Un preot din Dolj şi soţia sa au murit la 46 de ani răpuşi de COVID. „Dacă mă vaccinam, poate aveam o şansă”

Un preot din Dolj şi soţia sa au murit la 46 de ani răpuşi de COVID. „Dacă mă vaccinam, poate aveam o şansă”

FOTO Facebook / Aurel Dolea

De pe patul de spital, preotul le spunea enoriaşilor care sunau să-l încurajeze: "Voi pleca! Dacă mă vaccinam, poate aveam o şansă! Vaccinaţi-vă!". Fiul cel mare a transmis un mesaj răvăsitor.

Este durere mare în comuna doljeană Orodel. Preotul Aurel Dolea şi preoteasa Larisa Claudia Dolea, ambii în vârstă de 46 de ani, erau apreciaţi de oameni. "Un adevărat duhovnic. Când cineva avea o problemă, imediat îi sărea în ajutor. Nu ne vine să credem", spun localnicii care, la aflarea veştii, au umplut curtea bisericii din comună de flori, coroane şi lumânări.
 
Preotul Aurel Dolea a fost iniţial internat la spitalul din Băileşti, dar când starea a început să i se agraveze a fost transferat  la Institutul "Marius Nasta", din Bucureşti .A murit luni, pe 18 octombrie. După doar două zile, s-a stins din viaţă si preoteasa, la Spitalul din Caracal. Ambii erau nevaccinaţi.
 
"I-am tot sunat, îi sunam pe rând să vedem cum se simt. Ultimele cuvinte ale preotului au fost că regretă că nu s-a vaccinat. Ştia că va muri. <<Voi pleca! Dacă mă vaccinam, poate aveam o şansă! Vaccinaţi-vă!>>, asta ne spunea. Este groaznic ce s-a întâmplat, groaznic", au spus cu lacrimi în ochi mai mulţi enoriaşi.
 
Preotul Aurel Dolea slujea de 15 ani în comuna Orodel, localitate în care, de altfel, a şi crescut. Oamenii nu ştiu să fi avut probleme de sănătate. "Era sănătos. Nu avea nicio boală. Chiar am discutat pe tema asta. Preoteasa, însă, avea un început de diabet. Dar nu era avansat. Nu pot să înţeleg cum i-a răpus virusul ăsta. Erau o familie atât de frumoasă", a declarat unul dintre vecini.
 
Sursa FOTO Facebook / Aurel Dolea
 
Soţii Dolea au lăsat în urmă doi băieţi în vârstă de de 7, respectiv 21 de ani. Fiul cel mare a scris pe pagina sa de socializare un mesaj răvăşitor: "Dumnezeu să vă ierte, scumpii mei părinţi dragi şi iubiţi, m-aţi lăsat amîndoi şi aţi plecat grăbiţi în grădină Domnulu,i în ceruri. Regrete eterne, aţi lăsat în inima mea şi a fratelui meu un gol nemăsurabil, nu vă vom uita niciodată şi cu cinste şi slavă vom pomeni numele vostru", a scris Marius Dolea.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările