VIDEO Elevi obligaţi să meargă la şcoală cu Poliţia. Ce sancţiuni riscă părinţii care îşi ţin copiii acasă

VIDEO Elevi obligaţi
să meargă la şcoală cu Poliţia. Ce sancţiuni riscă părinţii care îşi ţin copiii
acasă

Poliţistul local îi explică unui părinte ce sancţiuni riscă dacă copilul nu va frecventa cursurile şcolare Foto: captură video

25 de elevi care frecventează cursurile unor şcoli de pe raza municipiului Galaţi au fost „vizitaţi” la propriile locuinţe de poliţiştii locali. Oamenii legii au răspuns astfel la solicitarea unităţilor de învăţământ, în condiţiile în care respectivii minori înregistrau un număr important de absenţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii secţiilor nr. 1, 2 şi 3 Poliţie Locală s-au deplasat la locuinţele elevilor care se află în risc de abandon şcolar, numărul absenţelor acumulate de cei în cauză variind între 35 şi 420.

”Oamenii legii au adus la cunoştinţa părinţilor sau reprezentanţilor legali ai elevilor, numărul de absenţe cu care sunt înregistraţi aceştia, prevederile Legii nr.1/2011 şi obligaţiile părinţilor/tutorilor. În toate cazurile au fost întocmite procese verbale prin care părinţii sau reprezentanţii legali, ai elevilor cu absenţe numeroase, şi-au luat angajamentul că minorii vor frecventa cursurile şcolare”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Conform prevederilor legii nr. 1/2011, poliţiştii locali împuterniciţi de primarul municipiului pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai căror copii nu urmează cursurile învăţământului obligatoriu. Amenzile variază între 100 şi 1.000 de lei, ori cu muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal.

Şi pentru acest an şcolar, în baza planului de măsuri – „Siguranţa în şcoli”, poliţiştii locali din cadrul secţiilor de Ordine Publică şi cei de la Intervenţie Rapidă acţionează, conform competenţelor date de legislaţia în vigoare, pentru limitarea abandonului şcolar.În anul şcolar 2018-2019, Poliţia Locală Galaţi monitorizează zece şcoli, câte două pentru fiecare secţie. Unităţile de învăţământ sunt: Şcoala Gimnazială nr. 28 şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” – Secţia nr. 1 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 10 şi Şcoala Gimnazială nr. 11 – Secţia nr. 2 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 5 şi Şcoala Gimnazială nr. 43 – Secţia nr. 3 Poliţie Locală; Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” şi Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” – Secţia nr. 4 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 19 şi Colegiul Tehnic „Radu Negru” – Secţia nr. 5 Poliţie Locală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: