FOTO Uzina Călan în imagini de colecţie. Anii de glorie ai complexului metalurgic dispărut

FOTO Uzina Călan în imagini de colecţie. Anii de glorie ai complexului metalurgic dispărut

Uzina Călan în anii 30. FOTO: Joseph Horvath.Muzeul Etnografic din Budapesta.

O serie de imagini istorice cu Uzinele metalurgice de la Călan au fost păstrate în arhivele digitale ale Muzeului etnografic din Budapesta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fotografii rare cu Uzinele metalurgice din Călan, în anii ´30 şi ´40 au fost păstrate în colecţiile digitale ale Muzeului de Etnografie din Budapesta.

GALERIE FOTO CU UZINELE CĂLAN

Imaginile au fost realizate de Josef Horvath (1905 – 2001), unul dintre cei mai proeminenţi fotografi din istoria Hunedoarei şi arătau construcţia unor secţii ale uzinelor aflate pe valea Streiului şi aspecte din activitatea muncitorilor.

O istorie de un secol şi jumătate
Uzinele de la Călan au o istorie de un secol şi jumătate, însă în prezent doar amintirile şi întinderile ocpuate cu rămăşiţe ale acestora au mai rămas din ele. Primul furnal de la Călan a fost construit din anul 1869 şi a fost pus în funcţiune doi ani mai târziu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, uzina producătoare de fontă avea două furnale, unul dintre ele fiind la acea vreme cel mai mare din ţară. Aici lucrau sute de oameni, stabiliţi în coloniile muncitoreşti de la Călan. O cale ferată îngustă era folosită pentru transportul materilor prime de la minele de fier din Teliuc şi Ghelari, iar pe râul Strei a fost construit un baraj pentru alimentarea uzinei. În anii interbelici, uzina care ajunsese să aibă peste 700 de muncitori a intrat în proprietatea societăţii „Titan, Nădrag, Călan”, deţinută de industriaşii Edgar şi Max Ausnit.


Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.


După Al Doilea Război Mondial a fost naţionalizată şi transformată într-un combinat de proporţii mai reduse decât cel al Hunedoarei, care ocupa o suprafaţă de peste 60 de hectare. În jurul Uzinelor „Victoria” s-a dezvoltat şi noul oraş Călan, care în prezent numără 11.000 de locuitori. Înainte de 1989, la „Victoria” lucrau peste 5.000 de oameni.

 

 

Combinatul producea fontă cenuşie, cocs, cărbune, smoală, sobe Vesta şi calorifere. Aici a fost pusă în funcţiune prima instalaţie din lume pentru producerea cocsului şi semicocsului prin fluidizare (1957) şi s-au produs pentru prima dată brichete de cocs pentru scopuri industriale în ţară (1961). Declinului industrial din anii 1980 i-a urmat prăbuşirea din anii 1990. Combinatul Victoria Călan s-a dezintegrat după privatizările eşuate şi a ajuns în cele din urmă la fier vechi. Din 2016, pe o suprafaţă de 40 de hectare din ruinele fostei uzine a oraşului Călan a fost inaugurat un parc industrial, în urma unei investiţii a cărei valoare a fost de circa 40 de milioane de lei, cu finanţare de la Uniunea Europeană.


Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.

Fotograful Ţării Haţegului

Joseph Horvath, „fotograful Ţării Haţegului şi al Retezatului”, s-a stabilit la sfârşitul anilor 1920 în Haţeg, unde şi-a deschis propriul salon de fotografie, care a fost şi primul atelier de acest fel din oraşul Haţeg. Autorul i-a fost colaborator apropiat istoricului Constantin Daicoviciu, ca fotograf pe şantierele arheologice din anii 1930 de la Ulpia Traiana Sarmizegetusam şi pe cele ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. A fost fotograf şi al Muzeului Naţional de Istorie al României, până în anul 1976, când s-a pensionat. Fotografiile artistului au ilustrat cele cinci ediţii ale „Ghidului turistic al judeţului Hunedoara” şi au fost prezentate, de asemenea, în mai multe expoziţii personale în ţară, în Ungaria, Austria, S.U.A., ţări din Europa şi America de Sud, informează autorii volumului biografic „Horvath Josef – Ţara Haţegului. Dimensiuni sentimentale” (Deva, 2001).


Mai puteţi citi şi:

FOTO Oamenii care înfruntau zăpezile din Retezat în anii '30. Imaginile rare cu schiorii care se aventurau pe munte

Ulpia Traiana Sarmizegetusa în imagini rare din anii interbelici. Cum arăta fostul oraş antic, scos la iveală de arheologi

VIDEO Victoria, combinatul dispărut cu totul în câţiva ani. Ce s-a ales de colosul industrial cu o istorie de 150 de ani

 

 



 

Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.

Imagini din aceeasi galerie
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  1
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  2
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  3
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  4
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  5
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  6
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  7
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  8
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  9
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  10
  • Uzina Călan. FOTO: Joseph Horvath - Muzeul Etnografic Budapesta. collection.neprajz.hu.  11
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările