Preotul profesor ajuns reper pentru educaţie. „Olimpicii” şcolii pe care o conduce sunt eroii luptei cu sărăcia

Preotul profesor ajuns reper pentru educaţie. „Olimpicii” şcolii pe care o conduce sunt eroii luptei cu sărăcia

Adrian Emanuel Silimon FOTO arhiva personală

Preotul Adrian Emanuel Silimon, directorul Şcolii Gimnaziale Nr.4 din Turnu Măgurele, a salvat de la abandon şcolar 60 de elevi fără posibilităţi materiale, oferindu-le şansă să îşi continue studiile. A integrat totodată în învăţământul de masă 200 de copii cu cerinţe educaţionale speciale.

Preotul Adrian Emanuel Silimon, profesor şi director la Şcoala Gimnazială Nr.4 din Turnu Măgurele, este unul dintre românii cu care ne mândrim. 

Pentru munca lui de mai bine de un deceniu la conducerea şcolii a fost desemnat Directorul Anului pentru Egalitate de Şanse. Şcoala pe care o conduce este într-un cartier mărginaş al oraşului. 

Aşa cum s-a întâmplat în multe localităţi din ţară, închiderea combinatului din oraş a făcut ca mulţi tineri să ia drumul pribegiei. Fie s-au mutat în alte oraşe din ţară unde şi-au găsit un job, fie au plecat la muncă în străinătate, iar copiii au rămas în grija bunicilor sau a fraţilor mai mari.

Adrian Emanuel Silimon reprezintă în momentul de faţă una din puţinele speranţe la o viaţă mai bună pentru copiii defavorizaţi din Turnu Măgurele. În anul şcolar 2020-2021, cu sprijinul Fundaţiei Regale Margareta a României, a oferit şanse egale la educaţie pentru un grup de 60 de elevi proveniţi din medii defavorizate şi aflaţi în situaţie de abandon şcolar. 

„Au primit tablete, conexiune la internet, ca să poată intra online atunci când situaţia pandemică a impus-o, au primit o masa caldă şi rechizite”, ne descrie în câteva cuvinte profesorul ajutorul primit de copii ca să poată avea acces la educaţie ca şi ceilalţi elevi. 

Rezultatele au fost pe măsură: toţi cei 60 de elevi fără posibilităţi materiale au promovat la finalul anului 2020-2021.

200 de copii cu dizabilităţi, integraţi în învăţământul de masă

Munca lui nu s-a oprit aici. 200 de copii cu cerinţe educaţionale speciale au fost integraţi în învăţământul de masă, primind astfel şansa la un învăţământ de calitate. Şcoala din Turnu Măgurele a fost, de altfel, prima unitate şcolară din judeţ care a deschis porţile unor copii cu dizabilităţi şi a unei clase integrate în învăţământul de masă.

„De când am preluat funcţia de director la aceaastă şcoală am deschis larg uşile pentru toţi copiii care se află în nevoie sau au diverse suferinţe fizice şi materiale”, spune dascălul.

FOTO arhiva personală

Asta a făcut ca mediile elevilor cu dizabilităţi din ciclul gimnazial la Limba Română şi Matematică să crească cu 1-2 puncte, iar elevii înscrişi la ciclul primar au învăţat să scrie şi să citească, dar şi să facă calcule matematice de bază. 

„Aceste 1-2 puncte în plus sunt un lucru extraordinar pentru aceşti copii, pentru că una este să lucrezi cu elevi care au acces la orice informaţie pentru că au familii care sunt stabile financiar şi cu totul altceva este să lucrezi cu un copil care vine pe jumătate dezbrăcat la şcoală şi cu stomacul gol”, ţine să puncteze profesorul progresul remarcabil pe care l-au făcut aceşti elevi.

Doi elevi cu dizabilităţi grave, gen autism, au obţinut medii de 5 şi 6, în condiţiile în care acum opt ani, când fuseseră înscrişi în clasa I, nu putea să stea nici măcar în bancă. Acum îşi urmează visul şi s-au înscris şi la liceu. 

„Ei sunt olimpicii noştri, ca să spun aşa. Ceea ce s-a reuşit cu ei nu poate fi trecut cu vederea”, remarcă Adrian Emanuel Silimon. Îi creditează cu modestie pentru aceste rezultate pe colegii lui profesori, ca şi pentru titlul pe care l-a primit recent.

Ore suplimentare după cursuri pentru recuperarea materiei

De amintit este că atât el, cât şi ceilalţi dascăli din şcoală fac voluntariat de peste 10 ani. Este vorba de ore suplimentare după cursuri pentru recuperarea materiei pierdute, dar şi de activităţi extracurriculare, pornind de la teatru şi până la cursuri de alimentaţie sănătoasă. De la cursuri nu lipseşte educaţia financiară şi cea ce ţine de sănătate.

Copiii de la şcoala din Turnu Măgurele învaţă lucruri elementare, precum gestionarea banilor proprii, mai ales când bugetul familial este extrem de redus, cum se întâmplă în cazul multor elevi. Profesorii le arată şi cum să se protejeze de SARS-CoV2, dar şi de contractarea altor viruşi sau boli, lucruri care ţin până la urmă de o igienă minimală.

Profesor şi preot voluntar

Imediat după ce a terminat facultatea, în anul 1999, a intrat în învăţământ, iar un an mai târziu s-a titularizat şi a fost hirotonit ca preot la spitalul municipal din Turnu Măgurele, unde lucrează ca voluntar.  Vede atât formaţia de preot, ca şi pe cea de profesor ca pe nişte misiuni care se îmbină armonios. 

„Pentru mine a fi profesor înseamnă să fii aproape de copil şi de comunitatea în care îţi desfăşori activitatea”, spune Adrian Emanuel Silimon.  

Este profesor de religie la şcoala din Turnu Măgurele de 21 de ani, pe care o şi conduce de 11 ani. Când a preluat şcoala, erau sub 300 de elevi înscrişi, iar acum învaţă acolo 400 de copii, în condiţiile în care natalitatea este într-o scădere pronunţată.

FOTO arhiva personală

Cum a reuşit asta? În primul rând, a creat un climat de siguranţă, astfel încât elevii să nu mai migreze la şcolile mai bune din Turnu Măgurele, aşa cum se întâmpla în urmă cu 10 ani. În paralel, a creat şi un colectiv stabil de profesori, 98% dintre aceştia fiind titulari pe posturile pe care le ocupă.  Din cele 18 săli de clasă din şcoală, 8 sunt conectate la internet, iar laboratorul de informatică a fost dotat cu 40 de laptopuri de ultimă generaţie. 

„Am creat un climat prin care să ducem şcoala acasă la copii, dacă situaţia epidemiologică nu permitea ca ei să vină la clasă”, explică dascălul.

Calculatoare în toate clasele şi tablete pentru elevi

În viitorul apropiat va pune în practică trei proiecte cu fonduri europene. Primul vizează crearea unei săli de mese, unde copii din programul ”Step by step” şi cei de la ”Şcoala după şcoală” să primească o masă caldă, valoarea investiţiei fiind de 35.000 de euro. Pentru că nu se dă în lături de la provocări, Adrian Emanuel Silimon şi-a propus să doteze toate sălile de clasă cu calculatoare şi table interactive, iar copiii fără posibilităţi materiale să primească tablete.

Un alt proiect interesant, a cărui valoare este de 675.000 de euro, va fi realizat cu primăria din Turnu Măgurele, liceul ”Sf. Haralambie” şi şcoala gimnazială ”Mircea cel Bătrân”. Este vorba despre un centru educativ, unde vor avea loc cursuri de educaţie parentală, consiliere psihologică pentru elevi şi alte activităţi extracurriculare. 

100 de elevi în situaţii dificile vor primi o masă caldă pe zi şi vor participa la ore remediale la Limba şi Literatura Română şi Matematică. Alţi 60 de tineri care au depăşit vârsta şcolarizării vor fi prinşi în proiectul „A doua şansă”, urmând să participe apoi la cursurile din primii doi ani de gimnaziu. 180 de elevi vor primi burse în cadrul aceluiaşi proiect, iar părinţii vor primi consiliere parentală. În total, peste 1.200 de tineri vor participa la activităţi extracurriculare.

„Vreau ca elevii noştri să rămână cu o deschidere pentru toţi. Au învăţat că trebuie să acorde o şansă oricărei persoane şi asta vreau să facă. Trebuie să ne aplecăm asupra tuturor, pentru că de la toţi avem de învăţat. De la copiii cu dizabilităţi toţi am învăţat că trebuie să devenim luptători, să nu renunţe niciodată la ce şi-au propus, pentru că dacă ei vin la şcoală cu problemele pe care le au, noi, care avem tot ce ne trebuie, de ce să nu o facem”, sunt lucrurile cu care Adrian Emanuel Silimon vrea ca elevii săi să rămână după absolvire.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Profesorul de istorie care face minuni într-o şcoală de la sat. Ce fac unii elevi ai săi ca să nu piardă orele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările