Stela Halichidis, manager al Spitalului de Infecţioase din 2009, a fost demisă. Doctoriţa este specializată în politică externă şi diplomaţie

Stela Halichidis, manager al Spitalului de Infecţioase din 2009, a fost demisă. Doctoriţa este specializată în politică externă şi diplomaţie

Stela Halichidis Foto Călin Gavrilaş

Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, a fost demisă. Consiliul de Administraţie a spitalului s-a întrunit în seara de vineri, 1 octombrie, la câteva ore după incendiul în care au murit 7 pacienţi de la ATI.

Ştiri pe aceeaşi temă

Demiterea lui Halichidis a fost cerută de premierul Florin Cîţu primarului Vergil Chiţac. Aceasta era în funcţie din 2009. Consiliul de Administraţie a spitalului s-a întrunit în seara de vineri, 1 octombrie, luând decizia de a o demite pe Halichidis. 

„Este nevoie de un alt manager la spital“, au căzut de acord factorii de decizie. Primarul Vergil Chiţac a înştiinţat, în consecinţă, departamentul de Resurse Umane, pentru a declanşa procedura cerută de lege. 

Unul dintre motivele pentru care premierul a solicitat acest lucru este faptul că de ani de zile Spitalul funcţiona fără autorizaţie la incendiu şi nici nu a făcut demersuri pentru a o obţine, deşi acest lucru era necesar.

Dr. Stela Halichidis a declarat că la spital nu exista nicio neregulă şi n-a mai dorit să dea declaraţii în faţa presei spunând că îi este rău: „Ce vreţi, să mor aicea?“ Mai târziu, ea n-a participat nici la conferinţa de presă susţinută de secretarul de stat Raed Arafat, cu toţi cei implicaţi alături. 

Stela Halichidis ocupă funcţia de manager din anul 2009. Conform CV-ului său, doctoriţa a făcut, printre altele, un curs de politică externă şi diplomaţie. 

Sursa infectioaseconstanta.ro

 

Pe aceeaşi temă: 

Cine este Stela Halichidis, managerul spitalului din Constanţa, a cărei demitere a fost cerută de Florin Cîţu 

Suferinţa unei femei care şi-a pierdut sora în incendiul de la ATI: „Era mizerie. Stătea toată dezbrăcată”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările