Mama-eroină care a dat României mari personalităţi ale culturii, învăţământului şi ştiinţei: „Copilului să-i dai ce-i trebuie, dar niciodată să nu-i laşi bani pe mână“
0
În vremurile de odinioară, femeile, deşi nu erau în prim-planul vieţii sociale şi politice, rezervat bărbaţilor, au avut un rol important în creşterea şi educarea copiilor care au devenit oameni de seamă ai societăţii.
Una dintre cele mai cunoscute focşănence ale secolului al XIX-lea a fost Rusanda Longinescu (1843-1925), cunoscută în epocă drept ”mamă de profesori”.
Şase dintre cei 19 copii cărora le-a dat viaţă Rusanda au fost profesori, doi din ei, Ştefan şi Gheorghe Longinescu, fiind membri ai Academiei Române. Creşterea şi educaţia copiilor săi au constituit pentru Rusanda Longinescu, femeie simplă şi fără carte, dar harnică, scopul principal în viaţă.
Rusanda s-a născut în anul 1843 şi a fost căsătorită cu Gheorghe Longinescu, negustor din Focşani, care a avut prima fabrică de ceară albă din oraş. Doar şase din cei 19 copii cărora le-a dat viaţă au supravieţuit, cazurile de deces în cazul copiilor fiind destul de dese în acea perioadă plină de molime, dar Rusanda a ţinut morţiş în cazul copiilor ei să ajungă cineva în viaţă, după reguli aspre, dar sănătoase, după cum singură spunea.
Reguli aspre, dar sănătoase
"Îţi veneau atât de des copiii, încât unul scăldai cu mâinile, altul legănai cu piciorul şi altul te trăgea de poală…Ne-ai crescut la piept şi ne-ai îngrijit cum numai ca mam[ puteai să îngrijeşti. Nu ştiai de plăceri, nu ştiai de plimbări, fiindcă nimic nu se creşte mai greu decât un copil. Şi ai avut atâţia! Şi ai crescut atâţia! Că de-i copilul mic, necazul e mic, iar de-i mare, necazul e mai mare. Noi te-am necăjit prea mult şi de mici şi de mari”, spune fiul ei, Gheorghe, într-o cuvântare la Radio Bucureşti, în 1930.
Istoricul Horia Dumitrescu, care a documentat mult în arhive despre familia Longinescu, spune că Rusandra şi-a crescu copiii în spiritul tradiţiilor strămoşeşti. „Considera că este bine ca un copil să-ţi fie drag, dar el să nu ştie. Să-l săruţi, dar să nu-l alinţi prea mult. Să-i dai ce-i trebuie, dar să nu-i dai niciodată bani în mână. Şi mai ales să nu-l iei la petreceri, să-l culci seara devreme şi să nu-l laşi să se înhăiteze cu copiii răi”.
Penultimul ei copil, al 18-lea, pe nume Maria, s-a născut debilă, foarte plăpândă şi din această cauză eforturile de recuperare au fost supraomeneşti. Maria şi-a luat licenţa în Ştiinţele Naturii şi a fost profesoară la Craiova şi Turnu Măgurele, dar îşi aminteşte sacrificiul mamei sale pentru îngrijirea sa.
"Eram în clasele primare cea mai zburdalnică elevă. Nu treceau două, trei săptămâni şi erai chemată la şcoală ca să plăteşti geamurile sparte de mine în jocul cu coarda, mingea, cercul. Când În Focşani se ivea vreo boală (epidemie) mă îmbolnăveam întotdeauna. Am fost bolnavă de bronşită - pleurezie -dublă pneumonie, tifos etc. boli care cereau o îngrijire serioasă atât în timpul boalei, cît şi în convalescenţă. Din mamă te-ai prefăcut în înger păzitor. Cei patru doctori care mă căutau (Acmztz - Glzellert - Shapira şi Klang) nu numai că nu-ţi dădeau nici o speranţă - dar, îţi spuneau să ai lumânarea pe masă. Pierduseşi treisprezece copii - la gândul că vei mai pierde vreunul din cei şase rămaşi te istovea. Nopţi întregi nu dormeai - vegheai pe scaun cu cotul rezemat de speteaza patului. Şi nu era vorba de o noapte dură, ci de două – trei luni. Pe când eu mă bucuram când mă îmbolnăveam că stăteam acasă şi în convalescenţă veneau colegele şi mă jucam - mama te topeai ca o lumânare îngrijind de mine", scrie Maria Longinescu într-o lucrare închinată mamei sale.
Rusanda era nu numai o mamă exemplară, ci şi o gospodină pe cinste, care iubea florile şi natura. De altfel, casa pe care o avea în Focşani era un exemplu pentru oraş, iar localnicii se minunau cum de reuşeşte să facă atât de multe lucruri, într-o curte mică, unde amenajase chiar şi locuri de joacă pentru copiii ei, cu trapez, paralele, inele, leagăn, până la colivii cu păsări, arici, arici, broaşte, şerpi.
Rusanda era duşmancă neîmpăcată a lucrului făcut de mântuială şi a neorânduielii. Odată, Gheorghe (Ghiţă) pleca de acasă. Rusanda l-a oprit în pragul uşii şi i-a spus că hainele sunt boţite: "Lasă Mamă, sunt destul de frumoase pentru nasul meu"- i-a spus fiul ei. Replica a venit imediat: "Or fi pentru nasul tău, dar nu sunt pentru obrazul meu. Ce-o să zică lumea când te-o vedea aşa. Da, mă-ta ceea ce n 'are ochi, nu vede, cum te lasă să ieşi aşa în lume, mai mare batjocura”.
Văduvă la 39 de ani
Femeia a rămas văduvă la vârsta de 39 de ani şi avea la acel moment opt copii de care îngrijea. Cel mai mare copil avea 14 ani, iar cel mai mic doar două luni. De pe urma soţului, pe care l-a iubit foarte mult, a beneficiat şi de avere, dar şi de datorii. Avocaţii au sfătuit-o după moartea soţului să nu recunoască datoriile, ca să poată salva din avere, dar Rusanda nu s-a lăsat înduplecată, spunând că vrea să-şi trăiască viaţa cinstit. "Să-mi rămână săraci copiii, dar numele lui Longinescu să rămână cinstit, aşa, cum i-a plăcut lui să trăiască: o viaţă curată ca cristalul".
Pentru plata datoriilor şi-a vândut moşiile şi casele pe care le avea, rămânând aproape cu nimic din avere. Prietenele chiar au sfătuit-o pe Rusanda să-şi dea copiii la stăpân, să-i lase să muncească. Îngrozită, Ruxandra le-a răspuns: "Cum să-i dau la stăpân, când vor să înveţe carte". Tuturor celor care au întrebat-o cu ce îi va creşte şi cum îi va creşte, le-a răspuns cu mândrie: "Îmi voi creşte copiii în aşa fel ca să nu simtă lipsa lui tată-su, îmi voi creşte copiii aşa fel ca să nu-mi reproşeze nimeni nimic, nici ei când vor fi mari".
Şi a avut mare dreptate, reuşind să-şi trimită toţi copiii la şcoală.
“Această femeie nu a avut şi nu va avea egal, dacă nu în întreaga Românie, cel puţin în spaţiul nostru mioritic. De ce? Pentru că a născut de 19 ori. Chiar dacă au supravieţuit cam o treime dintre copii, vina nu aparţine mamei, ci situaţiei medicale de la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost, pe lângă o bună casnică, şi o iscusită negustoreasă, mai ales după moartea soţului, când a preluat frâiele afacerii şi a procurat bani pentru a-şi ţine la şcoli bune toţi copiii”, spune Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Vrancea.
Rusanda Longinescu a învăţat să se iscălească abia la vârsta de 70 de ani, dar avea o rară calitate, o ţinere de minte formidabilă, care a ajutat-o enorm în afacerile pe care le făcea, rulând multă marfă pe credit şi pe debit. De la ea a moştenit cel mai erudit fiu, Gheorghe Longinescu, memoria excepţională, precum şi puterea de muncă neasemuită. ”Această însuşire moştenită de la mama sa l-a ajutat să poată îndeplini ceea ce nici un alt profesor n-a săvârşit, orb fiind aproape 30 de ani. Gheorghe Gh. Longinescu, savant chimist, a orbit din cauza experimentelor în laborator, dar acest lucru nu l-a împiedicat să scrie manuale de chimie, cărţi, articole, să-şi ţină impecabil cursurile de la Universitate, conferinţe”, a mai precizat istoricul Dîrdală.
În subsolul unei fotografii vechi, de la 1886, în care Ruxanda Longinescu este fotografiată alături de patru dintre copiii săi, stă scris: ”Rusanda Longinescu (1843-1925), a fost mamă sfântă şi româncă adevărată. În văduvie s-a chinuit ca nimeni pe pământ ca să ţie la învăţătură şapte copii. Îşi lua de la gură ca să le cumpere cărţi şi haine. Doi din copiii între care e fotografiată la 1886 sunt azi profesori universitari şi al treilea e inspector general al învăţământului. Alţi trei sunt profesori secundari. Cu drept cuvânt s-a scris pe mormântul său: ”Rusanda Longinescu, mamă de profesori”.
Patrioată adevărată
Rusanda a fost contemporană cu Unirea Principatelor Române din 1859, Războiul de Independenţă şi Războiul de Reîntregire a Neamului. Fiica ei, Maria, povestea că însuşi domnitorul Al. I. Cuza s-a bucurat cât de frumos era împodobită casa cu tricolor din Focşani.
“Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a jucat Hora Unirei în faţa casei noastre şi cu sabia a tăiat panglica tricoloră ce o întinsese tata de la prăvălia noastră la vecin, peste podul de piatră - tăind hotarul ce despărţea cele două ţărişoare Moldova şi Muntenia".
Rusanda Longinescu a murit în anul 1925, la vârsta de 82 de ani şi a fost înmormântată în Cimitirul Nordic din Focşani, alături de soţul ei şi de cei 13 copii. Fiul ei Gheorghe a numit-o "sfântă mamă de profesori", iar Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Putna considera că "Neamul Longineştilor, e neamul Şoimăreştilor, aici în Focşani”.
Fiul ei excepţional, Gheorghe Gh. Longinescu, i-a dedicat o lucrare intitulată sugestiv, ”Mama”, care se află doar la Biblioteca Academiei Române. Astăzi, o stradă din Focşani şi un liceu poartă numele lui G.G. Longinescu, dar casa familiei Longinescu nu mai există.
Doi copii savanţi, membri ai Academiei Române
Doi dintre cei mai cunoscuţi copii ai Rusandei Longinescu au fost Gheorghe Gh. Longinescu, un renumit chimist român, membru de onoare al Academiei Române şi Ştefan Longinescu, un cunoscut jurist al vremii, membru corespondent al Academiei Române. Gheorghe şi Ştefan prevesteau încă de pe băncile Gimnaziului „Unirea” că vor avea o carieră strălucită. Cei doi tineri focşăneni, cu aplecare spre studiu, însuşire dobândită în familie şi la şcolile din oraşul nostru, continuă pregătirea la Iaşi şi ajung printre puţinii concitadini recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional.
Gheorghe C. Longinescu, savant chimist, cercetător, s-a născut la 1869 la Focşani. A urmat specializarea la Berlin, cu ilustrul profesor Emil Fischer, unul dintre cei mai mari chimişti ai vremii, răsplătit mai apoi pentru meritele sale cu premiul Nobel. Ulterior, Longinescu a obţinut titlul de Doctor în Filosofie, specialitatea Chimie. G. G. Longinescu a avut şi o lungă şi bogată activitate profesorală: 10 ani în licee şi 35 la universitate. Fondează în anul 1905 revista ”Natura”, împreună cu G. Ţiţeica, purtând subtitlul de ”revistă pentru răspândirea ştiinţei”, cea mai prodigioasă publicaţie ştiinţifică apărută în România, al cărei director va rămâne până la moarte. Lui îi aparţine citatul: “Numai prin ştiinţă şi credinţă România mare va deveni şi România tare”.
Ştefan Longinescu a practicat avocatura, e apoi judecător de ocol, supleant la tribunal, judecător de instrucţie la Galaţi, îşi face doctoratul la Berlin şi apoi este profesor de drept la Iaşi, iar ulterior ocupă Catedra de Drept roman a Facultăţii de Drept din Bucureşti, asigurând, din 1908, şi cursul de Istoria dreptului românesc.
Se încarcă comentariile...
