Cum s-a produs scufundarea navei Mogoşoaia, cea mai mare tragedie navală din România: „Erau cadavre agăţate de ancore“
0În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1989, pe o ceaţă cumplită, pasagerul „Mogoşoaia“ a fost lovit de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“ şi apoi s-a scufundat. Nici după 30 de ani nu se cunoaşte numărul exact al victimelor.
Nava Mogoşoaia, construită în anul 1975, făcea curse regulate între Galaţi şi Grindu, o localitate din judeţul Tulcea aflată pe Cotu Pisicii. Vasul a plecat la ora 8.10 minute, pe ceaţă. Mogoşoaia era plină de călători. Cei mai mulţi dintre pasageri mergeau la ţară, la rude, alţii veneau de la serviciu şi se îndreptau casele lor. În vapor se găseau şi mai multe familii care se întorceau de la o nuntă.
La ora 8.20, pasagerul s-a scufundat după ce a fost lovit de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“. Autorităţile au început apoi să caute cadavrele. Circulaţia a fost oprită noaptea pe fluviu, pentru a nu agăţa vreun corp neînsufleţit şi a-l duce la mare distanţă. Concomitent, au început anchetele. „Voiau să ştie câţi oameni au fost la bord şi ne întrebau «Cine era lângă tine?», «Pe cine cunoşteai dintre pasageri?». La amiază, tot satul era pe marginea Dunării“, îşi aminteşte el. După ce s-a ridicat ceaţa, au început să apară primele cadavre. „Erau femei, bărbaţi, copii. Cred că au murit atunci cam 20 de copii“, spune un martor.
Dunărea devenise fluviul morţii. Treceau zilele şi multe cadavre erau de negăsit. Unele au început să apară după ce s-a început scoaterea epavei din apă. „Era un curent foarte mare acolo şi nu puteau să coboare scafandrii. Apoi au adus două cuşti metalice de la un şantier şi aşa coborau la epavă. Cum încercau să ridice epava, cum mai ieşeau cadavre prinse în Mogoşoaia. În cele din urmă, au venit două remorchere“, îşi aminteşte un supravieţuitor. Doar după câteva zile, epava a fost dusă la mal. Cum era găsit câte un mort, imediat era dus cu maşina şi cu bacul.
Sute de cadavre la mal
În satul Grindu (sau Pisica, după cum îi mai spun sătenii), nu există familie care să nu fi avut cel puţin o victimă rudă apropiată pierdută în catastrofă. Unii oameni nu îşi mai recunoşteau morţii, deoarece aceştia intraseră în descompunere. În port, imaginile erau cutremurătoare: sute de cruci şi sicrie îngrămădite de-a valma, şiruri de oameni îndoliaţi care aşteptau sosirea unui alt transport de cadavre. Cadavrele erau puse în corturi: pentru adulţi şi pentru copii.
Oamenii din sat trebuiau să fie atenţi la ce vorbeau şi nu puteau să-şi strige durerea în gura mare. Cei care îşi pierduseră rudele strigau să vină personal Nicolae Ceauşescu să vadă tragedia
În cimitirul din Grindu, la baza unei cruci de lemn, pusă la mormântul a mai mulţi membri ai familiei, este un ceas de piatră cu limbile încremenite la ora fatidică: 8.20.
Pentru că accidentul s-a petrecut în perioada comunistă, vestea a ajuns târziu la români, lucrurile păstrându-se ascunse. În presa vremii a apărut doar o ştire, în partea de jos a paginii, fără să se specifice numele navei româneşti Mogoşoaia sau vreo poză. Sub titlul „Accident naval pe Dunăre“, informaţia era următoarea:
„Duminică, 10 septembrie, pe Dunăre, în condiţii de vizibilitate redusă, o navă românească de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher ce naviga sub pavilion bulgar. Ca urmare a ciocnirii, nava românească de pasageri s-a scufundat. Din cei 169 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, au fost salvate 18 persoane. Operaţiunile de salvare continuă. La indicaţia conducerii partidului şi statului, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a cerceta la faţa locului cauzele producerii accidentului“.
Numărul morţilor, neclar
Nu se ştie nici acum care a fost cu exactitate numărul morţilor. Mulţi urcaseră la bord fără bilet, aşa cum de altfel se mai practică şi astăzi. Pe de altă parte, la acea vreme, pentru a nu crea panică, autorităţile comuniste au vrut să micşoreze amploarea tragediei şi au dat cifre mai mici. Reprezentanţii Primăriei Grindu spun că erau 169 la bord, dintre care s-au salvat doar 18. În schimb, în cărţi care vorbesc despre tragedie este avansată cifra de 223 de morţi. Un singur lucru este cert: din echipajul vasului a scăpat doar Daniel-Laurenţiu Nenciu.
Nu există marinar care să nu-şi amintească de ceea ce s-a întâmplat în data de 10 septembrie 1989. Nicolae Giurgiuvanu, comandant pe navele SC Navrom Tulcea, a efectuat curse în zonă la puţin timp după scufundarea navei Mogoşoaia. „Mergeam cu bărcile după noi pentru a aduna cadavrele pe care le găseam în Dunăre. Unii s-au mai agăţat în ancore, întrucât nu-i vedea nimeni“, povesteşte el.
Bărbatul îşi aminteşte că toţi oamenii din sat voiau să se răzbune pe orice ofiţer sau om din echipaj de pe oricare navă de pasageri. „Veneau după noi cu topoarele şi atunci, de frică, debarcam pasagerii pe mal la Grindu şi noi mergeam să înnoptăm pe celălalt mal“, spune el.
Detaliile unui accident cumplit
Nu era pentru prima dată când Mogoşoaia era implicată în accidente navale. Primul a avut loc la data de 27 octombrie 1982, când a intrat în coliziune cu nava sovietică „Volga“, iar al doilea, în anul 1988, în timpul unei acostări la pontonul din localitatea Grindu. Cele două accidente s-au soldat cu mari pagube materiale, dar fără victime în rândurile pasagerilor şi ale echipajelor.
În voiajul de pe data de 10 septembrie 1989, echipajul pasagerului românesc era format din: Ion Postolache - comandant, Emil Ilicenco - ofiţer pilot, Gheorghe Manole - mecanic-şef, Laurenţiu Nenciu - şef de echipaj, Daniel Sava - marinar, Remus Badiu - marinar, Gigel Anghel - motorist, Eugen Lazăr – motorist, Ioniţă Hodorogea - electrician şi Dan Coadă - ajutor mecanic.
Împingătorul „Petar Karamincev“, sub pavilion bulgăresc, îl avea comandant pe Gheorghi Petrov Anghelovski şi secund pe Nedelkev Petrov. Convoiul era compus din şase barje, dispuse pe două rânduri, având o lungime totală de 191 metri şi lăţimea de 37,50 m. Barjele transportau 9.800 tone minereu de fier, deplasându-se în amonte, spre portul Russe, din Bulgaria.
Impactul dintre cele două s-a produs la o distanţă de 36,85 m de geamandura roşie (mila 79) şi a provocat împingerea în amonte cu 51,44 m a navei româneşti, în timp ce întregul convoi bulgăresc a fost împins înapoi cu circa 25 m, aflăm din volumul „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, semnat de Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu. „Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate.
Comandantul, găsit vinovat
Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat comandantul împingătorului bulgăresc, Gheorghi Petrov Anghelovski. El a fost arestat în luna septembrie 1989, a stat două luni în puşcărie, după care a fost extrădat autorităţilor bulgăreşti şi nu a mai executat nicio zi de închisoare.
În anul 1993, Justiţia din România l-a condamnat în lipsă pe Gheorghi Petrov Anghelovski la 10 ani de închisoare pentru distrugere, motivând că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager Mogoşoaia.
Vă mai recomandăm:
FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
Se încarcă comentariile...
