Recidivistul care înşela bătrâni la telefon: vorbea pe mai multe voci şi îi aducea în pragul disperării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat cunoscut cu antecedente penale suna persoane în vârstă şi le cerea sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de lei, pentru presupuse operaţii chirurgicale de care aveau nevoie rude apropiate care ar fi suferit accidente grave.

Poliţiştii gălăţeni au identificat un bărbat, cunoscut cu antecedente penale, care a sunat mai multe persoane în vârstă, pe care le-a indus în eroare, făcându-le să creadă că rude apropiate au suferit accidente grave şi obţinând astfel 100.000 de lei de la păgubiţi.

”În perioada septembrie 2021 – octombrie 2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au fost înregistrate mai multe plângeri penale, prin care s-a sesizat faptul că persoane necunoscute, prin folosirea metodei „accidentul” ca modus operandi, au indus în eroare, telefonic, mai multe persoane vătămate, pe care le-au determinat să remită diverse sume de bani”, spun procurorii.

În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat un bărbat, L.M.L, o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii după ce a comis anterior fapte similare. 

Potrivit anchetatorilor, pe 02.09.2021, în jurul orei 16,30, individul a apelat o persoană, S.E., în mod succesiv, căreia i s-a recomandat ca fiind fiica acesteia, iar apoi un medic, prin schimbarea vocii.  Femeia s-a speriat îngrozitor, mai ales când a auzit că fiica ei şi-ar fi fracturat coloana vertebrală.

”A indus-o şi menţinut-o în eroare sub pretextul că fiica acesteia şi-a fracturat coloana vertebrală în urma unui accident casnic, determinând-o astfel să-i remită suma totală de 70.000 lei, pe care a ridicat-o din faţa uşii de acces în locuinţa persoanei vătămate”, au stabilit reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

A cumpărat bijuterii din aur şi le-a amanetat

După o lună şi jumătate, pe 16.10.2021, bărbatul a repetat schema. A sunat o altă persoană, P.T., recomandându-se a fi sora acesteia, iar sub pretextul că a suferit un accident în baia locuinţei şi are coloana fracturată, a indus-o şi menţinut-o în eroare, determinând-o să-i predea un card bancar BCR, pe care se afla suma de aproximativ 30.000 lei, aparţinând soţului acesteia, împreună cu codul PIN. Ulterior, în aceeaşi zi, folosind cardul bancar şi codul pin aferent, L.M.L. a realizat multiple plăţi, în valoare de 11.988,70 lei, achiziţionând mai multe bijuterii din aur, pe care le-a amanetat în aceeaşi zi.

Pentru că înşelăciunea mergea unsă,  în noaptea de 20 spre 21.10.2021, în jurul orei 2,30, recidivistul a apelat şi a treia persoană, S.I., căreia i s-a recomandat a fi colegul ginerelui acesteia, iar sub pretextul că fiica persoanei apelate a suferit un accident în urma căruia şi-a fracturat coloana vertebrală, a indus-o şi menţinut-o în eroare, ocazie cu care i-a cerut 30.000 lei pentru efectuarea unei operaţii chirurgicale, spun anchetatorii.

Bărbatul a mers în faţa scării de bloc unde aceasta domiciliază, dar femeia a realizat că urma să fie înşelată şi a refuzat să-i remită acestuia banii.

Pe 28 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a cerut arestarea preventivă a lui L.M.L. pentru comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune. Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cum se pune în practică o înşelătorie prin metoda „şmen”. Bărbat căutat de Poliţia din Alba VIDEO

Înşelăciune prin metoda „burlanul”. Cum a fost păcălit un vârstnic să plătească suma de 13.000 de lei

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite