Cum schimbi acumulatorul auto fără să produci un scurtcircuit la maşină. Greşelile banale pe care le fac şoferii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: www.kmgauto.ro
Foto: www.kmgauto.ro

Unii conducători auto vor spune că oricine poate schimba bateria maşinii. Lucrurile nu sunt însă atât de simple. De pildă, o operaţiune banală precum decuplarea bornelor bateriei poate produce un scurtcircuit, care la rândul lui poate genera un incendiu la motor, dacă se face greşit.

Este general ştiut de către şoferi că anotimpul rece trage pe dreapta mulţi acumulatori auto. Explicaţia este simplă. Frigul face ca bateria să piardă curent chiar şi dacă aceasta nu este folosită, elemenţii interiori pierzându-şi în timp eficienţa.

Verifică alternatorul

Mulţi şoferi apelează la service-uri auto sau cele ce aparţin de reprezentanţele de unde şi-au cumpărat maşina pentru achiziţia şi instalarea unui nou acumulator. Este indicat să faceţi asta, mai ales că veţi primi şi garanţie pentru produs, iar bateria veche va fi reciclată. Specialiştii recomandă să faceţi acest lucru pentru că, odată cu înlocuirea acumulatorului, se va face şi o verificare a alternatorului cu un aparat de măsură, mai exact a capacităţii acestuia de încărcare, dar şi cât de bună este noua baterie. În acest fel, veţi evita surpriza extrem de neplăcută de a vă trezi că noul acumulator vă lasă la scurt timp după achiziţie sau că aveţi probleme cu alternatorul.

De ce avem nevoie pentru a înlocui singuri bateria

Dacă decidem totuşi să înlocuim singuri acumulatorul, vom avea nevoie de o cheie tubulară de mărimea 13 sau 14 pentru desfacerea şurubului care fixează prinderea bateriei de tavă în partea inferioară. De asemenea, avem nevoie şi de chei tubulare sau fixe de 10-12, în funcţie de modelul bornelor, pentru slăbirea suruburilor de legătură. Şi, în ultimul rând, ar fi bine să cumpărăm şi un spray special de contacte electrice, dar şi o cârpă uscată pentru a şterge bine bornele.

Cum decuplăm bateria

Decuplaţi mai întâi borna negativă a bateriei, înainte de deconectarea bornei pozitive, pentru a evita producerea unui scurtcircuit. Borna negativă este de cele mai multe ori conectată la caroseria maşinii, iar orice contact produs între borna pozitivă şi caroserie poate duce la scurtcircuitarea bateriei, provocând scântei ori alte daune. Acest contact se poate produce din greşeală, în sensul să scăpaţi borna pozitivă pe caroserie. Vom curăţa apoi mizeria adunată pe tăviţa metalică unde stă acumulatorul, astfel încât să nu se formeze acolo umezeală şi rugină. Înainte să conectăm bornele la noua baterie, folosiţi puţin şmirghel ca să curăţăţi mufele pe interior şi daţi-le cu puţin spray pentru contacte. După ce vom pune noua bateria în tăviţă, vom curăţa bine mufa pozitivă, o conectăm la borna corespunzătoare a bateriei şi suntem atenţi ca aceasta să fie strânsă bine, iar apoi vom repeta operaţiunea cu mufa negativă.

Fixarea bateriei de tăviţă

O mare greşeală pe care o fac unii şoferi este să fixeze mufele la bornele bateriei, uitând să facă acelaşi lucru cu acumulatorul şi  tăviţa metalică pe care acesta stă. Este o gravă scăpare, ce poate avea consecinţe tragice, după cum s-a şi dovedit de-a lungul timpului. Astfel,  în cazul în care nimeriţi cu maşina într-o groapă sau chiar în cazul unui accident minor, bateria se va mişca, atingându-se de capotă şi se va produce un  scurtcircuit, care va avea drept consecinţă izbucnirea unui incendiu la motor, iar de aici şi până la explozie nu mai este decât un pas. La final, dacă noua baterie este dotată cu capace, şi de regulă este, le vom pune peste bornele pe care le protejează, iar operaţiunea de înlocuire a acumulatorului auto este finalizată.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite