Umilinţele la care au fost supuşi luptătorii anticomunişti din munţi. „De Paşte, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de anafură, iar urina era agheasmă”

Umilinţele la care au fost supuşi luptătorii anticomunişti din munţi. „De Paşte, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de anafură, iar urina era agheasmă”

Partizani în munţi

După venirea comuniştilor la putere, în Vrancea a existat o puternică rezistenţă, lupta cu regimul criminal de la sfârşitul anilor ’40 dându-se în munţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vânaţi sistematic, partizanii vrânceni au ajuns în mâinile Securităţii şi apoi prin puşcării. Unii au murit în detenţie, însă cei care au supravieţuit au poveşti cutremurătoare.

Gheorghe Popa a fost unul din cei 78 de mocani din Nereju, arestaţi de Securitate în 1950. El a făcut parte din organizaţia „Vlad Ţepeş II" care a pus la cale Revoluţia anticomunistă atunci când s-a decretat naţionalizarea pădurilor.

A lucrat în armată, la Batalionul de Paraşutişti, Flotila 1 Bucureşti, la Departamentul Spionaj Sabotaj şi Terorism. În 1950 a fost cooptat de colonelul Victor Lupşa pentru a spiona angajaţii Securităţii din comuna sa.

Surprinzător, comuniştii îşi instalaseră sediul chiar în casa părinţilor lui. Cu toate acestea, l-au lăsat să stea în camera de la etaj, care era construită din lemn. „Am făcut o gaură în podeaua din lemn şi stăteam cu urechea să ascult ce vorbeau ei. Îi făceam lui Lupşa notiţe cu tot ce auzeam, iar el le băga în sticle pe care le îngropa în pământ. Am lucrat aşa doi ani fără să fim descoperiţi", se arată într-o mărturie a lui Gheorghe Popa.

FOTO: Gheorghe Popa

În noaptea de 23 iulie 1950, când trebuia să înceapă răscoala, 400 de nerejeni s-au strâns în pădure în punctul Poiana Sării înarmaţi cu furci, topoare, dar şi cu arme automate rămase de la ruşi, din timpul războiului. Toţi aşteptau semnalul de la Primărie, prin telefon, întrucât se constituise o întreagă organizaţie împotriva comuniştilor, cu grupuri din toate comunele judeţului. Cineva a avut însă grijă ca telefoanele să nu funcţioneze.

„Am aşteptat ordinul de atac până pe la 3.00 dimineaţa. Am auzit apoi că nu funcţionează telefoanele, că nu se poate lua legătura cu restul comunelor şi dimineaţă ne-am dispersat. O săptămână a fost linişte în comună, nu a venit nimeni de la Securitate, dar eram cu toţii speriaţi pentru că se ştia că va fi rău de noi. Ne-am ascuns în munţi o vreme, dar după o săptămână au început să vină după noi ca să ne aresteze. Pe Lupşa, şeful organizaţiei noastre din Nereju, l-au găsit mort în pădure, dar nu cred că el ne-a trădat. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci", a mai adăugat Gheorghe Popa.

Umilinţă peste cotele imaginabilului

După ce a fot arestat, la 24 august 1950, a fost transferat de la un penitenciar la altul, fiind judecat la Galaţi.
„Ne făceau toate mizeriile posibile în bătaie de joc. Nu doar când mergeam la interogatorii, ci tot timpul. La Paşte, ne dădea la gură cu murdărie, materie fecală, şi zicea că este în loc de anafură, iar la Bobotează, cu urină. Dacă nu acceptai, te bătea până cădeai mort", mărturiseşte nerejeanul despre tratamentele groaznice la care a fost supus.

„Era clar că toţi care am fost duşi acolo eram duşi la moarte. Stăteam câte 32 în celulă şi dormeam toţi, pe o parte, direct pe ciment. Aveai doar o rogojină, atât. Când se întorcea unul pe cealaltă parte, trebuia să se întoarcă toţi. Acolo ne făceam nevoile. Când se umplea găleata, urinam în gamela în care mâncam, că nu aveai unde şi nici nu aveam cu ce să o spălăm", îşi aminteşte cu amărăciune fostul deţinut politic. Ca să scape de chin, s-a înscris ca ajutor la bucătărie. A rezistat ceva mai bine decât ceilalţi, însă n-a scăpat de torturi până când nu a semnat declaraţia dictată de anchetatorii securişti.

Revoluţia anticomunistă, pusă la cale de comunişti

Ion Chiuchiur, un alt nerejean a susţinut că revoluţia a fost programată chiar de comunişti „pentru a scoate duşmanii poporului la iveală", citându-l pe Cicerone Ioniţoiu din „Rezistenţa armată anticomunistă din munţii României 1946 - 1958".

FOTO: Ion Chiuchiur

Bătrânul, un autodidact perseverent, povestea înainte să moară: „Cicerone spune în cartea sa, şi nu degeaba, că acele organizaţii subversive pe care le-am făcut noi, au fost pregătite tot de comunişti, pentru că ştiau că este armament rămas în păduri din timpul războiului şi că lumea este nemulţumită. Au vrut să scoată la iveală duşmanii poporului şi să-i pedepsească. Părerea mea este că acel Lupşa era de la Securitate şi ne-a racolat pe noi".

Carcera cu sârmă ghimpată

Ion Chiuchiur a fost prins în 1950, de securişti, după ce s-a înrolat în organizaţia „Vlad Ţepeş II". Se retrăsese în munţi, însă a fost trădat de un localnic care l-a chemat la el ca să îi dea provizii pentru partizanii din munţi. „M-au luat din şura de fân de la Ion Bucăleţ. El m-a trădat şi le-a arătat securiştilor unde sunt. Mie mi-a zis că-mi dă de mâncare. Noi ne retrăsesem în munţi. Ne spusese Lupşa, şeful organizaţiei, că vin americanii şi ne lansează cu paraşuta hrană şi armament", îşi aminteşte Chiuchiur.

A fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru „uneltire împotriva ordinii sociale".Mare parte din ceea ce i-a fost dat să trăiască pe timpul detenţiei, Chiuchiur le-a scris în două volume de poezii, „Lacrimă memoriei", pe care le-a publicat după 1990.
 

citeste totul despre: