Viaţa sfintei abandonate de oameni, dar iubită de Dumnezeu. Din fată de dregător a ajuns într-o peşteră de munte
0
Peştera unde a trăit şi a murit această sfântă a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii ortodocşi. Povestea vieţii ei începe şi se termină în acelaşi loc: Munţii Neamţului.
Istoria Teodorei, care a ajuns o mare sfântă a Bisericii Ortodoxe Române, începe la jumătatea secolului al XVII-lea când, spun cărţile bisericeşti ce consemnează vieţile sfinţilor, fata s-a născut în satul Vânători-Neamţ. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, era paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau Cetatea Moldovei. Numele mamei nu este cunoscut.
Teodora a avut şi o soră mai mică, pe Maghiţa, care a murit de tânără.
Rămasă singură la părinţi, Teodora a fost căsătorită forţat cu tânăr din Ismail. „Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrăţişeze viaţa monahală. Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti - Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie”, se mai arată în viaţa sfintei.
După câţiva ani de vieţuire la schitul Vărzăreşti, turcii au ars acest aşezământ, iar maicile au fost nevoite să se adăpostească în munţii Vrancei unde a stat până la moartea stareţei. Astfel că, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, locul său natal.
Peştera Sfintei Teodora de la Sihla
„După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredinţată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti, iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe”, spune Sinaxarul Sfintei.
Aşa a ajuns Teodora la Sihla locul unde va rămâne până la moarte. A găsit adăpost într-o mică chilie oferită de un călugăr, o chilie aflată în apropierea schitului (mănăstirea de azi) şi a peşterii care-i poartă numele. Singurul om care ştia de ea era duhovnicul ei, călugărul Pavel, care o mai vizita din când în când pentru a o spovedi şi împărtăşi.
„După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt”, scrie Sinaxarul.
Stânca unde este Fântâna Sfintei Teodora
Turcii au năvălit şi în această zonă, iar Teodora s-a adăpostit în mica grotă apăruta printr-o minune în peştera care se poate vedea şi astăzi. Acolo a rămas izolată până la moarte, hrănindu-se cu mâncare adusă de păsări, iar apă luând dintr-o scobitură a unei stânci care azi este numită Fântâna Sfintei Teodora.
Sfânta Teodora de la Sihla a murit, spun cărţile bisericeşti, în deceniu al treilea al secolului XVIII. Ultima ei dorinţă a fost să se spovedească şi împărtăşească, lucru care s-a întâmplat deoarece călugării de la schitul Sihla au urmărit păsările care duceau mâncare spre un loc necunoscut. Aşa a fost descoperită sfânta chiar înainte de a muri.
Mănăstirea Sihla
„Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moşia lui din satul Miclăuşeni - Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti.
La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 7 august.
Pe aceeaşi temă:
Confuzia pe care o fac credincioşii în legătură cu acatistele. Ce sunt acestea, în realitate
Se încarcă comentariile...
