Hunedoara în secolul al XIX-lea, descrisă de Aranyi, savantul care a salvat Castelul  Corvinilor de la ruinare

Hunedoara în secolul al XIX-lea, descrisă de Aranyi, savantul care a salvat Castelul  Corvinilor de la ruinare

Castelul Corvinilor, înainte de a fi restaurat. Gravură de Ludwig Rohbock

Lajos Aranyi, omul de ştiinţă care a contribuit decisiv la salvarea de la ruinare a Castelului Corvinilor, în secolul al XIX-lea, a lăsat posterităţii o descriere rară a Hunedoarei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lajos Aranyi, un medic pasionat de arheologie şi îndrăgostit de Castelul Corvinilor, pe care l-a vizitat în 1863, a lăsat posterităţii o descriere inedită a Hunedoarei acelor vremuri, orăşelul de la poalele Castelului Corvinilor, atunci aflat în ruinare după incendiul care l-a mistuit în 1854. Iată mărturia savantului, publicată în volumul „Vajdahunyad vara, 1452. 1681. 1866”, tradusă de muzeograful Ioan Bodochi:

„Piaţa din Hunedoara este frumoasă şi mare, ea fiind lungă de 280 de stânjeni şi lată de aproape 64, fiind pot spune aproape dreptunghiulară şi este înconjurată cu 11 case cu etaj, majoritatea datând din acest secol, unele dovedind măiestria deosebita a constructorului. Cârciumi la Hunedoara sunt destule, în care mai degrabă se consumă ţuică (ieftină şi bună) decât vin, lucru care de asemenea nu este o piedică pentru a le frecventa – hanuri sunt puţine, în care nu se poate spune că omul ar fi chiar atras cu forţa, dar se poate mâncă bine şi pe alese, dar obţinerea unei camere este o adevărată aventură.

Hunedorenii vorbesc numai româneşte, cu toate acestea, ca şi la Deva, tăbliţele magazinelor sunt în ceea mai mare măsură în limba maghiară, doar câteva şi pe româneşte. Cimentul peste tot este foarte scump, târguiala fiind un obicei împământenit, dar pe lângă toate acestea hamalii sunt foarte săritori şi prietenoşi. Printre articolele extraordinar de ieftine se numără fructele, unele mai gustoase decât altele, laptele de bivoliţă care este fără pereche de gustos, găinile, păsările de curte, carnea de capră, de berbec şi în fine lemnul de foc”, scria Aranyi, în urmă cu un secol şi jumătate.

Călătorul s-a arătat impresionat de ospitalitatea localnicilor şi a relatat de religia şi obiceiurile lor.

„Religia hunedorenilor în ceea mai mare parte este cea unită, dar nu români uniţi, puţini dintre români fiind catolici ( funcţionarii), şi vreo 60 de familii care au adoptat credinţa reformată, saşi sau evanghelici de abia sunt. Numărul total de locuitori nu depăşeşte trei mii.

Privind la ocupaţia locuitorilor hunedoreni, cei mai mulţi lucrează în ateliere, cele mai numeroase fiind de cizmărie, apoi ateliere de blănărie, aceasta mai ales după ce românii săraci au început să poarte veste, jachete de capră şi de miel, bărbaţii au în mod deosebit plăcerea de a purta căciuli din asemenea piele, sunt mai puţini olari, şi ateliere de ţesut pături unde lucrează mai ales femeile. De asemenea de curând cu destulă trudă se cultivă şi viţă de vie. Femeile gospodine coc o pâine atât de gustoasă că poate oricând rivaliza cu cea care se găseşte la Cluj. Femeile care vând la piaţă nu de numesc precupeţe, ci nevasta precupeţului, şi care în perioada fructelor şi a brânzei sunt în număr foarte mare pe piaţă.

Hunedorenii sunt foarte prietenoşi, şi aici încă se mai poate găsi acel vechi obicei unguresc, conform căruia străinul este salutat cu respect, obicei pe care nu l-am întâlnit în călătoria mea de la Arad la Hunedoara, indiferent a fost mai ales (întocmai ca un orăşean) călătorul îmbrăcat în cenuşiu şi care era aşezat în dreptul celui în postav, care dacă nu la privit morocănos, totuşi l-a tratat cu o răceală şi o neîncredere neobişnuită.
În ceea ce priveşte târgurile, acestea sunt numite bâlciuri sau iarmaroace, unde numărul săracilor îl depăşeşte pe al nostru, de asemenea îţi sare în ochi şi numărul mare de ţigani, care nu se ocupă numai cu muzica, ci au început să meargă şi zilieri. Îmi pare rău că nu am auzit laude la adresa hărniciei lor, ci dimpotrivă am auzit despre mintea lor şmecheră.

Locuitorii hunedoreni sunt subţiri, puternici, şi fără a linguşi, mai ales tinerii sunt frumoşi de rămâi cu gura căscată, în ciuda frăgezimii şi tinereţii", afirma Aranyi Lajos.

Omul de ştiinţă care a salvat Castelul Corvinilor
Lajos Arányi (1812 - 1887) are o poveste aparte. A fost adoptat din fragedă copilărie de un unchi extrem de bogat care i-a asigurat o educaţie aleasă. Aranyi a învăţat din adolesenţă limbile latină, germană, franceză şi italiană şi cunoştea desenul şi artele. A absolvit Filosofia şi Dreptul, dar a renunţat la cariera de avocat pentru a se dedica medicinei.
În tinereţe, Aranyi obişnuia să călătorească pe jos, prin întreg Imperiul Austro-Ungar, din care făcea parte şi Transilvania pentru a cunoaşte ţinuturile şi oamenii. A devenit din 1861 membru al Academiei Ungare de Ştiinţe şi profesor de patologie, însă în afară de medicină a făcut o pasiune pentru arheologie. A fost cel care a propus marcarea tuturor monumentelor istorice din Buda cu plăci comemorative, însă cea mai mare realizare a sa a fost iniţiativa de restaurare a Castelului Corvinilor, una care în 1875, i-a adus lui şi familiei sale titlul de nobili de Hunedoara, din partea împăratului Franz Joseph.

În 1863, Lajos Arányi a vizitat pentru prima dată în viaţa sa Castelul Corvinilor. Plecase de la Târgu-Mureş spre Budapesta şi a făcut un ocol prin Hunedoara, pentru a vedea ruinele monumentui medieval, lăsat fără acoperiş şi pustiit de incendiul din 1854. A rămas impresionat de castel şi în acelaşi timp întristat de neglijarea acestuia. Reabilitarea castelului Huniazilor a devenit un vis al lui Aranyi, potrivit mărturiilor sale.
În următorii ani, savantul a călătorit de mai multe ori în Hunedoara pentru a studia monumentul şi a găsi „leacul” pentru salvarea acestuia din „starea de morbiditate” aşa cum o descria medicul. Şi-a început munca de la zero, iar pe lângă lucrările dedicate acestuia, Aranyi a creat, pe propria cheltuială, trei machete ale Castelului Corvinilor, una pentru a o preda prinţului moştenitor Rudolf, în speranţa că îi va câştiga interesul pentru acest edificiu. O altă machetă a Castelului Corvinilor, care este păstrată şi în prezent la castel, era purtată prin oraşe, iar oamenii erau invitaţi să doneze bani pentru restaurarea monumentului istoric.

În 1868, la o reuniune a Societăţii Maghiare de Istorie, a fost prezentat planul de restaurare al castelului, care urma să fie transformat într-o reşedinţă de vară a familiei regale şi un palat de vânătoare. Era potrivit datorită istoriei sale şi a întinselor păduri, pline de animale sălbatice, care îl înconjurau. Ideea i-a cucerit pe conducătorii Imperiului Austro-Ungar, iar resurse impresionante au fost mobilizate pentru refacerea castelului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea neştiută a Castelului Corvinilor. Oamenii care l-au transformat din ruină într-o perlă a Imperiului Austro-Ungar

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o criptă veche de şase secole, construită pentru Ioan de Hunedoara

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domniţa decapitată, beciul celor uitaţi, omul găsit mort în fântână



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: