Imaginea terifiantă de la malul mării. Plaja Mamaia, în timpul Războiului: sârmă ghimpată şi cazemate

Imaginea terifiantă de la malul mării. Plaja Mamaia, în timpul Războiului: sârmă ghimpată şi cazemate

Imaginea care dă fiori FOTO /constantaoldcity.blogspot.ro

Glasul mării a amuţit şi doar armele au vorbit, iar mirosul de praf de puşcă era mai puternic decât cel de alge. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a transformat Mamaia în câmp de luptă. De-a lungul plajei s-au montat kilometri întregi de sârmă ghimpată şi s-au construit cazemate şi poziţii de tun şi mortiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din imaginile păstrate şi publicate pe bloguri descoperim un câmp de război şi nu o staţiune unde lumea bună venea să-şi petreacă vacanţele. În locul turiştilor au apărut soldaţi, iar corturile şi şezlongurile au dispărut lăsând locul cazematelor.
 
Constanţa, bombardată, Cazinoul, afectat
 
De altfel, războiul a schimbat imaginea oraşului pentru totdeauna. Bombardamentele aeriane sovietice au distrus, pe perioada războiului, multe clădiri din oraş, cât şi din port, însă pierderile omeneşti nu au fost numeroase, datorită măsurilor de avertizare luate de autorităţi şi construirii de adăposturi anteaeriene. 
 
Sovieticii au efectuat un bombardament-surpriză pe data 3 august 1941, când au fost avariate clădirile Episcopiei şi Catedralei. Inamicul a fost alungat de avioanele de vânătoare româneşti şi de anteaeriană, mai multe avioane sovietice fiind doborâte. 
 
Au fost afectate de bombe sau de schije şi Cazinoul, Braseria Vraja Mării, Casa Peski, sediul Camerei de Comerţ (fostul Palat Manissalian), Casa Benderly, acestea două din urmă nemaiputând fi refăcute, spune arhitectul Radu Cornescu.  
 
 
Ce nave de război avea România: un submarin şi patru distrugătoare
 
România intrase în război cu un singur submarin: „Delfinul“ Ulterior, la Galaţi s-au construit alte două submarine: „Rechinul“ şi „Marsuinul“. România avea la acea vreme şi patru distrugătoare: „Mărăşti“, „Mărăşeşti“, „Regina Maria“ şi „Regele Ferdinand“. 
 
În timpul războiului, Portul Constanţa era apărat de un baraj de mine şi era ordin ca distrugătoarele să patruleze pe sectorul de la Tuzla la Sulina. „În data de 25 iunie, noi eram ancoraţi cu o singură ancoră, adică maşinile erau oricând gata de plecare. Eu noaptea eram de serviciu la cartul 0-4, i se zice cartul câinelui, cel mai greu, împreună cu căpitanul Mihai Bujeniţă, ofiţer cu navigaţia pe distrugător.
 
Pe la ora 2.00, eu am ieşit pe punte cu binoclul şi am văzut la orizont două luminiţe, două mogâldeţe. Îi spun: «Domnu’ căpitan, ia uitaţi-vă acolo!“. El spune: «Ce naiba?! Ce o fi căutând Ferdinand acolo?!». Era ceva curios şi a chemat comandantul pe comandă. Imediat s-a dat alarma“, povesteşte contraamiralul în rezervă Zamfir Petre.
 
Nu au trecut câteva minute şi ruşii au început să atace. „Veneau cu o formaţie de debarcare la Midia. Au băgat în faţă pe distrugătoarele „Moskva“ şi „Harkov“, care aveau cele mai bune mijloace de tragere, transmisiuni şi recepţie, iar în spatele lor erau Crucişătorul „Voroşilov“ şi câteva nave de desant, care trebuia să debarce armata rusă la Midia, acolo unde era spaţiu întins.
 
„La un moment dat, navele au început să tragă spre litoralul românesc cam de la o distanţă de 14 mile marine. Am dat şi noi imediat alarma şi de pe nave şi din spaţiul aerian s-a pornit atacul. Am atacat noi şi apoi şi bateria de la Agigea“, relatează Zamfir Petre.
 
 
Apoi s-a auzit o explozie puternică. Era distrugătorul „Moskva“, care s-a dus la fund. Apoi a fost avariat şi „Harkov“. Nu a trecut mult şi flota rusă a fugit. Epava distrugătorului „Moskva“ se află şi acum pe fundul Mării Negre, iar ruşii nu au admis niciodată faptul că mândria flotei lor a fost distrusă de proiectil, ci au avansat ideea că nava a intrat în barajul de mine şi când a vrut să plece a explodat.
 
„Credeţi că ruşii nu ştiau că este în zonă un baraj de mine? Şi, dacă a intrat „Moskva“ în baraj, nu ar fi intrat şi restul navelor? Iar „Harkov“ a fost avariat de artilerie. Dar după război, mulţi viteji se arată!“, spune contraamiralul în rezervă.În timpul atacului, un proiectil rusesc a trecut pe deasupra distrugătoarelor româneşti şi s-a înfipt în mal, la Agigea. Un altul a fost dirijat de aviaţie şi a fost atacat un tren muniţie şi un vagon a explodat.
 
Un lucru este sigur: dacă nu ar fi fost marinarii de pe „Regina Maria“ să dea alarma, litoralul ar fi fost ras de pe faţa pământului, iar ruşii ar fi pus stăpânire pe această regiune. „Cert este că a fost prima şi ultima încercare a ruşilor de a ataca România cu nave de suprafaţă“, spune Zamfir Petre.
Supravieţuitorii ruşi de pe „Moskva“ au fost recuperaţi de vedetele torpiloare româneşti şi duşi în port, unde au primit hrană. Ulterior, au fost luaţi prizonieri de război. 
 
Eroul Horia Agarici
 
 
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aviaţia românească deţinea 11 avioane de vânătoare şi 40 de bombardament, care erau comasate la Escadrila 53 de Vânătoare de la Mamaia Sat. „România a cerut Angliei 12 avioane de vânătoare şi 40 de bombardiere, dar pe căi oficiale nu am reuşit să le obţinem, ci doar printr-un ataşat român la Londra.
Acestea au fost aduse cu vaporul până la Constanţa şi apoi cu trenul la Pipera. În timpul antrenamentelor, unul dintre avioanele de vânătoare a căzut şi aşa am rămas cu 11“, ne povesteşte comandorul de aviaţie Vasile Reghintovschi.
 
23 iunie, ziua Z
 
Pe 22 iunie 1941, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială. Au plecat toate avioanele cu excepţia unuia: cel al tânărului aviator Horia Agarici, care avea 30 de ani. Aparatul său de zbor avea o defecţiune. Era vorba de un Hawker Hurricane cu numărul 3. 
 
A doua zi, pe 23 iunie, aviatorul a zărit deasupra mării şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. Imediat s-a dat alarma, iar Horia Agarici a decolat, chiar dacă avea avionul defect. A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei. L-a doborât în mare. Apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi se află Valu lui Traian, iar altul mai la sud. Evenimentele din acea zi i-au fost povestite comandorului Reghintovschi de către un martor.
 
În aceeaşi zi, avioanele din Escadrila de la Mamaia au mai doborât în lupte aeriene alte patru aparate de zbor ruseşti. Horia Agarici devenise însă eroul de necontestat al aviaţiei româneşti. Erau primele victorii în spaţiul aerian pe care le repurtase ţara noastră. Însuşi mareşalul Antonescu l-a felicitat personal pe tânărul aviator. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările