Juniorii pedalează, de Florii, la Galaţi. Concursul de contratimp pe bicicletă pentru copii a ajuns la ediţia a 13-a

Juniorii pedalează, de Florii, la Galaţi. Concursul de contratimp pe bicicletă pentru copii a ajuns la ediţia a 13-a

FOTO Arhiva Adevărul

Asociaţia Bike Works anunţă deschiderea înscrierilor online pentru cea de-a 13-a ediţie a concursului „Juniorii Pedalează”, eveniment care va avea loc în data de 21 aprilie 2019, în municipiul Galaţi.

Concursul „Juniorii Pedalează”,  ajuns la cea de-a 13-a ediţie, este dedicat copiilor, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, aceştia urmând să parcurgă, un traseu mixt, pe offroad şi pe asfalt, în regim de contratimp, care le va testa din plin, îndemânarea şi viteza. Evenimentul va avea loc în municipiul Galaţi, în zona pădurii de lângă stadionul "Nicolae Rainea" (Dunărea), iar traseul de concurs va fi delimitată de trafic.

”An de an organizăm acest eveniment pentru a-i motiva pe copiii să facă mişcare, să dobândească deprinderile necesare mersului în siguranţă pe bicicletă, să socializeze şi să se bucure de o zi minunată alături de noi”, spune Daniel Butan, coordonatorul concursului Juniorii Pedalează.

Siguranţa pe bicicletă este o prioritate, motiv pentru care toţi copiii care vor participa la acest concurs vor trebui să poarte obligatoriu căşti de protecţie. Cei care vor reuşi să parcurgă traseul în cel mai scurt timp vor urca pe podium şi vor fi premiaţi.

Înscrierile copiiilor la concurs se fac online, pe site-ul Asociaţiei Bike Works, www.bikeworks.ro, în cadrul secţiunii dedicate evenimentului Juniorii Pedalează, până la data de 20 aprilie, inclusiv, taxa de participare fiind de 25 lei. Înscrierile se pot încheia mai devreme dacă se atinge numărul maxim de o sută de participanţi.

În ziua concursului, fiecare participant va primi un pachet de concurs ce va conţine: nr. de concurs, diploma de participare, 0,5 la apă, medalie de finisher şi diverse produse de la sponsorii evenimentului.  Bineînţeles, câştigătorii vor urca pe podium, vor primi medalii şi trofeele ediţiei, precum şi produse, oferite de sponsorii evenimentului.

Informaţii suplimentare pot fi găsite pe site-ul www.bikeworks.ro, precum şi pe pagina de Facebook – Juniorii Pedalează.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: