Cum i-a înfiorat pe americani România lui Gheorghiu Dej: „Trupele sovietice sunt peste tot în Bucureşti“

Cum i-a înfiorat pe americani România lui Gheorghiu Dej: „Trupele sovietice sunt peste tot în Bucureşti“

Gheorghe Gheorghiu Dej.

Românii trăiau în anii '50 într-o sărăcire şi teroare care i-a cutremurat pe puţinii jurnalişti occidentali cărora li s-a permis să viziteze ţara comunistă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anii ’50, românii au fost ţinuţi într-o stare apropiată sclaviei, relata Richard O’Regan, corespondentul Associated Press, unul dintre cei patru jurnalişti americani cărora autorităţile comuniste le-au permis în 1953, pentru prima dată după cinci ani, să viziteze România.

În august 1953, după mai multe zile petrecute în România ca invitat la „Festivalul Internaţional al Tineretului”, jurnalistul Associated Press a publicat o serie de şase articole despre situaţia înfiorătoare în care ajunsese ţara, ruptă la acea vreme de Occident şi transformată într-un satelit al Uniunii Sovietice.

„Comunizarea României a făcut chipurile a 16 milioane de oameni să poarte aceleaşi măşti, dar nu le-a distrus încă sufletele. În afara Rusiei, probabil niciun satelit al sovieticilor nu a mers atât de departe în a aduce într-un asemnea nivel atât de înjositor şi mizerabil gândurile şi acţiunile poporului său. Aflate la graniţa Rusiei, rezervele bogate de petrol ale României sunt vitale pentru Uniunea Sovietică. Fiecare semn arată o tot mai mare sovietizare a României şi poate chiar încorporarea ei în Uniunea Sovietică. Dar ascunsă adânc este o rezistenţă naţională şi chiar o mică rezistenţă organizată”, îşi începea O’Regan relatarea cu titlul „O privire în interiorul României. Viaţa unei naţiuni balcanice la nivelul de jos”.

Viaţa în Bucureşti
În acei ani, sute de mii de români aveau de suferit de pe urma abuzurilor colectivizării forţate, făcută adesea cu vărsare de sânge, a lagărelor de muncă pentru „duşmanii poporului”, a terorii din închisorile în care erau aruncaţi deţinuţii politici şi a valurilor de deportări în Uniunea Sovietică. Autorităţile comuniste reuşeau să ascundă o parte dintre ororile primilor ani de comunism în faţa occidentalilor, însă nu puteau oferi oaspeţilor lor o imagine mai puţin sumbră a societăţii „libere”.

„La al patrulea Festival Mondial al Tinereţii, care a avut loc la Bucureşti, autorităţile comuniste din România au acceptat corespondenţi americani pentru prima dată în cinci ani şi s-au străduit să dea impresia că Bucureştiul este încă „Parisul Balcanilor”. Dar dincolo de zugrăveala proaspătă, de fântânile luminate şi colorate, sunt semne ale „bravei lumi noi” a comunismului. Viaţa a fost comunizată până în cele mai mici detalii ale existenţei individuale. Bărbaţii poartă aceleaşi feluri de cămăşi şi pantaloni ponosiţi şi femeile se îmbracă aproape identic cu haine de bumbac realizate în fabricile de îmbrăcăminte Gheorghe Gheorghiu Dej. Cravatele au fost abolite (cu excepţia celor purtate de noua aristocraţie comunistă), iar bijuteriile sunt rare, fiind considerate bunuri de lux. A rămâne nebărbierit este marca omului nou, „tovarăş” cum este noul salut. Recreaţia a fost organizată în masă până în măsura în care chiar şi un muncitor comunist se plângea:

„Trebuie să plec câteva ore cu bicicleta, pentru a scăpa de radiourile stradale”. Dar nu putea ajunge prea departe fără a fi verificat de poliţie. Oră după oră, insistenţii, distrugătorii de nervi şi asurzitorii vorbitori de la difuzoarele stradale amestecă propaganda cu muzica rusească. Radioficaţia, aşa cum i se spune, picură programele controlate în difuzoare care nu pot fi ajustate în mii de locuinţe din oraşe şi sate, în fabrici şi ferme. Nu este timp permis pentru gânduri sau acţiuni individuale. Când nu ia parte la lecturi politice sau evenimente „culturale”, românul din ziua de azi este grăbit să participe la parade. „Doar grangurii partidului pot vedea paradele”, explică un diplomat occidental. Publicul este forţat să mărşăluiască la ele”, scria jurnalistul Associated Press.

Viaţa românilor în anii ‘50
Terenurile de golf (un sport „decadent”) au fost transformate în terenuri de antrenament, cazinourile în săli de lectură, iar viaţa de noapte veselă a Bucureştiului a fost oprită complet. Întreprinderile au fost aproape 100 la sută naţionalizate şi doar câţiva artizani, cum sunt croitorii şi pantofarii, care oricum nu pot găsi stofe şi piei, au mai rămas. Şi câţiva cerşetori, scria Richard O’Regan.

„Eforturi mult mai mari au fost depuse în România pentru „educarea” maselor în spiritul comunist, decât în alţi sateliţi. Deşi autorităţile au încercat printr-o propagandă masivă şi atotcuprinzătoare să-i facă pe cei mai mulţi români să acţioneze conform comportamentului soveiticilor, aparent au eşuat să îi facă pe aceştia să gândească la fel ca ruşii. „Nici măcar comuniştii nu cred în propriile lor minciuni”, arată o scrisoare transmisă în secret corespondenţilor americani”, afirma acesta.

Românii se plângeau pe ascuns
Jurnaliştii americani au asistat la un miting la care au participat 30.000 de oameni, atent supravegheaţi de poliţişti. Astfel de evenimente aveau loc frecvent iar participanţii nu îşi puteau ascunde lipsa de entuziasm.

„Deşi ştia că este urmărit de Poliţia secretă, un avocat bătrân s-a apropiat de noi şi ne-a spus: Am auzit că vorbiţi engleză. Este şocant ce s-a întâmplat cu clasa de mijloc. Mulţi dintre prietenii mei suferă de foame sau sunt în închisoare. Comunismul ne reduce încet la cel mai înjositor nivel de trai”, ne-a şoptit. „Războiul ar fi oribil, dar nimic nu se compară cu acest sistem”, a mormăit un funcţionar aflat într-un post cheie al unui minister”, scria Richard O’Regan.

Corespondentul american relata despre neliniştea latentă a oamenilor din oraşe şi că auzise de la diplomaţii din România că în munţi existau, sporadic, bande organizate de localnici care rezistau noului regim. Satele din munţi erau adesea percheziţionate de poliţişti în căutarea armelor şi se spunea că un astfel de grup de partizani ar fi aruncat în aer un magazin de textile din Bucureşti. „Cu toţii trăiesc cu speranţa că, cu noul trend al relaţiilor dintre Est şi Vest, România se va putea scutura de jugul Rusiei”, relata autorul reportajului.

Extravaganţele lui Carol au dispărut în România comunistă
Spre deosebire de regele Carol al doilea în trecut, „regele” Gheroghiu – Dej trăia într-o izolare inumană şi conducea ţara cu pumnul de fier, afirma jurnalistul american.

„Curtenii comunişti ai lu Dej trăiesc în casele fostei aristocraţii şi se păstrează în splendoare, în timp ce 16 milioane de români trăiesc în suferinţă îndelungată şi foame. Casele mai-marilor comunişti de pe Şoseaua Kisselef şi Parcul Jianu sunt bine păzite de poliţişti înarmaţi. Maşini luxoase americane şi ruseşti îi preiau pe servitorii lor în uniformă spre şi de la magazinele private. În timp ce milioane de oameni simpli se trezesc dimineaţa la 4 pentru a se aşeza la cozi la cele mai sărăcăcioase raţii de hrană, lăz cu portocale de import şi cu ouă sunt descărcate în grădinile noilor comunişti bogaţi. Doar grangurii comunişti şi oaspeţii lor străini folosesc staţia modernă de cale ferată din Băneasa, cu covoarele ei roşii, pe care Carol a construit-o pentru folosinţa exclusivă a familiei regale. La recepţiile oficiale, Gheorghu-Dej şi oaspeţii săi de seamă stau separaţi în camere private, unde nimeni altcineva nu poate intra. Sunt serviţi cu caviar şi coniac franţuzesc. Comuniştii cu rang mai mc primesc aperitive şi ţuică”, dezvăluia Richard O’Regan.

În ultimii trei ani, regimul alimentar s-a degradat drastic în România. „Occidentalii povestesc despre cozile lungi de câteva blocuri la care stau femeile casnice de dimineaţa până seara. Raţia de pâine neagră sau albă este de 250 de grame pe zi, 200 de grame de carne pe săptămână şi cantităţi mici de ulei de floarea soarelui şi zahăr. Nu este unt şi se găsesc doar cantităţi mici de legume”, scria jurnalistul american.

Rusia controla industria României prin sovromurile înfiinţate în acei ani, iar petrolul românesc ajungea aproape în totalitate în est.

„Trupele sovetice pot fi văzute aproape peste tot în Bucureşti şi în toate gările dintre capitală şi graniţa cu Ungaria”, relata jurnalistul. În august 1953, aproape niciun oficial român nu putea răspunde jurnalistului american unde se afla Ana Pauker, până de curând cea mai puternică femeie din România, intrată în dizgraţia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

„Este o atât de mare teroare secretă, atât de mulţi informatori şi atât de multă lipsă de încredere încât chiar şi cei mai fanatici comunişti vin câte doi sau trei atunci când vorbesc cu un occidental. Trei „interpreţi” iau notiţe şi ne supraveghează îngrijoraţi constant atunci când sunt lăsaţi singrui cu noi. Fiecare pare să îşi dorească să fie sigur că nimeni nu îl suspectează că ne spune prea multe”, adăuga corespondentul AP.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: