S-a  lansat proiectul “Omul anului 2018 în Vrancea”. Unde pot fi trimise propunerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culiţă Ioan Uşurelu, iniţiatorul proiectului
Culiţă Ioan Uşurelu, iniţiatorul proiectului

Evenimentul este organizat de Fundaţia Social-Culturală Mioriţa, Liga Scriitorilor din Vrancea (1998) şi Revista şi Editura “Salonul Literar”.

Lipsa de preocupare a autorităţilor din Vrancea de a promova personalităţile acestui judeţ, indiferent de domeniul de activitate, l-a determinat pe scriitorul Culiţă Ioan Uşurelu să iniţieze demersul de a aduce în prim plan tot ce are mai bun acest judeţ din punct de vedere al resursei umane de calitate.

Astfel, prin intermediul Fundaţiei Social-Culturale Mioriţa, Ligii Scriitorilor din Vrancea (1998) şi Revistei şi Editurii “Salonul Literar”, toate conduse de scriitorul vrâncean, a fost lansat proiectul “Omul anului 2018”, prin care vor fi identificate mai multe personalităţi vrâncene, în domenii dintre cele mai diverse precum cultură, învăţământ, arte plastice, muzică, teatru, istorie, medicină etc.

Pentru realizarea proiectului, care se desfăşoară în perioada 8-28 decembrie, este nevoie ca publicul să vină cu propuneri pertinente.

"Ştim că autorităţile din unele sate, oraşe şi judeţe ale ţării au organizat şi organizează acţiuni lăudabile pentru Promovarea Culturii, învăţământului, Artelor, Muzicii, Istoriei, Literaturii, Medicinii, Industriei Mici şi Mari etc. Din păcate, în Vrancea nu observăm asemenea acţiuni de amploare şi ne tot întrebăm de ce. Fără a răspunde  la aceste întrebări, care frământă permanent vrâncenii, încercăm să luăm atitudine  prin iniţiativa Fundaţiei Social Culturale ”MIORIŢA”, a Revistei şi Editurii ”Salonul literar”, a Ligii Scriitorilor din Vrancea(1998) şi a altor organizaţii Guvernamentale sau Neguvernamentale, a unor Întreprinderi Mici sau Mari care ni se pot alătura pe parcurs (şi pe care le vom aminti la acel moment). Prin urmare, în perioada 8-28 decembrie 2019, se va desfăşura Proiectul „OMUL ANULUI 2018” în domeniile de mai sus (la care se pot adăuga altele propuse de dv.). În acest sens, rugăm pe toţi prietenii de pe FB să promoveze-prin distribuire- Proiectul şi a--poi să nominalizeze persoanele (personalităţile)  recunoscute pentru activitatea lor de excepţie într-un domeniu sau altul. Nominalizaţii vor avea ca votanţi pe aceia care vor da LIKE şi-eventual- vor face comentarii. Pot fi  NOMINALIZAŢI vrânceni de pretutindeni (să dovedească doar, prin document, că s-au născut în Vrancea). Şi votanţii pot fi de Pretutindeni. Pe 29 decembrie 2019 vor fi afişate numele personalităţilor care au avut cel mai mare număr de votanţi şi, într-un cadru festiv, li se vor înmâna Diplomele de Excelenţă. În revista ”Salonul literar” (apariţiile din 2020) vor fi popularizaţi câştigătorii. VĂ RUGĂM SĂ PARTICIPAŢI ÎN NUMĂR CÂT MAI MARE”, anunţă Organizatorii.

Mai multe informaţii puteţi afla de pe pagina de Facebook a iniţiatorului proiectului.                                                                                                                                            

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite