VIDEO Prima ninsoare peste Ţinutul Pădurenilor. Priveliştile de poveste ale şoselei spre Lunca Cernii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul Valea Ursului - Lunca Cernii.
Drumul Valea Ursului - Lunca Cernii.

Prima ninsoare a transformat priveliştile oferite călătorilor pe şoseaua spre Lunca Cernii de Jos în locuri de poveste.

A nins peste satele din Ţinutul Pădurenilor, iar şoselele care străbat aşezările izolate de la poalele Munţilor Poiana Ruscă oferă privelişti spectaculoase de iarnă. Una dintre acestea este Drumul judeţean 687 D, inaugurat în 2013.

Şoseaua traversează satele Topliţa, Dăbâca, Hăşdău, Lunca Cernii de Jos, Lunca Cernii de Sus şi Gura Bordului de pe Valea Cernei şi se opreşte în mijlocul unei păduri, la limita judeţelor Hunedoara şi Caraş Severin.

Cea mai spectaculoasă porţiune a drumului de circa 30 de kilometri este urcuşul de pe Valea Ursului până în Lunca Cernii de Jos. De la ieşirea din satul Hăşdău, şoseaua se strecoară printre versanţii abrupţi, acoperiţi de pădurea umbroasă, căreia prima ninsoare i-a dat strălucire.

După un urcuş abrupt, pe marginea prăpăstiilor care mărginesc Cheile Cernei, călătorii ajung la tunelul de la intrarea în Lunca Cernii de Jos, săpat în anii ´60, în stâncă. Dincolo de el priveliştea se lărgeşte, iar în valea înconjurată de creste montane se înşiruie pe rând, de-a lungul şoselei şi a râului Cerna, satele Lunca Cernii de Jos, Lunca Cernii de Sus şi cătunul Gura Bordului. Alte drumuri din Lunca Cernii duc spre aşezările Negoiu, Valea Babii, Paltin, Fântâna, Meria şi Vadu Dobrii.

Comuna Lunca Cernii de Jos se întinde la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la capătul unei şosele de circa 50 de kilometri, care porneşte din Hunedoara şi traversează mai multe sate de pe Valea Cernei. Un tunel săpat în munte reprezintă poarta de intrare a şoferilor în ţinutul pitoresc aflat la graniţa dintre judeţele Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. Satele comunei cu mai puţin de 900 de locuitori se întind pe văile pâraielor şi pe crestele înconjurate de păduri întinse, au gospodării ţărăneşti, locuite de oameni care se ocupă în general cu creşterea animalelor şi cu munca forestieră. În trecut, mulţi dintre localnici coborau în judeţul vecin, Caraş-Severin, unde la circa 10 kilometri se aflau localităţile Rusca Montană şi Ruşchiţa, vestite pentru cariera de marmură din zonă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Satele lăsate pustii din Ţinutul Pădurenilor, animate de o şosea de vis. Cum arată noul drum din munţi

FOTO Povestea tragică a viaductului de la poalele Retezatului. Accidentul cumplit cu un singur supravieţuitor

FOTO Satul de poveste din Ţinutul Pădurenilor, ai cărui locuitori sunt complet izolaţi de lume 5 luni pe an

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite