Alertă: Ghișeul.ro, clonat de infractorii cibernetici. Cum diferențiem platforma oficială de replicile frauduloase | adevarul.ro

Alertă: Ghișeul.ro, clonat de infractorii cibernetici. Cum diferențiem platforma oficială de replicile frauduloase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că infractorii cibernetici au creat o clonă a platformei Ghișeul.ro pentru a fura datele bancare și informațiile personale ale utilizatorilor. Specialiștii explică la ce trebuie să fie atenți românii pentru a nu cădea în capcană.

Platforma ghișeul.ro
Platforma de plăți ghișeul.ro a fost clonată. Foto captura de ecran

Potrivit DNSC, atacatorii folosesc pagini care imită aproape perfect aspectul platformei oficiale Ghișeul.ro, încercând să convingă utilizatorii să introducă date personale și informații despre cardurile bancare.

Cum recunoști un site fals

Primul lucru care trebuie verificat este adresa paginii de internet. Site-ul oficial este www.ghiseul.ro, iar orice diferență, chiar și o singură literă, poate indica o tentativă de fraudă. Infractorii folosesc frecvent domenii foarte asemănătoare, care la prima vedere par autentice.

De asemenea, utilizatorii trebuie să fie atenți dacă au ajuns pe pagină printr-un link primit prin SMS, e-mail sau rețele sociale. Specialiștii recomandă accesarea platformei doar prin introducerea manuală a adresei în browser sau din surse oficiale.

Un alt semnal de alarmă îl reprezintă solicitarea unor informații neobișnuite. Platforma oficială nu cere codul PIN al cardului, parolele aplicației bancare sau codurile de autentificare primite prin SMS.

Ce recomandă specialiștii

DNSC le recomandă utilizatorilor să verifice cu atenție adresa site-ului înainte de a introduce orice date și să nu acceseze linkuri primite din surse necunoscute.

„Orice site poate fi clonat. Sunt copiate toate elementele și introduse în site-ul clonat. Utilizatorii trebuie să verifice exact ce e scris în link și astfel își pot da seama dacă e linkul corect sau nu”, a declarat Mihai Rotariu, purtătorul de cuvânt al DNSC.

De asemenea, este indicat să fie verificată existența conexiunii securizate (https), însă specialiștii atrag atenția că simpla prezență a lacătului din browser nu garantează că pagina este autentică, deoarece și site-urile frauduloase pot utiliza certificate de securitate.

Ce trebuie să faci dacă ai introdus datele pe un site fals

Dacă ai completat datele cardului sau alte informații personale pe o pagină suspectă, este recomandat să contactezi imediat banca pentru blocarea cardului și monitorizarea eventualelor tranzacții neautorizate.

În paralel, incidentul poate fi raportat către Directoratul Național de Securitate Cibernetică, pentru ca autoritățile să poată lua măsuri împotriva site-urilor frauduloase.

Specialiștii atrag atenția că astfel de campanii de tip phishing sunt tot mai frecvente, iar verificarea atentă a adresei web înainte de autentificare rămâne cea mai simplă metodă de a evita furtul datelor personale și financiare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite