Când vor începe lucrările şi când va fi gata noua şosea de centură a Galaţiului. Detaliile proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform studiului de fezabilitate centura Galaţiului va avea şi un pod suspendat FOTO Studiu fezabilitate
Conform studiului de fezabilitate centura Galaţiului va avea şi un pod suspendat FOTO Studiu fezabilitate

Nu mai puţin de 56 de proprietăţi (printre care şi trei benzinării) aflate în zona de extindere a centurii vor fi expropriate, suma alocată fiind de 7 milioane de lei. Valoarea totală a proiectul este de aproximativ 30 de milioane de lei.

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi apreciază că dacă nu vor apărea contestaţii după ce va fi desemnat câştigătorul licitaţiei, în luna mai a acestui an ar putea începe proiectarea lucrării de modernizare a Drumului de Centură al municipiului Galaţi, iar în noiembrie se vor începe efectiv lucrările.

Potrivit calendarului stabilit, proiectarea ar trebui să fie executată în maxim 6 luni, iar recepţia finală a lucrărilor ar urma să aibă loc cel mai târziu la data de 31 mai 2022.

Drumul de Centură al municipiului Galaţi va avea , în final, pe toată lungimea lui, patru benzi (câte două pe sens), trotuare, rigole, piste de biciclete, pasarele pentru traversarea carosabilului, dar şi un pod hobanat (suspendat), cu o lungime totală de circa 700 de metri, care va scurta considerabil drumul făcut în prezent de cei care ocolesc oraşul.

Datele au fost prezentate public, marţi, 9 aprilie, la ceremonia de lansare a proiectului „Extindere şi modernizare variantă ocolitoare a municipiului Galaţi”, proiect în valoare de circa 30 de milioane de lei, investiţii accesate printr-un proiect cu finanţare europeană, derulat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Condicerea CJ a precizat că se vor efectua şi 56 de exproprieri de case şi afaceri, printre care şi trei benzinării. În total, este vorba despre 11.000 de mp de teren şi 6.000 de mp de construcţii, existând un buget iniţial de 7 milioane de lei, alocat pentru despăgubirea celor ce urmează să fie expropriaţi.

Conform proiectului european, despăgubirile sunt asigurate de la UE (cheltuieli nerambursabile), în valoare maximă de 3 milioane de euro (10% din valoarea proiectului), însă dacă valoarea despăgubirilor va fi mai mare (în urma evaluărilor sau în urma unor eventuale decizii ale judecătorilor), diferenţa de bani va fi asigurată de la bugetul Consiliului Judeţean Galaţi.

Este important de ştiut, totuşi, că şi în cazul în care proprietarii nu vor accepta oferta de despăgubire a CJ şi vor contesta în instanţă, aceştia tot vor expropriaţi, astfel încât proiectul să nu fie întârziat, urmând ca instanţa să decidă, ulterior, despăgubirile finale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite