
Sute de craioveni încadraţi în categorii sociale de persoane cu venituri foarte mici au stat la cozi uriaşe ieri pentru a primi pachete cu ajutoare alimentare din partea Primăriei Craiova. Unii dintre ei şi-au permis luxul de plăti taxiul pentru a transporta sacoşele acasă.
„15.000 de pachete cu alimente sunt oferite din fondurile bugetului local. Distribuirea produselor alimentare se face în funcţie de listele transmise de către Casa Judeţeană de Pensii Dolj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, de listele întocmite în baza cererilor depuse de persoanele fără venituri cu vârsta de peste 60 de ani şi de lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale. Distribuirea alimentelor se face în spaţiul cu destinaţia de sală de sport“, a precizat Ioana Stoian, director Asistenţă Socială în cadrul Primăriei Craiova.

Unii nevoiaşi şi-au cărat ajutoarele sociale acasă cu taxiul FOTO Andreea Mitrache
„Am stat destul la coadă“
Mulţi dintre cetăţenii Craiovei încadraţi în categoria sărmanilor au plecat ieri cu taxiul după ce şi-au ridicat plasele încărcate cu alimente, în prima zi de desfăşurare a programului social. În capitala Olteniei, un kilometru cu taxiul este taxat cu 2 lei şi 95 de bani, ceea ce face ca o cursă medie să se ridice la valoarea de 13-14 lei. Chestionaţi de ziariştii prezenţi ieri în faţa sălii de sport de unde pot fi ridicate sacoşele cu ajutoare, nevoiaşii s-au arătat iritaţi. „Nu este treaba dumneavoastră cum ne descurcăm noi. Vreţi să duc sacoşele până acasă cu autobuzul? Mă aşteaptă copiii acasă să le pregătesc masa şi nu este normal să stau plecată de acasă atât de mult. Am stat destul la coadă“, a declarat una dintre craiovencele care a comandat un taxi pentru a-şi căra acasă ajutorul social.
Alţi beneficiari ai programului primăriei se plâng că sunt la mila instituţiilor statului român după o viaţă de muncă. Adriana Stancu, una dintre femeile venite să încaseze plasele cu alimente, spune că a muncit peste 30 de ani ca infirmieră la Spitalul Judeţean Craiova, iar pensia pe care o încasează acum este mai mică de 600 de lei. „Sunt mană cerească alimentele pe care le-am primit. Eu am o pensie de sub 600 de lei, sunt bolnavă şi am nevoie de medicamente. Pensia mea este deja arvunită lună de lună pentru medicamente. Două kilograme de ulei, zahăr, făină, mălai şi orez pentru mine înseamă destul de mult. Am stat la coadă mai bine de două ore, dar nu am altă soluţie. Majoritatea oamenilor veniţi aici sunt sărmani, iar tot ce vedeţi că se întâmplă acum este realitatea“, a spus femeia.
400 de lei pensie, la 86 de ani
Alţi bătrâni beneficiari ai programului se plâng că n-au suficienţi bani pentru a traversa cu bine iarna. „Am 400 de lei pensie şi abia reuşesc să trăiesc de la o lună la alta. Aceste alimente sunt ca un cadou de Crăciun şi mă bucur că cineva se mai gândeşte şi la noi. La 86 de ani este umilitor să ajungi să trăieşti din mila statului, dar când nu ai ce să mănânci accepţi absolut orice. Din acest motiv am stat la coadă şi am îngheţat de frig“, a povestit Maria Purcaru.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: