Ultimul supravieţuitor al naufragiului catastrofal al navei „Independenţa”: „Securistul a aruncat florile cu care soţia mă întâmpinase la aeroport“

Ultimul supravieţuitor al naufragiului catastrofal al navei „Independenţa”: „Securistul a aruncat florile cu care soţia mă întâmpinase la aeroport“

Ioan Gomboşanu Arhivă personală

Ioan Gomboşanu, ultimul supravieţuitor al tragediei care s-a petrecut pe petrolierul „Independenţa“, este trist că nici în comunism, nici în democraţie, nimeni nu omagiază moarte sutelor de marinari români morţi pe mările şi oceanele lumii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1979 era tânăr. La cei 28 de ani ai săi visa să cucerească lumea, numai că soarta i s-a schimbat după ce petrolierul „Independenţa“, pe care se afla, a fost implicat în cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei româneşti, când şi-au pierdut viaţa 42 de marinari.  
 
La 15 noiembrie 1979, petrolierul, încărcat cu 95.000 de tone de petrol, se pregătea să traverseze Bosforul. Nava a ajuns mai devreme în Marmara, fapt ce i-a condamnat pe toţi la moarte. Un cargou grecesc, „Evriali“, a făcut o manevră riscantă şi a lovit în plin nava românească care transporta material inflamabil. „S-a auzit iniţial un scârţâit de fiare, iar la scurt timp a apărut prima explozie şi petrolul a luat foc“, povesteşte fostul timonier.
 
După ce comandantul navei a dat semnalul de abandon, Gomboşanu s-a salvat aruncându-se de pe navă, de la înălţime de opt etaje, după ce şi-au dat seama că bărcile de salvare nu puteau fi folosite, întrucât se înclinaseră şi ele o dată cu petrolierul. Fiind toamnă târzie, apa era rece. Alături de el mai erau câţiva marinari care căutau ţărmul cu ochii prin ceaţa deasă. „Am început să înot disperat, pentru a mă îndepărta de navă. Am înotat vreo trei kilometri cred. Nu m-am oprit nicio clipă, pentru că aş fi îngheţat şi aş fi murit“, rememorează el dramatismul acelei dimineţi. Când s-a apropiat de ţărm, a fost salvat de un pescar turc, care l-a dus la ţărm unde a fost preluat de o ambulanţă.
 
O vreme, a stat în Turcia pentru a-i recunoaşte pe colegii morţi: „Au fost clipe groaznice, îi recunoşteam după tatuaje, după lucrările dentare.  Ajunsesem să desfacem gura morţilor pentru a ne da seama dacă sunt românii de pe Independenţa“.
 

Umilit la întoarcerea în ţară

În cele din urmă, a cerut autorităţilor româneşti să fie trimis în ţară, întrucât nu mai putea suporta. A refuzat să se îmbarce pe un alt vapor, având încă multe coşmaruri, preferând să vină la bordul unui avion. Aşa au ajuns în ţară singurii supravieţuitori ai tragediei: el, şeful mecanic Sorin Mihăilescu şi ofiţerul mecanic 3 Dragoş Voicescu. 

Întorşi în ţară, în loc de o primire călduroasă, au dat piept cu sistemul de Securitate. „Când am ajuns pe aeroportul din Bucureşti, am văzut-o pe soţia mea cu trei flori în mână. Voia să dea fiecărui marinar câte una, numai că securistul care ne aştepta pe aeroport a smuls florile din mâna soţiei mele şi i-a zis: «Ce atâta sentimentalism»“. 
 
Şi umilinţele celor care şi-au lăsat în urmă colegii şi prietenii morţi nu s-a oprit aici. Cei trei marinari care trecuseră pe lângă moarte au fost cazaţi peste noapte într-un pod din Gara de Nord. „Nu am putut să dorm deloc: am auzit semnalele tuturor trenurilor care veneau şi plecau din gară. Dimineaţa, am plecat cu primul tren spre Constanţa“, îşi aminteşte fostul timonier.
 
Ca supravieţuitor al tragediei a primit suma de 1.200 de dolari, reprezentând „sacul marinarului“ şi a reuşit să obţină de la autorităţi un apartament proprietate personală, pe care şi l-a achitat singur. „Până la vârsta de 45 de ani am mers cu bicicleta. Nu mi-am permis o maşină pentru că altfel nu mi-ar mai fi rămas bani de rate“, îşi aminteşte el.
 
După două luni de la tragedie, Ioan Gomboşanu şi-a dat demisia de la Navrom şi s-a transferat la Căile Navigabile. O vreme a lucrat ca salvator pentru angajaţii de pe platformele maritime.
 
 

Copilul unui marinar mort, la comemorarea a 40 de ani

În toţi anii care au trecut a încercat să-i ajute pe urmaşii foştilor săi colegi de pe Independenţa. „În Cumpăna trăiau copiii a doi marinari morţi pe Independenţa. Acum câţiva ani, m-am adresat primăriţei de acolo şi am cerut să-i scutească pe cei doi de la plata taxelor locale. Mariana Gâju mi-a spus că urmează ca propunerea să fie supusă la vot în Consiliul Local. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat“, spune fostul marinar.
 
În schimb, anul trecut, când s-au împlinit 40 de ani de la tragedie, împreună cu comandantul Nicolae Mirea, care în anul 1979 era reprezentantul Navrom la Istanbul, i-a omagiat pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei româneşti. La pomana care s-a făcut pentru cinstirea memoriei marinarilor a fost prezent şi fiul fochistului mort. „A fost un moment foarte emoţionant. Acum, băiatul avea 41 de ani, era om în toată firea. La moartea tatălui său avea doar un an“, retrăieşte amintirile fostul timonier.
 
Cu această ocazie, comandantul Nicolae Mirea şi-a pomenit şi soţia, care a murit într-un tragic accident rutier pe drumul care leagă Constanţa de Tulcea, când un inconştient a intrat cu maşina în ei, în urmă cu câţiva ani. „În drum spre Tulcea, la o curbă, un tip care furase o maşină a intrat peste ei şi i-a omorât soţia. Femeia, înainte să-şi dea ultima suflare i-a zis soţului: «Uite, Nicule, am avut şi noi acelaşi ghinion ca băieţii cu Independenţa»“, povesteşte Ioan Gomboşanu.
 
În 1979, Nicolae Mircea locuia împreună cu familia în Istanbul, în calitate de reprezentant al NAVROM-ului. „Pe 15 noiembrie dimineaţa trebuiau să sosească «Banatul» şi «Independenţa» a povestit el într-un interviu. Dis de dimineaţă s-a auzit o explozie puternică. Am sărit cu toţii din pat, şi soţia şi copiii. Dacă nu primesc telefon în 15 minute, înseamnă că e bine, mi-am zis. N-au trecut nici 5 minute şi sună piloţii de la Haydar Paşa. «Banatul»?, întreb. Nu, mai rău. «Independenţa»!.”
 

Niciun monument al marinarilor morţi în tragediile navale civile

Singurul regret al ultimului supravieţuitor de pe Independenţa este că oraşul Constanţa nu are un monument al marinarilor morţi în tragedii, care nu sunt puţini. „Anul trecut, am bătut pe la toate uşile: de la primar la ministru şi nu am primit niciun răspuns de la nimeni. Dacă am fost umiliţi de comunişti, şi acum suntem la fel de înjosiţi“, spune cu regret fostul marinar.
 
Tot ce-a putut să facă a fost să pună o piatră în zona Poarta 2 a oraşului sperând că, peste un timp, se vor găsi şi bani şi oameni care vor vrea să păstreze memoria marinarilor morţi în tragediile navale. Pe faleza oraşului Constanţa există un monument al marinarilor militari. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările