Galaţi/ Colindători pe străzile oraşului

Galaţi/ Colindători pe străzile oraşului

Oamenii pot vedea tradiţie autentică. Foto: Bogdan Nistor

Folclorul autentic va fi promovat la XIX-a ediţie a Festivalului „Tudor Pamfilie". Organizatorii nu se tem de vremea rea pentru că cea mai mare parte a manifestării se va desfăşura la Teatrului Dramatic

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "Tudor Pamfile", ajuns anul acesta la a XIX - a ediţie, va avea ca punct de pornire Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde colindătorii vor primi binecuvântarea Înalt Preasfinţiei sale Casian Crăciun, episcopul "Dunării de Jos".

În jurul orei 12.45, colindătorii vor porni în alai, din faţa Catedralei Arhiepiscopale, pe traseul: strada Domnească, Teatrul Dramatic "Fani Tardini", acolo unde va avea loc şi tradiţionalul spectacol popular de datini şi obiceiuri din sudul Moldovei, de la care nu vor lipsi colindele, Capra, Ursul, Plugul Mare, Plugusorul sau Jienii.

"În acest an, noutatea evenimentului o reprezintă acordarea, de către organizatori, a unor premii în valoare de 1.500 de lei, a căror acordare se va face ţinând cont de păstrarea nealterată a specificului zonal, valoarea textului (autenticitate, vechime), linia melodică, tehnicile de confecţionare a recuzitei şi a elementelor de costumaţie a colindătorilor", spune Aurelia Bogatu Matei de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos.".

Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "Tudor Pamfile" reuneşte în acest an formaţii reprezentative de colindatori din comunele Galatiului, însumând aproximativ 250 de participanţi şi se doreşte a fi un eveniment cultural care promovează şi încurajează autenticul în creaţia populară.

Vor fi prezente grupuri de colindatori din Suceveni, Bereşti, Măstăcani, Vânători, Tuluceşti, Şiviţa, Braniştea, Tecuci, Cuza Vodă, Rediu, Buciumeni, Piscu, Schela, Ţepu.

„Sperăm ca vremea rea care s-a abătut asupra judeţului nostru să nu ne strice ultimul mare festival al anului. Oricum, partea cea mai mare a manifestării se derulează în interiorul Teatrului Dramatic, aşa că spectatorii nu au de ce să se teamă", mai spune Aurelia Bogatu Matei.

Anul trecut, din cauza viscolului mai multe grupuri de colindători din judeţ, care ar fi urmat să fie prezente la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, "Tudor Pamfile", au anunţat că nu pot ajunge la acest eveniment.

Manifestarea urmăreşte să conserve tradiţiile şi să identifice tinerele talente autentice. Intrarea la spectacol este liberă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările