Investiţie surprinzătoare în staţiunea Soveja. O universitate de stat face acolo baze de practică pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Filimon, primarul comunei Soveja şi Alexandru Nechifor, prorector la Universitatea "Dunărea de Jos" au semnat protocolul de colaborare
Ionuţ Filimon, primarul comunei Soveja şi Alexandru Nechifor, prorector la Universitatea "Dunărea de Jos" au semnat protocolul de colaborare

Investiţiile din comuna de munte vor fi realizare prin fonduri europene nerambursabile, acestea vizând trei linii mari de acţiune.

Conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi  primarul comunei Soveja au semnat un parteneriat care să stea la baza proiectelor care vor fi implementate la nivelul comunei de munte din Vrancea.

Este vorba despre construirea unei baze de practică pentru studenţi, care să includă mai multe componente.

Astfel, se vrea dezvoltarea unui centru de perfecţionare şi transfer tehnologic prin intermediul căruia să se asigure cursuri de perfecţionare şi de formare profesională pentru studenţi, construirea unui centru de cercetare piscicolă, respectiv o păstrăvărie şi a unui centru de recuperare medicală, în special axat pe kinetoterapie.

"Sunt nişte discuţii începute mai demult şi acum am ajuns la un acord. Am răspuns invitaţiei domnului Alexandru Nechifor, prorector al Universităţii Dunărea de Jos, în vederea definitivării protocolului de colaborare. Noi vom pune la dispoziţie un teren de 10 hectare pentru toată această bază şi sunt sigur că lucrurile se vor mişca bine din acest punct de vedere. De altfel, Universitatea are bază de practică şi în Delta Dunării ş pe acest model va funcţiona şi proiectul cu păstrăvăria", ne-a spus Ionuţ Filimon, primarul comunei Soveja.

Protocolul de colaborare va fi aprobat cât de curând la nivelul Consiliului local şi, respectiv, în Senatul Universităţii, iar ulterior se va trece la scrierea proiectelor pentru solicitarea finanţărilor europene nerambursabile.

Edilul spune că are mare încredere că Soveja va redeveni ce a fost odată, prin reconstruirea taberei pentru copii, proiectul fiind în stadiu avansat la Compania Naţională de Investiţii.Şi Clubul Oţelul Galaţi s-a arătat interesat de dezvoltarea unui parteneriat, în special pe zona de cantonament pentru sportivii clubului.

Vă mai recomandăm:

Staţiunea Soveja, primii paşi pentru ieşirea din moarte clinică, după 30 de ani. Ce investiţii sunt aşteptate

Cum vrea să revigoreze turismul aşezarea cu cel mai curat aer din ţară. Detaliile unui proiect pro-mişcare

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite