Arta războiului la daci. Practicile barbare care i-au făcut o forţă de temut în lumea antică

Două scene de pe Columna lui Traian care arată modul în care au fost trataţi prizonierii dacilor. SURSA: Columna lui Traian, de Radu Vulpe (CIMEC, 2005)

Relatările istorice arată de ce dacii ajunseseră să fie temuţi de lumea antică, înainte de a fi cuceriţi de romani.

Capitala antică Sarmizegetusa Regia şi o mare parte din teritoriul Daciei au fost cucerite de romani la capătul a două războaie sângeroase. Relatările unor autori antici, ilustraţiile de pe Columna lui Traian şi cercetările arheologice au oferit informaţii despre mijloacele folosite de daci în luptele cu inamicii.

Explicaţiile celor mai faimoase nume ale dacilor. Ce înseamnă, de fapt, Decebal, Zamolxis, Kogaionon şi Sarmizegetusa

Cine a fost „zeul moş“, venerat în Epoca de Piatră şi cât de vechi sunt credinţele strămoşilor daci în zeităţi

Romanii, înspăimântaţi de barbaria dacilor

Mai mulţi autori latini care au trăit la începutul secolului I d. Hr. I-au descris pe daci într-un mod sumbru. Istoricul Florus (70 d. Hr. - 140 d. Hr. ) descria jafurile pe care aceştia le făceau pe teritoriile din sudul Dunării, profitând de iernile aspre în care apele fluviului îngheţau.

„Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”, amintea autorul latin. Acesta adăuga că împăratul roman Augustus a decis să-i alunge din sudul Dunării organizând garnizoane, care au reuşit să-i împrăştie, însă nu i-au înfrânt definitiv. „Nu au nimic altceva decât zăpezi, îngheţ şi păduri. Sunt atât de barbari încât nici nu înţeleg ce este aceea pace”, relata Anneus Florus, potrivit autorilor volumului „Izvoare privind istoria României" (Editura Academiei RPR - 1964).

La începutul primului secol, poetul latin Ovidius Naso (43 î. Hr. - 17 d. Hr.) a fost exilat în Dobrogea locuită de geţi. Câteva din scrisorile sale descriau obiceiurile înfricoşătoare ale războinicilor de pe malul mării.

„Ţărmul stâng este barbar şi deprins cu prădăciunile lacome: omorul, măcelurile şi războaiele sunt veşnice aici. Cei mai mulţi oameni de pe aici nu se sinchisesc de tine, prea frumoasă Roma, şi nu se tem de armele soldatului ausonic. Le dau inimă arcurile şi tolbele lor pline cu săgeţi şi caii lor în stare să suporte curse oricât de lungi, deprinderea de a îndura îndelung setea şi foamea şi faptul că duşmanul care i-ar urmări nu va găsi apă. Ei au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte (n. r. zeu al războiului la romani). Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung”, relata Ovidiu, în volumul Tristele.

Tacticile neconvenţionale ale dacilor

Cronicile războaielor daco-romane amintesc de şiretlicurile prin care dacii au încercat să obţină înfrângerea armatelor romane. Regele Decebal, considerat cel mai temut duşman al Romei, era descris de autorul antic Dio Cassius ca fiind „foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere”, informa istoricul latin.

Secretele fierăriilor din Sarmizegetusa Regia. Cât de pricepuţi erau dacii în metalurgie FOTO

Controversa brăţărilor dacice de aur din Sarmizegetusa Regia. De ce a fost contestată autenticitatea lor

În jurul anului 87, o ambuscadă plănuită de daci în Porţile de Fier ale Transilvaniei a dus la nimicirea unei întregi legiuni romane şi la capturarea maşinăriilor şi steagurilor de luptă ale acesteia.

În anul următor, armata romană s-a întors la Tapae şi i-a învins pe daci, fără însă a le produce daune totale. Potrivit unor autori antici, dacii au tăiat o pădure şi au îmbrăcat trunchiurile de copaci în soldaţi, pentru a-i împiedica pe romani să se apropie de Sarmizegetusa Regia. „Decebal se temu ca romanii victorioşi să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor, la o oarecare înălţime, şi puse arme pe trunchiuri, pentru ca duşmanii să creadă că sunt soldaţi şi să se retragă înspăimântaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat”, scria autorul latin Dio Cassius din secolele II – III, citat în volumul „Izvoare privind istoria României”.

Aproape două decenii mai târziu, când armatele împăratului Traian au reuşit cucerirea mai multor teritorii şi cetăţi dace, Decebal, care începuse tratative de pace cu el, a încercat în acelaşi timp asasinarea acestuia. „Prin forţă Decebal n-a izbutit. Dar era cât pe aci să-l ucidă pe Traian prin vicleşug, întinzându-i o cursă. Trimise în Moesia câţiva dezertori, ca să încerce să-l omoare, întrucât se putea ajunge uşor la el. Atunci, din cauza nevoilor războiului, primea fără excepţie pe oricine voia să-i vorbească. Oamenii aceia nu au putut însă să-şi aducă la îndeplinire planul, fiindcă unul din ei a fost bănuit şi prins. Supus la cazne, a dat în vileag întreaga urzeală”, informa autorul latin Dio Cassius.

Citește și: Secretele extraordinarei descoperiri din Sarmizegetusa pe care savanţii nu le-au putut elucida. Ce era, de fapt, matriţa dacilor, unică în lume | VIDEO

Ritualurile înfiorătoare ale dacilor

Războinicii daci inspirau frică şi prin modul în care se comportau cu duşmanii. Prizonierii erau sacrificaţi zeului Marte, printr-un cult sălbatic, arăta istoricul latin Iordanes, „Pe acest Marte, goţii totdeauna l-au înduplecat printr-un cult sălbatec (căci victimele lui au fost prizonierii ucişi), socotind că şeful războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sînge omenesc”, scria Iordanes, în Getica.

Pe urmele aurului dacic dispărut. Cum au ajuns în SUA cele mai preţioase comori furate din Sarmizegetusa Regia

Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase

Câteva scene de pe Columna lui Traian arătau modul în care au sfârşit romanii capturaţi de armata lui Decebal. Unul dintre tablouri arată trei bărbaţi goi, cu mâinile legate la spate, torturaţi de cinci femei, care îi ard cu făclii.

„Prizonierii au fost daţi apoi pe mâna preoteselor unui cult sângeros, pentru a-i chinui ritual, înainte de a-i omorî potrivit tradiţiilor lor religioase, pe care le aveau şi vecinii lor traci, germani, sarmaţi. Ţestele soldaţilor romani ai lui Fuscus înfipte în pari pe zidurile cetăţii dace (scena XXV) confirmă obiceiul. Barbaria odioasă a scenei, menită să provoace indignarea privitorului roman în mult mai mare măsură decât să sugereze umilinţa înfrângerii, era totodată şi un mijloc indirect de a spori valoarea biruinţei lui Traian împotriva unui neam atât de aprig”, considera istoricul Radu Vulpe, autorul volumului „Columna lui Traian” (2002 cIMeC – Institutul de Memorie Culturală).

Scena XXV de pe Columnă îi înfăţişează pe Traian şi pe însoţitorii săi privind spre fortificaţiile dacice. Deasupra uneia dintre acestea se văd craniile unor romani pe care dacii le-au înfipt în pari ascuţiţi, ca treofee de război.

Mai multe ritualuri de pregătire a luptelor purtate de daci au fost menţionate de istorici antici. Geţii înmuiau vârful săgeţilor în otravă, scria poetul Ovidius. Un obicei similar era întâlnit şi la sciţi. Alţi istorici au arătat că lupii erau animalele venerate de daci, ca fiind personificări ale unor zeităţi ale războiului. Dacii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru. „Pentru a deveni războinic redutabil se asimila magic comportamentul fiarei, în special al lupului, şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, informa istoricul Mircea Eliade.