Oraşele sexului din România interbelică: poveştile celor mai căutate bordeluri şi prostituatelor care le-au făcut celebre

Oraşele sexului din România interbelică: poveştile celor mai căutate bordeluri şi prostituatelor care le-au făcut celebre

Prostituate din anii interbelici.

În anii interbelici, prostituţia femeilor a fost permisă de autorităţi şi mai apoi acceptată tacit ca mijloc de supravieţuire al femeilor care nu îşi puteau asigura altfel existenţa. Amintirea unor bordeluri faimoase s-a păstrat peste vremuri.

Oraşele României interbelice păstrează nenumărate mărturii despre bordelurile vremii, într-o epocă în care prostituţia era un fenomen pe care autorităţile îl puteau ţine cu greu sub control. Iată câteva dintre poveştile caselor de toleranţă dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial.

Constanţa – sute de prostituate în jurul portului
Un ziar local din Constanţa, numit „Marea Noastră”, informa în 1923 că din anul 1919 s-au înscris la Serviciul Moravuri al oraşului peste 600 de prostituate şi artiste de cabaret, pe lângă acestea, alte zeci de tinere activau ca prostituate clandestine, iar zona portului era cea mai frecventată. Un an mai târziu, arătau documentele de arhivă, Constanţa înregistra cinci case de toleranţă, pe lângă numeroasele cârciumi în care tinerele se puneau la dispoziţia clienţilor. Peste 200 de cazuri de sifilis înregistra în 1924, Serviciul Sanitar, cauza afecţiunii fiind contactul cu prostituatele care nu aveau grijă de sănătatatea şi igiena lor.

Cu timpul, reglementările privind prostituţia în Constanţa s-au însăsprit, iar unele dintre ele interziceau tinerelor care îşi vindeau trupul să se afişeze pe stradă. Unul dintre bordelurile faimoase ale Constanţei funcţiona pe Strada Take Ionescu, aparţinând unei evreice unguroaice numită Eva Litman. Localnicii au depus o plângeri împotriva acesteia, în care au cerut mutarea casei de toleranţă, deoarece fetele stăteau toată ziua şi noaptea la uşă şi invitau pe toţi trecătorii înăuntru la ele. „Noi avem fete mari la Şcoala Profesională şi chiar soţiilor noastre le este imposibil să iasă afară din casă fără a se expune să fie acostate de indivizi care mişună pe acea stradă", arăta un document de arhivă, citat într-un articol de pe historia.ro. La sfârşitul anilor ’20, toate bordelurile din zonele centrale au fost interzise, iar proprietarii lor au fost nevoiţi să îşi mute afacerile în zonele periferice Ardealului şi Industriei.

Bordelurile de lux ale Timişoarei
În actuala Piaţa Sfântul Gheorghe, din centrul istoric al Timişoarei, în anii interbelici a funcţionat cabaretul Alhambra, dotat cu restaurant şi hotel şi faimos pentru dansatoarele sale. La cabaret puteau fi găsite cele mai rafinate prostituate, potrivit mărturiilor vremii.

Clienţii lor rezervau camerele amenajate la etaj, iar după ce petreceau în compania tinerelor, achitau consumaţia şi serviciile la bar. În apropiere, ascuns pe o străduţă din Piaţa Unirii, localul Venus oferea, de asemenea, serviciile unor prostituate. Mai cunoscut era, însă, bordelul „Şari-Neni”din cartierul Elisabetin, condus de Földessy Charlotta (Şarlota) şi distins faţă de clădirile din vecinătate cu un felinar roşu. Oferta era prezentată în albume cu fotografii, din care clienţii îşi puteau alege compania. În aşteptarea lor, clienţii erau serviţi la restaurant cu mâncare aleasă, iar atmosfera era întreţinută de fete care cântau la pian şi erau specialiste în arta conversaţiei. După Al Doilea Război Mondial, casele de toleranţă au fost desfiinţate, iar prostituţia pedepsită de lege.

Crucea de Piatră
Cele mai cunocute localuri de prostituţie din Bucureşti, în anii interbelici, erau cele de la Crucea de Piatră, de pe Calea Dudeşti. Prostituatele de la Crucea de Piatră erau accesibile şi nu aveau tarife uriaşe, făceau un fel de prostituţie de cartier, susţineau istoricii vremii. Cei mai obişnuiţi clienţi ai tinerelor din clădirilesemnalizate cu felinar roşu erau soldaţii, iar unele mărturii arătau că în timpul unei zile, acestea ajungeau să întreţină relaţii sexuale cu zeci de băbaţi.

Pe lângă soldaţi, damele de companie îşi căutau clienţii în apropierea şcolilor şi liceelor. În afara localurilor accesibile de la Crucea de Piatră, câteva bordeluri de lux din Capitală erau rezervate bărbaţilor cu dare de mână. Aici puteau fi găsite prostituate şcolite la pension, care impresionau prin frumuseţea lor. O cunoscută  damă de companie din Bucureştii anilor ’30 a fost Maria Mihăescu, numită „Miţa Biciclista” pentru se deplasa pe bicicletă prin Capitală. „Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”, relata publicistul Alexandru Predescu, în volumul „Vremuri vechi bucureştene”.

Şi numele Zaraza al unei frumoase dame de companie, a dat naştere unor legende urbane, popularizate prin romanţele muzicianului Cristian Vasile şi în povestirile unor scriitori. Zaraza ar fi fost o prostituată de lux care copleşea prin frumuseţea ei şi care, însă, a avut un destin tragic. În anii 1940 ar fi fost ucisă de un admirator gelos, trupul ei ar fi fost ars în crematoriu, iar lăutarul care s-ar fi îndrăgostit de ea i-ar fi înghiţit cenuşa.

Cluj-Napoca – pe deal, la Cetăţuia, locul bordelurilor ieftine
Unul dintre locurile frecventate cel mai adesea de prostituatele din Cluj-Napoca, în anii interbelici, a fost Cetăţuia, locul căutat în prezent de turişti pentru a admira panorama oraşului. „În perioada interbelică, pe Cetăţuie funcţionau cele mai ieftine bordeluri. În vremea respectivă, elevii de la Bariţiu, care avea sediul în actuala clădire a Universităţii Tehnice de pe strada George Bariţiu, erau ademeniţi de fetele de pe Cetăţuie.

Un bilet la prestaţia lor era exact cât un bilet la prestaţia de cinematograf. Aceste istorisiri fac parte din can can-urile Clujului”, relata profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici, potrivit monitorulcj.ro. Cele mai scumpe bordeluri din Cluj se aflau, în schimb, pe Strada Inocenţiu Micu Klein, o străduţă mărginaşă cu case vechi, aflată în apropiere de centrul istoric al oraşului. „Fetele practicau nişte preţuri de trei salarii medii pe economia interbelică. Nu îşi permitea oricine să meargă”, relata profesorul de istorie, în cadrul unui tur ghidat. Documente de arhivă, din anii ’20, informau că în acea vreme, în oraşul din Ardeal existau 80 de bordeluri şi circa 200 de prostituate de diferite etnii, cele mai multe fiind de origine maghiară şi română, urmate de tinere de origine germană, sârbă, croată, israelită, romă.

Codoşlâcurile din Valea Jiului
În anii ’20, zeci de prostituate îşi ofereau serviciile în localurile din micile oraşe ale Văii Jiului, invadate de oameni din toate colţurile ţării, veniţi să muncească în minerit. Multe dintre bordeluri funcţionau ilegal, însă nu duceau lipsă de clienţi.

„Fete, femei, pe care le salutai cu respect pe stradă, îşi trudeau corpul în aceste localuri păcătoase, se aruncau pe sine pentru o mică sumă de bani. M-mei Kiss, o corhoană bătrână, îi apasă sufletul multe păcate, în special multele lacrămi vărsate la poliţie într-o după-amiază. Avea o cancelarie bine condusă şi un magazin bogat. Era de ajuns să plăteşti taxa de la 50 la 100 lei, să spui pe când îţi trebuie o fată sau o damă, şi apoi îţi alegeai dintr-un tablou material corespunzător. Dacă cuiva, eventual, nu-i plăcea marfa, dânsa câştiga alta. Cu dulci cuvinte înşelătoare, sau dacă nu succeda cu onorar mai mare, îşi târa victimele. Clientul cel mai bun în această întreprindere era un domn cunoscut în localitate. Acesta e D-nul Satyr. E cunoscut numai de poliţie fiindcă îşi comandase 18 femei, între care şi o fetiţă de 12 ani. Nu gândeşti, oare, D-le Satyr că pentru aceasta intri la apă? Numai acum îţi dai seama de ceea ce ai făcut? Până acum nu ai plâns?”, informa Curierul Văii Jiului, într-un articol din 1924, denumit „Codoşlâcul din Petroşani. Satyrul lacom”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Afacerile cu sex din perioada interbelică: orgiile cu muncitoare, „codoşlâcul“ din Petroşani şi celebra Mameluţa, femeia care şi-a transformat casa în bordel

Oraşele sexului din trecutul României. Mărturiile şocante ale străinilor despre prostituate: „Înfiorat, aş fi părăsit îndată această Sodoma“

Imaginile rare ale unei vizite regale în Hunedoara interbelică. Regele Carol al II-lea şi fiul Mihai, la Castelul Corvinilor şi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările