AUDIO Înjurături ca la uşa cortului între Făt-Frumos şi Safta, colegi în ALDE: „Eşti un împuţit bă, c...t bolnav!“, „Ce faci, mânca-ţi-aş, o dai în bagabonţeală?“
0Scandalul a avut loc în comuna doljeană Sadova. Protagoniştii, doi colegi de partid: unul este primarul Eugen Safta, celălalt consilierul local Nicolae Făt-Frumos Racman. Cearta între cei doi a pornit în timpul unei şedinţe de consiliu. "Ne-am înţeles cum să votăm, dar el a făcut altceva. M-am enervat, sunt coleric!".
Scandalul între cei doi colegi de partid a avut loc luni, 18 martie, în sediul Primăriei Sadova. Înainte de şedinţa de consiliu, primarul Eugen Safta şi consilierul Nicolae Făt Frumos Racman au vorbit cum să voteze punctele de pe ordinea de zi, numai că cel de-al doilea nu a respectat înţelegerea făcută. Şi de aici a început tărăboiul.
"Esti un împuţit bă, asta eşti, eşti un împuţit... Votează bă ce vrei, c...t bolnav. Ţigan nenorocit. Îţi arăt eu ţie ce îţi fac. Eşti ţigan, du-te dracu' de aci", a strigat nervos primarul.
"Da’ ce, suntem obligaţi să votăm? Mă faci ţigan, te dau în judecată. Să fiu al dracu cu mama, nu am făcut până acum, dar acum o să fac. Te dau în judecată că m-ai făcut de mii de ori ţigan. Păi ce, vrei să votez să bagi bani în buzunar, ai pe nevastă-ta în primărie, ai pe noru-ta, pe toată lumea. Nu te-ai săturat. Eu te-am pus primar să-ţi faci miliarde, toată primăria este a ta. M-ai chemat aici să îmi spui că îmi dai un cap în gură? Vedem noi la final cine e c...t, domn primar. Suntem oblugaţi să votăm toate căcaturile tale. De-asta m-ai chemat, pentru asta m-ai chemat? Ce faci mâncaţi-aş p..a ta, o dai în bagabonţăneală. Nu ţi-e ruşine mă nesimţitule, ridici mâna la mine, mă? Păi, mă chemi să mă omori că de ce am votat contra ta? De asta mă chemi? Sunt destule aici care au fost martore, fetele astea. Mă chemi după şedinţă să mă întrebi că de ce am votat contra ta. Păi ce vrei să îţi votez toate c....e pe care vrei tu să le faci? Avem oameni în primărie care ne-au ales. Nu doar pe mine", a ţipat şi consilierul.
Din înregistrarea audio reiese că cei doi au fost chiar la un pas de a se lovi, dar cei care asistau la tot circul au reuşit să intervină la timp.
Ce spune primarul Eugen Safta
"Recunosc, nu m-am abţinut. Ne-am înţeles cum să votăm, dar el a făcut altceva. M-am enervat, sunt coleric. Dar, va spun eu, supărarea lui e alta. Primăria l-a dat în judecată să dea înapoi un teren şi de-aia face aşa! Îl deranjează că se votează şi nişte măsuri pentru ca oamenii de afaceri să intre în legalitate şi, cum administrează şi el o firmă, nu-i convine", a declarat Eugen Safta, primarul comunei Sadova.
Ce spune consilierul Făt-Frumos Racman
"Nu face doar cu mine aşa. Taie şi spânzură în comuna Sadova. Voi demonstra. Am depus plângere la Poliţia Bechet împotriva domnului primar pentru abuz în serviciu, pentru jigniri şi ură de rasă", a spus consilierul Racman.
După cercetări, poliţiştii din Bechet vor decide ce măsuri se impun într-un asftel de caz.