volvo în barajul Hălceni, după ce s-au izbit de o dubiţă care venea din sens opus. Martorii spun că autoturismul Volvo circula cu viteză mare, iar acul kilometrajului s-ar fi oprit la 120 km/h. 

Pasagerul din autoturism nu avea centură de siguranţă şi a fost prins între fiarele contorsionate, fiind găsit în comă de către salvatorii ajunşi la faţa locului. 

 „Bărbatul în vârstă de 25 de ani a necesitat descarcerare, era în comă, cu hemoragie tetraventriculară, pneumotorax masiv stâng, fracturi costale, contuzie pulmonară şi renală, contuzie colon şi cu traumatism la bazin. A pierdut unul dintre rinichi şi este la ATI, în stare critică. Autoturismul s-a oprit cu botul în apă, astfel încât victimele nu s-au înecat, dar au fost încarcerate. Şoferul era conştient, iar după evaluare a fost transferat către spitalul de Pneumoftiziologie”, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU - SMURD Iaşi. 
 
Şoferul celui de-al doilea autoturism se simte bine, dar a fost transferat la spitalul de Neurochirurgie, stabil hemodinamic. 
 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările