Cum poţi deosebi vinul falsificat de cel adevărat. Trei lucruri esenţiale de care trebuie să ţii seama la cumpărături

Cum poţi deosebi vinul falsificat de cel adevărat. Trei lucruri esenţiale de care trebuie să ţii seama la cumpărături

FOTO Arhiva Adevărul

Specialiştii spun că există trei lucruri fundamentale în a distinge vinul adevărat de cel falsificat: eticheta, preţul şi provenienţa. Însă niciuna dintre metode nu este infailibilă (după principiul universal valabil că imaginaţia hoţului e mereu cu un pas în faţa logicii legiuitorului), deşi sunt de ajutor în aceste timpuri când chimia poate face adevărate minuni.

Putem conversa despre vin bun şi vin rău la nesfârşit, căci controversele din domeniu sunt la fel de vechi ca viticultura în sine. De-a lungul vremii, s-au scris cărţi despre asta, s-au făcut filme şi s-a umplut piaţa de bancuri, însă nimic din ceea ce s-a spus despre vin nu poate avea caracter de adevăr absolut, căci totul este mai mereu altceva decât ceea ce pare a fi atunci când vine vorba de băuturile alcoolice.

Există o mulţime de mituri despre vin, la mai toate popoarele europene. Românii, însă, s-au dovedit cei mai aprigi în a cultiva astfel de legende (la fel de aprigi pe cât s-au dovedit şi în cultivarea viţei), iar unii chiar ar putea să se jure pe roşu că au văzut cu ochii lor când cineva (de regulă un misterios specialist străin) săvârşea fie minunea transformării vinului în praf, fie pe cea exact inversă.

De unde vine legenda vinului din „pastile”

Nu-i niciun secret că cea mai importantă mărturie despre transformarea vinului în apă vine din Biblie, din celebrul episod al nunţii din Cana Galileii. De altfel, mulţi oenologi sunt de părere că tocmai din minunea săvârşită de Iisus s-au inspirat ulterior şi miturile legate de fabricarea vinului din altceva decât din struguri. Tot omul vrea să poată face minuni, cu alte cuvinte.

Totuşi, asta nu înseamnă că românii au deprins a face minuni, ci că cercetătorii în chimie au făcut progrese remarcabile, după cum vom arăta în cele ce urmează. Ideea că vinul se face câteodată (unii zic că deseori) din oareşce prafuri circulă de sute de ani şi este prezentă în numeroase relatări, fie ele anectodice sau cu parfum de poveste din bătrâni.

Spre edificare, unul dintre cele mai cunoscute bancuri legate de acest subiect este acela cu negustorul de vinuri care, pe patul de moarte, îşi cheamă fii pentru a le destăinui un mare şi teribil secret: „Fiilor, să ştiţi că vinul se mai poate face şi din struguri”.

Despre etichete, preţuri şi falsuri

Controalele făcute de Ministerul Agriculturii şi de Protecţia Consumatorului scot la iveală, anual, sute de tone de vinuri falsificate. Statisticile sunt relevante, însă nu includ decât o parte a fenomenului.

Evident, faptul că pe piaţă pătrunde foarte mult vin falsificat (apă, zahăr, drojdii, colorant şi arome „identic naturale”) face ca preţurile să scadă foarte mult, uneori sub preţul de cost al licorii făcute de struguri, iar asta-i aduce la sapă de lemn pe podgorenii veritabili. Chimia omoară vinăria, iar lipsa de fermitate a autorităţilor are un rol important în toată povestea.

Consumatorii de vin care nu se pricep să distingă între un vin natural şi unul fals trebuie în primul rând să se uite pe etichetă, unde este descrierea băuturii. Dacă pe etichetă scrie vin, înseamnă că sunteţi pe drumul cel bun, dar nu neapărat că aţi scăpat de falsuri.

Preţul ar putea fi un alt filtru prin care oamenii îşi pot da seama dacă vinul este natural sau nu. De regulă, un produs falsificat este foarte ieftin. Se comercializează la rafturi în PET-uri şi costă 7-10 lei bidonul de doi litri, pe când un vin natural cumpărat de la raft se vinde cu peste 10 lei sticla de 700 de mililitri. Important este însă citirea etichetelor.

BFL se traduce ca fiind o băutură fermentată liniştit. Practic, înseamnă un amestec de apă exogenă, alcool etilic, sirop de glucoză, acid citric, îndulcitori şi aromatizanţi naturali sau sintetici. Dacă găsiţi acest termen pe o etichetă, sigur în sticlă nu este vin din struguri.Însă producătorii de BFL-uri reuşesc să inducă în eroare consumatorii şi imprimă pe etichete simboluri care amintesc de vie sau dau denumiri specifice.

„Falsurile se fac de către cei care nu au suprafeţe de vii şi vor să facă mai multe loturi de vin la nivelul unui an. Falsificarea înseamnă de fapt adaos de apă în masa vinului, deşi în foarte multe cazuri nu se pune deloc vin, iar deosebirea dintre un vin natural şi unul falsificat este la îndemâna oenologului şi nu a consumatorului. Din această cauză au proliferat atât de repede şi atât de mult, pentru că au mers pe ideea slabei cunoaşteri a consumatorului“, ne spune Toader Manole, preşedintele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea.

Specialiştii de la Staţiunea de Cercetări Viti-Vinicole de la Târgu Bujor (Galaţi) cred că soluţia cea mai simplă este ca vinul să fie cumpărat de la producătorii autorizaţi, nu de la buza şanţului.

Se poate transforma vinul în „pastile”?

Foarte interesante sunt şi poveştile legate de transformarea vinului în pastile sau într-un soi de gel super-concentrat.

În urmă cu aproape 60 de ani, la cramele din Balinteşti ale IAS Bereşti (societatea dispărută, cu tot cu podgorie, sub apăsarea tranziţiei la economia de piaţă) a apărut povestea că o mare firmă franceză ar fi cumpărat o uriaşă cantitate de vin, însă a luat cei aproape un milion de litri de licoare într-o valiză obişnuită.

Se spune că la cramă au venit doi francezi, care ar fi introdus un soi de echipament de filtrare în fiecare butoi, iar acesta extragea, în nişte sticluţe ca de parfum, esenţa vinului. La sfârşit, francezii ar fi plecat cu o valijoară cu sticluţe, în vreme ce un butoaiele cramei a rămas aproape un milion de litri de apă cu un vag miros de vin.

Cam pe aceleaşi coordonate se situează şi legenda că, prin 1970, la Cotnari ar fi fost descoperită o hrubă secretă în care se aflau câteva butoaie cu vin din vremea lui Ştefan. Se pare că vinul se concentrase, prin evaporarea apei, la doar o zecime din volum, transformându-se într-un soi de marmeladă care îmbăta zece bărbaţi dintr-o cană.

Ambele poveşti sunt demontate însă, fără de milă, de Cătălin Păduraru, unul dintre cei mai cunoscuţi oenologi din România.

„E o prostie, e o teorie împotriva naturii. Învăţăm la chimie că există osmoza inversă, când din lichid faci solid, dar dacă încercăm să evaporăm apa din vin, primul care dispare este alcoolul pentru că fierbe la o temperatură mai mică. Într-o pastilă n-ar rămâne decât tanin, reziduuri, dar nu şi alcool. E o invenţie”, spune Păduraru.

Piaţa abundă şi de vin falsificat, dar şi de teorii despre efectele vinului făcut din altceva decât din struguri. Iar dincolo de lucrurile adevărate, sunt vehiculate şi numeroase „prăpăstii” despre efectele cancerigene ale unor adaosuri din vinuri.

„Se exagerează mult pe tema asta. Adaosurile din vin, deşi invazive, sunt autorizate pentru consumul uman şi nu sunt nocive. Nu vorbesc aici însă despre prafurile chinezeşti sau alte prostii vândute ca băutură alcoolică instant. Astea nu înseamnă vin”, mai spune Păduraru.

Vă mai recomandăm şi:

Epigramele de geniu ale lui Păstorel despre vin şi arta degustării băuturii: Din beţie te trezeşti, din prostie niciodată 

Secretele vinului ecologic creat de o staţiune de cercetare din România. Ce deosebiri sunt faţă de vinul obişnuit

Cum se prepară gutuiata, una dintre cele mai apreciate băuturi ale toamnei. Reţeta păstrată în România din moşi-strămoşi 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: