VIDEO Scufundări până la 25 de metri adâncime în Lacul Cinciş, în căutarea tânărului luat de ape

VIDEO Scufundări până la 25 de metri adâncime în Lacul Cinciş, în căutarea tânărului luat de ape

FOTO: ISU Hunedoara.

Operaţiunile de căutare, în mediul acvatic pe lacul de acumulare Cinciş, continuă şi astăzi, cu ajutorul scafandrilor şi al pompierilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Echipa de pompieri scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara realizează scufundări la o adâncime de aproape 25 de metri pentru căutarea tânărului de 24 de ani dispărut, duminică, în lac.

„Scafandrii acţionează într-un mediu ostil cu apa ce nu depăşeşte 10 grade Celsius şi vizibilitate foarte redusă. Concomitent, un alt echipaj al Detaşamentului de Pompieri Hunedoara intervine cu un echipament folosit pentru recuperarea victimelor din apă, lansat dintr-o barcă, până la o adâncime de peste 20 de metri”, a precizat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Duminică, un tânăr în vârstă de 24 de ani, ce înota în lacul Cinciş a fost văzut dispărând sub apă de doi tineri ce se aflau pe o saltea în apropiere. Potrivit unor martori ai accidentului, victima se afla împreună cu un băiat şi o fată pe o saltea, care a fost luată de curenţi. Ceilalţi doi tineri au reuşit să se salveze.

 

  VIDEO: ISU Hunedoara.

 

„Pentru că viaţa este cea mai valoroasă, I.S.U. Hunedoara recomandă oamenilor să nu se aventureze la scăldat în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte iar curenţii foarte puternici şi să nu intre în apa rece înfierbântaţi, după ce au stat mult timp la soare. De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi lângă şi în apă”, a informat reprezentanta ISU Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

VIDEO Alertă pe Lacul Cinciş. Un tânăr de 24 de ani a dispărut în ape, în timp ce înota. Este căutat de ISU

Afaceristul Ovidiu Luca a fost încătuşat de poliţişti. Scandal uriaş în complexul „regelui fierului vechi”

Trupul fetiţei de 6 ani dispărută în apele canalului de fugă al Streiului a fost găsit de scafandri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările