Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

DESEN VALI IVAN

Pentru mulţi români, dorul de libertate a fost mai puternic decât frica de beciurile Securităţii. Unii şi-au riscat viaţa înotând în Dunărea, alţii au traversat graniţa pe jos, iar cei mai curajoşi au încercat să deturneze avioane. Doar un singur grup de români a reuşit să ajungă la Viena, în primăvara lui 1971, la bordul unui avion deturnat. „Adevărul“ vă prezintă şi alte cazuri de români care au încercat să deturneze avioane în comunism.

„Dacă ar fi s-o iau de la capăt, nu aş mai fugi din ţară“, îşi începe povestea Adalbert Moka, de 75 de ani, din Marghita, o localitate situată la 50 de kilometri de Oradea. El a condus grupul care a reuşit să deturneze un avion în perioada comunistă. „Aveam 32 de ani atunci, dar nu aş mai lua-o de la capăt. Am mai spus-o: era mai uşor să spargem o bancă decât să deturnăm un avion. Am avut mare noroc“, spune el.  
Iniţial, tânărul a încercat să viziteze legal ţările occidentale, dar de fiecare dată i s-a refuzat eliberarea unui paşaport. S-a gândit la mai multe posibilităţi, printre care şi să treacă Dunărea înot, deşi era infirm, pierzându-şi un picior în urma unui accident cu tractorul, dar riscurile să-l prindă erau prea mari. S-a gândit apoi să se ascundă în tren, dar a realizat că nu exista colţ care să nu fie percheziţionat.  

Când a văzut la televizor o ştire despre deturnarea unui avion, gândul nu i-a mai dat pace. „Ce-ar fi dacă mi-aş încerca şi eu norocul?“, s-a gândit el. Planurile de evadare din România au durat ceva timp, iar mulţi prieteni au renunţat pe parcurs, de teama că vor ajunge nu în lumea civilizată, ci în beciurile Securităţii. Tot zbuciumul lui din acea perioadă a fost relatat de Erika Faber în romanul „Aripi frânte“.

Două puşti cu ţevi retezate şi un pistol

Adalbert Moka, Robert Vamos, Alexandru Miheller, Ianos Weizer şi fraţii Ioan şi Iosif Papp au început să plănuiască fuga. După ce au făcut rost de arme (două puşti de vânătoare cu ţevile retezate, un pistol şi două pumnale), au mers să-şi cumpere bilete. Toate locurile erau ocupate pentru data de 27 mai 1971, însă Moka a decis să nu mai amâne: acum sau niciodată.

Cu mari emoţii au plecat spre aeroportul din Oradea. Moka a plecat spre aeroport alături de trei dintre ei pe un drum, iar ceilalţi doi urmau să ajungă pe altul, pentru a nu da de bănuit. Au comandat un taxi. La volan se afla Putyu Feher, un cunoscut de-al lor. Pe drum i-au dezvăluit planul pe care îl au: acela de a deturna un avion.

„Vezi avionul acela?“, au spus ei, când au ajuns în dreptul aeroportului, arătând un Iliuşin 14 (IL – 14) pe pistă. O să-l deturnăm spre Viena şi avem nevoie de maşina ta. Totul este pregătit şi suntem hotărâţi să mergem până la capăt. Dacă opui cea mai mică rezistenţă sau încerci să dai un semn ca să ne împiedici planul, te joci cu viaţa ta“, l-au ameninţat.

Deşi îi cunoştea de mulţi ani, taximetristului nu îi venea să creadă că vorbesc serios. Omul şi-a dat seama că nu glumesc după încordarea de pe feţele lor. „Vezi, tu, Putyu, dacă ai fi în Vest, ai putea să-ţi conduci Mercedesul propriu, nu te-ai mai canoni cu un amărât de Moskvici“, au încercat ei să-l facă să li se alăture.

Cu taxiul pe pistă

Moka (foto dreapta) şi ceilalţi i-au cerut taximetristului să urce în spate. Locul şoferului a fost luat de Weiser. Planul lor era ca, după ce s-au urcat toţi pasagerii la bord, ei să ajungă cu maşina până aproape de avion, să se urce în el şi, prin ameninţare, să-l deturneze până la Viena.

Numai că planurile le-au fost date peste cap. Din cauza tensiunii şi a nervozităţii, Weiser nu a mai avut răbdare şi a pornit motorul maşinii înainte ca pasagerii să se îmbarce. Văzând maşina pornită, Vamos şi Iosif Papp, veniţi pe alt drum la aeroport, au început să alerge şi ei către avion.

Maşina s-a oprit la trei metri de aeronavă. Pasagerii de lângă avion s-au risipit speriaţi, când au văzut maşina care vine către ei, direct spre avion. Moka a tras câteva focuri în aer, iar oamenii au început să strige speriaţi: „Teroriştii! Teroriştii!“. Paznicul de lângă avion nu a mai avut când să scoată pistolul din teacă. A fost dezarmat imediat. Vamos a intrat în cabină, dar a ieşit în câteva clipe: nu era nici un pilot la bord. Apoi, au început să-i caute printre pasagerii de pe pistă. I-au înhăţat pe pilotul secund, pe mecanicul de bord şi pe telegrafist, silindu-i cu armele să urce în avion.

Pe scaunul comandantului, care reuşise să fugă spre turnul de control, s-a aşezat pilotul secund. Speriat, maiorul de securitate, care era prezent la orice zbor, a vrut să coboare din avion, dar Moka şi ceilalţi nu l-au lăsat. În îmbulzeala generală, şoferul taxiului coborâse din avion. Avionul s-a urnit cu greu. Autorităţile au încercat să-l oprească aducând pe pistă o cisternă plină de combustibil, dar degeaba. IL-14 reuşise să decoleze, în ciuda rafalelor de gloanţe abătute asupra roţilor avionului. Libertate? Încă nu.

Încadraţi de MIG-uri

Zborul nu a trecut fără incidente. Pilotul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a nu ajunge la Viena. După ce a luat legătura cu turnul de control, a intenţionat să aterizeze la Arad, apoi a spus că nu îi ajunge combustibilul. „Nu ne credeţi proşti! Distanţa Oradea - Bucureşti este egală cu cea de la Oradea la Viena“, a tunat Moka. O altă ameninţare s-a ivit în spaţiul aerian al Ungariei, când două avioane ruseşti au încercat să-i intimideze în zbor, dar, până la urmă, pilotul le-a transmis că nu are de ales şi trebuie să ajungă la destinaţia dorită. După două ore, aeronava Tarom s-a oprit cu greu pe pista aeroportului din Viena, întrucât cauciucul roţii din faţă a explodat în timpul operaţiunilor de aterizare.

Cei şase fugari nu puteau ajunge la Munchen, aşa cum intenţionau. Autorităţile din Viena le-au spus românilor că nu au la dispoziţie un alt avion pentru a le satisface cererea, întrucât cel cu care veniseră avea nevoie de reparaţii la trenul de aterizare. Li s-a promis însă faptul că nu vor fi trimişi în România. În Austria au urmat procese şi Adalbert Moka a fost condamnat la 30 de luni de închisoare. Şi ceilalţi fugari au primit pedepse, dar mai mici. După ce au scăpat, s-au angajat pe unde au putut, ca muncitori, şi a început să le meargă foarte bine.

Familia, ameninţată de Securitate

Fuga celor şase români a înnebunit autorităţile comuniste. Familia lui Moka  a fost ameninţată şi târâtă la interogatoriile Securităţii. Din fericire pentru membrii familiei, nimeni nu a ştiut nimic de planurile lui de a deturna un avion.

Dorul de Irina, soţia sa, nu-i dădea însă pace lui Moka. Aşa se face că, în ciuda rugăminţii prietenilor săi, în 1975 a făcut un nou gest nebunesc: a încercat să ajungă din nou în România, pentru a o lua şi pe Irina în Austria. În Iugoslavia, Moka a fost prins de grăniceri şi trimis în România, direct în mâinile Securităţii. În lipsă, el fusese condamnat la 23 de ani de închisoare.

A urmat cea mai grea perioadă din viaţa lui Moka. A fost închis la Gherla, apoi transferat la penitenciarul din Craiova. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a stat vreme de 12 ani, până în 1988, când, în urma unui ordin de amnistie a lui Nicolae Ceauşescu, celor care primiseră între 10 şi 25 de ani de închisoare li se anula jumătate din pedeapsă, indiferent de faptele comise.

A venit Revoluţia şi, în anul 1990, a plecat împreună cu soţia în Ungaria. Trăia un vis. A încercat să ajungă din nou în Austria, dar a fost dat jos din tren întrucât nu avea viză de intrare. Alţii au încercat să treacă graniţa pe jos, dar el a refuzat. Nu mai putea să o ia de la capăt.

Ani grei de închisoare pentru piloţi

Pe 1 august 1971, procesul celor implicaţi în deturnarea avionului s-a terminat, aflăm dintr-o sinteză a Consiliului Securităţii Statului nr. 0068279 din 1971, aflată în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Nicolae Olteanu, ofiţerul de Securitate care era prezent în avion. El a fost condamnat la opt ani închisoare.

Lui i s-a imputat faptul că nu a controlat avionul înainte de urcarea pasagerilor, nu i-a însoţit pe aceştia la aeronavă, iar atunci când au trecut pe lângă el „infractorii“ cu maşina, nu a luat măsuri pentru a-i împiedica şi nu a folosit armamentul din dotare. Când a văzut taxiul oprit atât de aproape de avion, comandantul Mihai Diaconescu  şi-a dat seama că se încearcă deturnarea lui şi a fugit în turnul de control al aeroportului, după care a ferecat uşa. Gestul l-a costat patru ani închisoare.

Nu a scăpat de proces nici Dumitru Puşcaşu, comandantul Aeroportului Oradea. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a permis pasagerilor să meargă la avion, deşi nu se terminaseră operaţiunile de pregătire a zborului.

Pilotul secund Cornel Vasile şi telegrafistul Mihai Ionescu, cei care au pilotat avionul până la Viena, s-au ales cu câte trei ani de închisoare pentru că nu au zăvorât uşile la aeronavă pentru „a amâna astfel posibilitatea infractorilor de a pune planul în aplicare“.

Au furat dinamită pentru a deturna un avion

Potrivit unei sinteze realizate de Securitate, 1971 a fost anul în care au avut loc cele mai multe tentative de a deturna avioane.

Pe 16 februarie 1971, doi vagonetari de la Exploatarea minieră „Nistru“ din Maramureş au fost arestaţi pentru că au furat material explozibil. Constantin Ion (19 ani) şi Alexandru Rărîncă (21 de ani) ar fi urmat să folosească materialul explozibil (1,8 kilograme de dinamită) pentru a ameninţa echipajul avionului ce făcea cursa Baia Mare - Cluj - Bucureşti, în scopul deturnării lui.

Cei doi, împreună cu Teodor Dobra, plănuiau să se întâlnească la Aeroportul Cluj şi să încerce deturnarea unui avion. Planul lor a fost descoperit de Securitate şi toţi trei au fost condamnaţi.

Plan făcut după gratii

Constantin Şerban (30 de ani) şi Dan Năstase (21 de ani), foşti muncitori la Industria Iutei din Bucureşti, aflaţi în Penitenciarul din Turnu Severin, au pus la punct un plan de evadare din România Socialistă. Din grup mai făceau parte patru persoane: Sorin Marcu (19 ani), de asemenea, muncitor la Industria Iutei din Bucureşti, Marian Zamfirescu (18 ani), muncitor la Autobuzul Bucureşti, Nicolae Sava (18 ani) şi Alexandru Crăcănel (25 de ani), ambii fără ocupaţie. Ei au purtat mai multe discuţii în legătură cu intenţia de a fugi din ţară, dorind să ajungă în Canada, acolo unde Sorin Marcu avea o rudă apropiată.

Securitatea a aflat însă despre planul lor: cum ar fi urmat să-şi procure armamentul (fie atacând noaptea miliţieni, fie prin contrabandă). Un altul a obţinut date cu privire la regimul de zbor al aeronavelor, cantitatea de carburant necesară pentru a ajunge la Viena şi măsurile de securitate de la bordul avioanelor. Cum în grup au apărut neînţelegeri, doi dintre ei, Constantin Şerban şi Dan Năstase au încercat să treacă fraudulos frontiera cu Iugoslavia şi au fost prinşi, pe 13 iunie 1971, de organele de grăniceri din Mehedinţi.

Şi-a turnat prietenul la Securitate

Pe 18 august 1971, Inspectoratul de Securitate Judeţean din Iaşi a fost informat de către Titi Simianu că un vechi prieten din copilărie, Aurel Trofin, i-a propus să fugă din ţară prin deturnarea unui avion care circulă pe ruta Iaşi – Bucureşti.

A doua zi, cel care şi-a pârât prietenul la Securitate a mers la întâlnirea programată cu Aurel Trofin. Au mai venit şi alţii: Radu Cehan şi Mircea Toacă. Atunci omul şi-a expus planul pe care îl avea. După şi-ar fi procurat armament, prin atacarea unor paznici, toţi ar fi urmat să se urce într-o maşină a salvării cu care să pătrundă în aeroport şi să facă uz de armă pentru a determina echipajul să-i ducă într-o ţară capitalistă. Toţi au fost arestaţi.

Plan descoperit prin interceptarea corespondenţei

Pe 3 iulie 1971, Securitatea din Bistriţa-Năsăud a interceptat o scrisoare fără expeditor, adresată lui Ion Flămînd din Bucureşti, pe adresa post restant, în care se vorbea despre o înţelegere de a fugi din ţară la bordul unei aeronave. După o anchetă, s-a descoperit că expeditorul era Petre Sandu, de 31 de ani, şofer neîncadrat în câmpul muncii, din Năsăud. Ion Flămînd avea 20 de ani, era instalator, şi fusese condamnat, în 1969, la două luni închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

Pe 4 iunie 1971, cei doi au fost reţinuţi, iar locuinţele le-au fost percheziţionate. Securitatea a aflat că cei doi aveau un plan mai vechi de a fugi din ţară, prin deturnarea unei aeronave ce făcea cursa Cluj – Bucureşti. Înainte de a fugi din ţară, cei doi plănuiau inclusiv să spargă o bancă.

Informaţii de la „agentura de cameră“

Pe 29 mai 1971, Inspectoratul de Miliţie Caraş-Severin a arestat trei persoane pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei: Mihai Ivanovici, Gheorghe Raţ şi Gheorghe Ivaşcu. „De la agentura de cameră (n.r. – deţinut care-şi trăgea de limbă colegii de celulă şi apoi îi turna organelor) s-au obţinut semnalări că aceştia au fost constituiţi într-un grup, din care fac parte încă patru elemente din Bucureşti şi că intenţionau să fugă din ţară, preconizând, printre altele, şi deturnarea unui avion ce făcea curse interne de pe aeroporturile Timişoara, Arad sau Oradea“, se arată în actul Securităţii.

Intenţionau să plece cu un avion sanitar

Pe 2 august 1971, Alexandru Csiki din Timişoara şi-a turnat la Securitate un prieten bun, pe Zein Matei, care îi propusese să fugă din ţară prin răpirea unui avion de la AVIASAN Timişoara, după ce, în prealabil, vor face rost de arme. Planul urma să fie pus la punct alături de alţi cinci prieteni. Securitatea din Timiş i-a audiat pe toţi şi a stabilit că informaţia era reală. Tinerii au fost avertizaţi şi au fost puşi sub supraveghere informativă.

Deconspiraţi de prietena lor

Pe 8 noiembrie 1971, Inspectoratul de Securitate Judeţean Mureş a reţinut în flagrant, la aerogara din localitate, şapte persoane care au încercat să deturneze un avion Tarom ce efectua cursa de pasageri Târgu Mureş – Bucureşti spre Viena sau Munchen.

Securitatea a reuşit să le zădărnicească planul după ce a interceptat corespondenţa lui Aniko Gyorky din Miercurea Ciuc, în care se spunea că expeditorul dorea să se vadă cu ea la Tg Mureş, pe 8 noiembrie 1971, întrucât intenţiona să plece ilegal din ţară. După ce ea a fost audiată, Aniko Gyorky a recunoscut că ştia de planul lui Sobester Francisc şi al lui Toth Csongor, doi dintre cei şapte tineri, de a fugi din ţară. Ea a fost obligată să meargă la întâlnirea cu cei doi şi astfel să-i deconspire.

În ziua în care pregătiseră evadarea, grupul a fost reţinut la aeroport. Majoritatea celor din grup aveau 18 –19 ani, iar cel mai în vârstă nu trecea de 24 de ani. În urma percheziţiilor, s-au găsit asupra lor două brice şi un cuţit, ascunse sub centura pantalonilor. Ei ar fi urmat să ameninţe comandantul avionului şi să-l oblige să-i ducă la Viena sau la Munchen.

CITIŢI ŞI:

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“

Licean odinioară, în anii '40. După 70 de ani de la absolvirea Liceului Mircea cel Bătrân, trei foşti elevi au spus „Prezent“

FOTO Haiducii Dobrogei. „Banditul“ Gogu Puiu, care a luptat împotriva regimului comunist

FOTO Mărturii şi documente despre maşina de tortură a Securităţii. Cine erau „Haiducii Dobrogei“

Amintiri din lagărele siberiene. Marta Vasiliu a fost condamnată la 10 ani de muncă silnică în Siberia pentru o fotografie

VIDEO „Shogunul“ Călin Marinescu vorbeşte despre ascensiunea lui Traian Băsescu şi Securitate

DOCUMENT CNSAS Tentativele de deturnãri de avioane, investigate de Securitate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: